O nouă plantă este cultivată în România. ”Are un mare avantaj”
Specialiştii de la staţiunea de cercetare din Buzău au reuşit să aclimatizeze planta despre care spun că se află în primele patru flori din lume care au mult nectar şi polen.
Planta se numeşte Lophanthus Aromat de Buzău, iar florile ei sunt asemănătoare cu cele ale lavandei. Cercetătorii spun că nu este o plantă pretenţioasă, nu are nevoie de tratamente şi este foarte rezistentă la boli şi dăunători.
„Este un mare avantaj. Albinele sunt protejate pentru că nu necesită tratamente şi mierea pe care o putem obţine din florile de Lophanthus este de o calitate foarte bună”, a spus Floarea Burnichi, secretar ştiinţific la Staţiunea de Cercetare din Buzău.
Planta înfloreşte la începutul lunii iunie şi florile rezistă până în decembrie. Cultivarea ei pe suprafeţe mari ar reprezenta un mare avantaj pentru apicultori.
Cercetătorii au muncit 10 ani pentru aclimatizarea plantei care a fost propusă acum spre omologare pentru obţinerea brevetului de invenţie. Până atunci, seminţele sunt oferite doar promoţional.
Planta Lophanthus Aromat de Buzău poate fi consumată şi sub formă de ceai sau în salate. Cercetătorii spun că ajută la creşterea imunităţii, are rol antidepresiv şi îmbunătăţeşte funcţiile inimii.
Sursa: Digi24