MINUNEA neştiută din Rusia. Legenda celor ”Şapte bărbaţi puternici” – FOTO
Acum 200 milioane de ani în locul formaţiunii era un munte înalt. Schimbările climatice naturale – ploaie, zăpadă, vânt, temperaturi scăzute şi caniculă – au distrus treptat munţii, în special rocile cu rezistenţă mai slabă. Şisturile sericit–cuarţ cu rezistenţă relativ mare, din care sunt formate rocile–coloană, au supravieţuit şi acum se înalţă peste câmpia înconjurătoare.
Una dintre aceste roci se află la o distanţă mai mare de celelalte, iar partea de jos subţire şi partea de mijloc lată fac să semene cu o sticlă imensă întoarsă cu susul în jos. Alte şase sunt aliniate pe marginea dealului. Pentru unii oameni aceste roci capătă diferite forme: faţa unui om, capul unui cal sau o oaie. Fiecare dintre aceşti monoliţi atinge înălţimi între 30 şi 42 metri.
Sursa foto: visitkomi.ru
Aceşti monoliţi poartă numele de „Cei şapte giganţi” sau „Şapte bărbaţi puternici”. Conform unei legende locale, monoliţii au fost odată un grup de giganţi Samoyeds care călătorea prin munţii Siberiei cu scopul de a distruge poporul Mansi. Cu toate acestea, giganţii au fost doborâţi de un şaman cu faţă albă, numit Yallingner, care i–a transformat în stane de piatră. Dar transformarea a avut loc şi la Yallingner, astfel că de–atunci şapte formaţiuni de piatră sălăşluiesc pe câmpie: unul în faţa altor şase.
Considerată una dintre cele Şapte Minuni ale Rusiei, formaţiunea de roci Manpupuner este o atracţie populară din Rusia. Însă nu este foarte cunoscută internaţional şi de obicei turiştii nu o menţionează, dat fiind locul în care se află.
Vezi mai multe imagini în galeria de mai jos!
Sursă: Amusingplanet