De altfel, până în anul 1938 acest ordin de peşti era considerat dispărut odată cu dinozaurii, nefiind descoperite decât rămăşiţe fosile. Apoi, un pescar sud-african a prins un exemplar în plasa sa, un eveniment considerat drept una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX din domeniul biologiei. De atunci şi până în prezent aceşti peşti au dobândit statutul de „fosilă vie” şi nu au încetat să-i surprindă pe oamenii de ştiinţă.
„Putem confirma existenţa unui plămân la una dintre speciile de Celacant şi am descoperit dovezi cu privire la caracterul comun al acestui plămân şi rămăşiţele calcificate de plămân identificate la fosilele acestor peşti”, a declarat co-autorul acestui studiu Paulo Brito, de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro.
Analizele realizate prin disecţia unor exemplare adulte şi prin reconstituirea 3D a diferitelor stadii de dezvoltare ale plămânului au scos în evidenţă existenţa unui organ pulmonar cu potenţial funcţional şi bine dezvoltat la embrionii de peşti din acest ordin. Apoi dezvoltarea plămânului este încetinită, acesta transformându-se într-o reminiscenţă atavică la peştii adulţi.
„Formele fosile de peşti din ordinul Celacant, care au trăit în ape mai puţin adânci, dispuneau de un plămân perfect funcţional. La începutul Mezozoicului aceşti peşti s-au adaptat pentru viaţa în ape de adâncime — unde obţineau oxigenul necesar prin filtrarea apei cu ajutorul branhiilor — şi şi-au pierdut capacitatea de respiraţie pulmonară, iar organul respectiv a început să se atrofieze”, a explicat Paulo Brito.
Conform cercetătorului brazilian, această adaptare la apa de adâncime poate explica supravieţuirea acestui ordin de peşti primitivi în perioada în care dinozaurii au dispărut.