Aproape toate păsările marine vor ingurgita plastic până în 2050

01 09. 2015, 16:06

„Pentru prima dată, avem un pronostic global al impactului extins al poluării cu plastic asupra speciilor marine şi putem aprecia că rezultatele sunt frapante”, menţionează într-un comunicat unul dintre autori, Chris Wilcox, cercetător din cadrul Agenţiei naţionale australiene pentru ştiinţă (CSIRO).

„Estimările, bazate pe observaţii istorice, arată că aproximativ 90% dintre păsările marine au ingurgitat deja plastic. Este foarte mult şi aceasta arată omniprezenţa poluării cu plastic”, adaugă acesta.

Cercetătorii au trecut în revistă studii realizate între 1962 şi 2012 pe 135 de specii de păsări marine. Un studiu datând de la începutul anilor 1960 arăta că, la acea vreme, sub 5% dintre păsările marine erau afectate.

Poluarea cu plastic, care potrivit oamenilor de ştiinţă atinge în unele locuri nivelul de 580.000 de bucăţi de plastic/km2, reprezintă un pericol pentru păsări, pentru că acestea confundă suprafaţa colorată cu alimentele. Păsările se pot îmbolnăvi sau pot muri dacă ingerează prea mult plastic.

Potrivit cercetătorilor, „între 2015 şi 2026, cantitatea totală de plastic produsă va fi echivalentă cu tot ceea ce s-a fabricat deja” de când a început producţia de plastic.

Ameninţarea poluării cu plastic la adresa păsărilor marine „creşte repede”, iar prezenţa plasticului va avea un impact mai mare într-o zonă care se întinde din sudul Australiei până în sudul Africii şi în America de Sud, zonă care cuprinde o mare diversitate de specii.

Sursa: Agerpres