Leoparzii negri din Malaezia au pete. Cum le-au scos la lumină cercetătorii
Cercetătorii de la mai multe universităţi din Australia au documentat felul în care se camuflează leoparzii din Peninsula Malaeziană, o misiune dificilă având în vedere că cei mai mulţi leoparzi din această regiune sunt negri.
”În acelaşi fel în care o mutaţie genetică poate duce la caracteristici albinoase la indivizii dintr-o anumită specie, la fel, panterele negre sunt, simplu spus, indivizi cu un genotip care le face blana să fie de un negru uniform”, spune Laurie Hedges, de la Universitatea din Nottingham. ”În total, 13 specii de felide sălbatice au fost documentate ca având melanism (mutaţie recesivă care face să apară indivizi de culoare neagră, n.r.), însă, cu excepţia coloritului, ei fac parte din aceiaşi specie cu omologii lor”, a explicat Hedges.
Fenomenul a fost studiat cu ajutorul camerelor de filmat cu infraroşu. Acestea au dezvăluit petele specifice leoparzilor. Cercetătorii estimează că densitatea leoparzilor din peninsulă ar fi de trei feline la 100 de kilometri pătraţi.
Sursă: IFLScinece