Viermii plaţi se reproduc prin injectarea spermei în propriul cap
Absenţa unui partener este, în general, de neconceput în cazul fiinţelor vii care se reproduc pe cale sexuală. Nu însă şi pentru viermele plat. La fel ca alte hermafrodite, acest vierme are atât organe sexuale feminine cât şi masculine, ceea ce înseamnă că se poate fertiliza singur.
Cercetătorii au descoperit că atunci când se fertilizează, viermele plat are foarte puţină spermă în regiunea cozii, aceasta fiind concentrată în zona capului. Acest aspect contrastează cu starea obişnuită a lucrurilor, în cazul unui grup de viermi, unde oamenii de ştiinţă au observat că majoritatea spermei este concentrată în regiunea cozii, mai aproape de locul unde are loc efectiv fertilizarea.
Cercetătorii susţin că anomalia se explică prin faptul că atunci când sunt singuri, aceşti viermi folosesc organul copulator similar unui ac de siringă pentru a-şi injecta sperma în partea superioară a corpului, de unde aceasta se deplasează către ouă.
”Din câte ştim, acesta este primul exemplu descris al injectării hipodermice de spermă în cap. Pentru noi sună traumatizant, însă pentru aceşti viermi laţi este singura şansă dacă vor să se reproducă în absenţa unui partener”, spune autorul studiului Steven Ramm.
Sursă: Science World Report