Dacă o vezi traversând deşertul va părea o picătură de mercur în mişcare. Ce trăsătură specifică acestei furnici ar putea fi utilizată în folosul oamenilor

19 06. 2015, 16:22

Furnica argintie de Sahara, Cataglyphis bombycina, are multe fire de păr pe capul său triunghiular care sunt capabile să reflecte lumina vizibilă, dar şi pe cea aprope infraroşie. Aceste fire de păr îi permit să disipeze căldura. Astfel, ea poate să suporte chiar şi temperaturi de până la 70 de grade Celsius.

Într-un studiu recent se explică faptul că această furnică oferă un exemplu concret al felului în care evoluţia declanşează adaptări ale unor atribute fizice pentru a putea satisface sarcini fiziologice şi pentru a asigura supravieţuirea.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Zurich în colaborare de cei de la Universitatea din Washington. Graţie acestei adaptări la mediu, o astfel de furnică observată în timp ce merge prin deşert se aseamănă cu o picătură de mercur aflată în mişcare.

Chiar şi cu aceste adaptări uimitoare la mediul înconjurător, furnica argintie de Sahara are limitele ei şi nu poate sta în soarele deşertului pentru mai mult de 10 minute.

Această trăsătură specifică furnicii ar putea fi adaptată, potrivit oamenilor de ştiinţă, pentru a fi exploatată de către oameni. Ea ar putea avea aplicaţii în scopul obţinerii unor suprafeţe care să poată fi răcite, inclusiv în cazul hainelor.

Sursă: Dispatch Times