O specie de rozătoare pe cale de dispariţie a primit numele spionului James Bond

19 05. 2015, 00:00

Rozătoarele, de mărimea unor pisici şi cu o greutate de aproximativ 1 kilogram, trăiesc pe insula Hispaniola şi au primit denumirea ştiinţifică Plagiodontia aedium bondi.

Aceste animale pe cale de dispariţie au fost descoperite de o echipă de cercetători de la Zoological Society of London (ZSL) pe această insulă din Marea Caraibilor, împărţită între Republica Dominicană şi Haiti.

Ele poartă de fapt numele naturalistului James Bond din secolul al XX-lea, care a fost sursa de inspiraţie pentru scriitorul Ian Fleming atunci când a creat celebrul spion fictiv cu acelaşi nume.

Aceste animale rozătoare fac parte dintr-o familie unică de mamifere caraibiene din care făceau parte, în trecut, aproximativ 30 de specii.

Însă colonizarea regiunii caraibiene, mai întâi de sud-americani şi apoi de europeni în secolul al XV-lea, a dus la dispariţia unui număr mare din acele specii.

În prezent, despăduririle ameninţă aceste vieţuitoare care locuiesc în principal în păduri de foioase din sud-estul statului Haiti şi în sud-vestul Republicii Dominicane, potrivit unui studiu publicat în revista Zootaxa.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că în prezent mai există doar opt specii de rozătoare originare din insulele din Marea Caraibilor – inclusiv Plagiodontia aedium bondi – şi aproape toate sunt ameninţate cu dispariţia.

Sursă: Mediafax