Un tigru de la Zoo a scăpat de depresie cu ajutorul a doi şoricei care i-au devenit prieteni
La Grădina Zoologică din Galaţi se află un tigru siberian, în vârstă de 13 ani, cântărind aproximativ 200 de kilograme, pe nume Sandokan, care, de când şi-a pierdut partenera, în urmă cu două luni, a intrat într-o depresie severă, ce l-a făcut să se automutileze, muşcându-şi coada până la sânge.
De curând, la sugestia cuiva, tigrului i-au fost aduşi în cuşcă doi şoricei de laborator, care i-au devenit cei mai buni prieteni şi l-au scăpat de depresie.
„Tigrul are în jur de 13 ani, iar în captivitate vârsta medie de viaţă este de 14 ani, deci este foarte bătrân şi asta i-a şi generat, probabil, o stare psihică şi mai proastă după ce i-a murit partenera în urma unor afecţiuni renale, tot pe fondul vârstei înaintate. În ianuarie, i-am pus şoriceii în cuşcă, pentru că avea un comportament prin care îşi lingea coada, iar apoi şi-o muşca până la sânge. Nu am dorit să îi aplicăm soluţii injectabile cu puşca cu tranchilizante ca să nu-l chinuim fizic şi mai mult. Şi atunci am încercat varianta aceasta cu şoriceii. Acum s-a vindecat, nu-şi mai muşcă coada, mănâncă, este normal, doar că stă cu şoriceii acolo”, a declarat Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, instituţie care administrează Grădina Zoologică şi care se află în subordinea Consiliului Judeţului.
Despre faptul că la Grădina Zoologică s-a legat o astfel de prietenie strânsă între tigrul siberian şi cei doi şoricei a aflat şi preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalabaşa, cunoscut ca un mare iubitor de animale.
„Cineva a avut ideea cu şoriceii şi sunt cei mai buni prieteni ai tigrului, dorm pe coada lui. Mi se pare o formă de manifestare a convieţuirii de care omenirea a cam uitat că există”, a declarat, contactat telefonic, Nicolae Bacalbaşa.
Deocamdată, Grădina Zoologică situată în Pădurea Gârboavele, la circa 20 de kilometri de municipiul Galaţi, nu poate fi vizitată deoarece cu patru ani în urmă Consiliul Judeţului a demarat un amplu proiect de modernizare a parcului Zoo, care a fost închis, ulterior stabilindu-se că este nevoie şi de un nou gard de împrejmuire care a fost între timp terminat.
La ora actuală, rebuie obţinute autorizaţii de la Garda de Mediu şi Direcţia Sanitar-Veterinară pentru ca Grădina Zoologică să fie deschisă publicului, lucru care s-ar putea întâmpla începând din luna iunie, potriviti conducerii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.
Sursă: Mediafax