Expediţia lui Burke şi Willis şi aventura dromaderilor în Australia

 

Ajutorul venit din Asia

 

 

Primii dromaderi care au ajuns în deşerturile roşii şi fierbinţi ale Australiei proveneau din Insulele Canare şi au sosit aici în anul 1840. Introducerea cămilei dromader în aceste locuri a fost probabil una dintre cele mai inspirate alegeri ale coloniştilor britanici ajunşi în Australia şi obligaţi să exploreze şi să se stabilească aici. În primul rând cămilele dromaderi rezistă fără apă mai mult decât orice alte mamifere. Din cele circa 350 de specii de plante care trăiesc în deşerturile australiene, dromaderii mănâncă un număr de 325 specii! Cămilele nu trebuiesc potcovite şi se pot deplasa perfect pe suprafeţe nisipoase.

 

Cămilele au o putere de muncă şi mai ales rezistenţă fizică mult superioare cailor care au nevoie de pauze mari atunci când lucrează la temperaturi ridicate. Un dromader poate fi folosit ca animal de povară încă de la vârsta de 3 ani şi poate munci fără probleme până la 40 de ani. În plus, greutăţile cărate de dromaderi sunt impresionante, căci un mascul poate transporta pe spate greutăţi de până la 600 de kilograme, iar o femelă poate transporta greutăţi cuprinse între 300-400 kilograme.

 

 

Pe baza acestor calităţi şi trăsături ale dromaderilor, exploratorii australieni au mai importat în anul 1860 un număr de 24 de dromaderi pentru expediţia lui Robert O’Hara Burke şi William John Wills.

Cei doi au pornit între anii 1860-1861 o expediţie constând din 19 oameni care intenţionau să  străbată întreaga Australie din sud spre nord, mai precis de la Melbourne spre Golful Carpentaria. Expediţia avea de străbătut o distanţă de aproape 3.250 de kilometri prin deşerturi şi zone stâncoase într-o perioadă când mare parte din teritoriul acestui continent nu fusese explorat decât de aborigeni şi prin urmare era complet necunoscut coloniştilor europeni.

 

În cele din urmă ruta a fost străbătută, dar cu costuri aspre. Din cauza lipsei de experienţă şi a ghinioanelor în serie, cei doi conducători şi-au pierdut vieţile alături de alţi şapte membri ai expediţiei. Dacă nu ar fi beneficiat de ajutorul dromaderilor, niciunul dintre ei nu ar mai fi ajuns în viaţă la destinaţie.

 

Motiv pentru care în următorii 50 de ani au mai fost importaţi în Australia între 10.000-12.000 de dromaderi. Majoritatea acestora proveneau din India, mai precis din rasa Bikaner selecţionată  de sute de ani în Rajastan ca animal de povară folosit îndeosebi în războaie. Australienii au mai importat şi dromaderi din rasa Bishari, folosită îndeosebi la curse de viteză şi transport în nordul Africii şi în Arabia.

 

 

A mai fost importat şi un lot de 20 de cămile bactriene, cu două cocoaşe, din China şi Mongolia, dar acestea nu s-au adaptat la fel de bine precum dromaderii la condiţiile de climă şi relief din deşerturile australiene. Pe baza experienţelor anterioare , exploratorul Ernest Giles s-a folosit de dromaderi pentru a străbate o distanţă de 354 kilometri în opt zile în care nu şi-a adăpat cămilele. Mai târziu, acelaşi explorator a străbătut 523 kilometri, de la Bunbury Downs la Queen Vicotria Springs, în Australia de vest în 17 zile, după ce în a douăsprezecea zi a adăpat fiecare cămilă cu câte o singură găleată de apă.

 

În anul 1866 Sir Thomas Elder din Beltana Station din sudul Australiei punea bazele unui centru de creştere şi selecţie a dromaderilor conform condiţiilor de mediu şi cerinţelor oamenilor.

Astfel, din acele vremuri au apărut primele generaţii de cămile australiene.

 

 

De la animalul de povară ideal la specie invazivă periculoasă

 

 

Şi aşa, dromaderii, conducătorii de caravene şi crescătorii de cămile au fost cei care au scris pagini importante în istoria, geografia, transporturile şi economia australiană din acele vremuri. Conducătorii de caravane erau angajaţi de departe, tocmai din Afganistan, India şi Imperiul Otoman. Deschizători de drumuri în sălbăticia australiană aceşti oameni şi-au lăsat amprenta şi în zilele noastre. Trenurile care traversează în prezent imensităţile Australiei sunt numite „Ghan”  în limbajul comun, cu referire la numele în limba pashto pe care îl aveau cămilarii în Afganistanul natal.

 

 Rezistenţa dromaderilor şi experienţa şi priceperea „ghan-ilor” s-au dovedit a fi cruciale în Australia acelor timpuri. Nu doar că primii exploratori ai acestui stat se bazau exclusiv pe ei în timp ce traversau inospitalierele regiuni deşertice de aici, dar toate proiectele care au colonizat şi industrializat sălbăticia australiană au datorat mult „corăbiilor deşerturilor”. Proiecte precum Linia de Telegraf Overlans care făcea legătura dintre Adelaide şi Darwin,  Calea Ferată Transcontinentală sau Autostrada Canning Stock s-au încheiat cu bine şi la termen datorită cămilelor.

 

 

Dar după anul 1920, zilele cămilelor ca animale de povară şi transport erau numărate. Drumurile, căile ferate, aeroporturile erau deja construite , iar aceste animale nu mai puteau să facă faţă concurenţei exercitate de automobile, trenuri şi avioane. Cum unele dintre cămile scăpaseră din captiviate sau fuseseră abandonate în deşerturi, oamenii au hotărât să scape pur şi simplu de ele eliberându-le în masă. Dromaderii s-au adaptat extraordinar de bine în Australia, iar în lipsa unor prădători naturali sau boli, numărul lor pur şi simplu a explodat. Trăiesc şi prosperă în deşerturile central, aproape jumătate din efectivul lor fiind situat în partea central-vestică a statului, restul fiind împărţite în Teritoriile de Nord, Sudul Australiei şi Queensland.

 

Nimeni nu ştie exact câte mai trăiesc. Unii experţi estimau că sunt circa 600.000 dromaderi (la nivelul anului 2012), alţii susţin că dromaderii au depăşit demult milionul. Şi unii şi alţii sunt de părere că sunt deja prea mulţi dromaderi, şi mai mult decât atât, ân următorii zece ani, experţii se aşteaptă ca numărul lor să se dubleze.

 

Se pare că au început deja să se poarte ca o specie invazivă. Comportamentul lor a fost modificat şi de intendificarea secetelor din ultimii ani, fapt pentru care dromaderii veniţi în număr mar edistrug pur şi simplu sursele de apă ale aborigenilor, precum şi locurile amenajate special pentru adăpatul oilor, una dintre cele mai mari surse de bani pentru Australia.

Cămilele chinuite de sete ajung deseori să dea buzna pur şi simplu în casele oamenilor în căutare de apă, şi mulţi locuitori ajung astfel să le împuşte.

 

În zonele în care cămilele fac concurenţă oilor şi vitelor, fermierii cheltuiesc circa 80% din cheltuielile de menţinere per ansamblu pentru a repara pagubele produse de acestea. Unele ferme adăpostesc fără voia lor chiar şi 2.000 de cămile, iar unii proprietari au renunţat la creşterea animalelor din cauza dromaderilor. Mari, puternici şi impozanţi aceştia nu mai au nicio teamă faţă de om sau animalele domestice atunci când aceştia stau între ei şi sursele de apă şi hrană.

 

 

Aceste animale străine ecosistemelor de aici au ajuns o ameninţare şi pentru zonele sărace, slab dezvoltate ale Australiei. Nu doar că au intrat în competiţie cu cangurii, struţii emu şi alte vieţuitore native pentru sursele de apă şi hrană din natură, dar dromaderii au ajuns să distrugă şi locurile sacre ale aborigenilor, sursele de hrană ale acestor oameni şi distrug astfel şi parcurile naţionale. Asemenea unor uriaşe capre de 400-600 kilograme, dromaderii distrug orice formă de vegetaţie.

 

Din aceste motive, autorităţile locale şi federale au luat decizia împuşcării nelimitate a cămilelor. Forul Australian Feral Management Project a declarat că doar în anul 2008 a reuşit să ucidă peste 160.000 dromaderi şi intenţionează să lase în viaţă un număr de doar 300.000 de dromaderi, care nu ar mai pune în pericol fragilul ecosistem local. Cum pe pieţele australiene carnea de cămilă nu are o mare căutare, autorităţile au reuşit să vândă carnea în Arabia Saudită şi speră ca numărul uriaş de carcase de dromaderi provenit din vânătorile viitoare, să fie vândut în China. 

 

În ciuda aparenţelor se pare că australienii au reuşit ca dintre toate animalele străine introduse pe acest continent, să managerizeze cel mai bine problema cămilelor. Lupta cu vulpile, pisicile, şobolanii şi iepurii pare că a fost pierdută pe continentul de la antipozi. Până în prezent…