Home » Natură » Cele mai bune rase de câini de pază

Cele mai bune rase de câini de pază

8 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 13.03.2014

Share:

Câinele a fost primul animal domesticit de om. Încă de atunci, din vremuri imemoriale, canidele care erau mai mult lupi şi şacali decât câini, au avut rol de pază şi protecţie. Chiar şi ultimele studii, ipoteze şi cercetări sugerează că primul rol avut de câinii din preajma aşezărilor umane a fost acela de pază şi apărare efectivă în perioade istorice când atacul animalelor sălbatice sau al triburilor duşmane făcea parte din realitatea din fiecare zi. Astăzi, când violenţa transpare tot mai puternic în societatea actuală, tot mai mulţi oameni au început să vadă în câinii din rasele cu adevărat speciale din acest punct de vedere, cea mai bună soluţie.

Ce este şi ce nu este un câine de protecţie personală

Cu toate că la ora actuală există zeci de rase de câini încadrate tot de către oamenii care le-au creat în larga categorie a „câinilor de pază, apărare şi protecţie”, precum şi aşa-zisele rase de câini „de luptă”, puţine rase sunt de fapt capabile să-şi apere din răsputeri stăpânul şi familia în cazuri de atacuri şi violenţe fie ele de intensitate moderată.

Motivele pentru care s-a ajuns la o asemenea realitate a faptelor sunt multe, dar mai ales complexe.

Majoritatea raselor „de pază şi protecţie” culeg astăzi roadele nefaste ale politicii şi deciziilor duse de oameni în ultimile decenii cu privire la selecţionarea acestor câini care conform definiţiilor ar trebui să fie cu adevărat „utilitari”.

Sub impactul negativ al societăţii de consum, al modei şi al concursurilor şi selecţiilor pe bază de frumuseţe şi aspect fizic, foarte multe exemplare din prezent care aparţin acestei categorii specializate de câini, s-au transformat în câini mult prea timizi şi prietenoşi pentru a mai face faţă cerinţelor pentru care au fost creaţi. În plus, consangvinizările mult prea strânse, efectuate sub impulsul obţinerii cu orice preţ (şi ce preţ greu…) al unor câini care să se apropie cât mai mult de imaginea idealizată dins tandardul fiziologic al rasei.

Evident, o parte din crescătorii şi iubitorii acestor rase au realizat greşeala selecţionării strict pe criterii de frumuseţe şi s-au separat de acest curent axându-se strict pe creşterea unor câini de pază şi apărare cu adevărat funcţionali. Acesta este motivul pentru care în prezent, întălnim în cadrul raselor de pază şi apărare, precum şi în rândul câinilor de vânătoare, aşa numitele „linii de show”, aflate în contradicţie cu „liniile de lucru”.

Cumva asemănător stă situaţia şi în cazul raselor folosite la mult blamatele lupte de câini.

Cu toate că în această categorie întâlnim rase de câini deosebit de dure şi redutabile, cu un curaj incredibil şi o rezistenţă la durere remarcabilă, marea majoritate a experţilor canini refuză recomandarea unui câine de luptă reconvertit pe post de câine de pază şi apărare. Chiar dacă în rândul acestora există exemplare de pit-bull, tosa-inu (câinele de luptă japonez), bully kutta (o rasă cu origini străvechi folosită la lupte în Pakistan şi Afganistan) care au un instinct excelent de pază şi apărare, majoritatea sunt relativ prietenoase faţă de om (calitate cultivată în sute de ani de selecţie a câinilor de luptă care trebuiau să-şi canalizeze agresivitatea exclusiv asupra rivalilor canini din arenă).

Creşterea ratei violenţei din ultimii ani, coroborată cu studiile cu privire la cei mai potriviţi câini pentru funcţia de câine de pază şi apărare personală, nu doar teritorială, i-a făcut pe unii cercetători să recapituleze lista raselor „clasice” din acestă categorie, rase care, iată, nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Asta nu înseamnă deloc că rasele celebre precum ciobănescul german, dobermannul , rottweilerul şi altele, nu mai au la ora actulă exemplare care să facă faţă cu brio misiunii pentru care au fost selecţionate.

Doar că, pe baza realităţii şi a testelor comparative din domeniu, tot mai mulţi crescători şi cunoscători s-au orientat spre alte rase mai agresive faţă de om sau mai potrivite pentru protecţia personală. Următoarele rase sunt printre cele mai reprezentative, iar ordinea în care sunt prezentate este pur şi simplu întâmplătoare.

Cu atât mai mult cu cât şi în cazul câinilor destinaţi protecţiei personale, diferenţa se face de multe ori la nivel individual, nu de rasă.

Bulldogul american este foarte ataşat de stăpânii săi Sursa foto: Shutterstock

Ciobănesc belgian Malinois

Creat şi selecţionat iniţial drept câine ciobănesc, malinois-ul cum i se spune în prezent, a devenit cea mai apreciată rasă de câine utilitar din întreaga lume. Unii experţi îi prevăd că va ajunge curând câinele viitorului. Extrem de inteligenţi, activi, exuberanţi, jucăuşi şi cu un temperament exploziv, câinii din această rasă au detronat în ultimii ani rase consacrate şi relativ asemănătoare precum ciobănescul german şi dobermann-ul. Cum spunea recent un expert canin: „Ceea ce face un ciobănesc german, un malinois face de două ori mai repede şi mai bine”.

Selecţia deosebit de riguroasă din ultimele decenii a dus la apariţia unui câine polivalent, adaptat diverselor domenii de activitate. Până şi în misiunea de lichidare a lui Osama bin Laden, soldaţii din trupele speciale americane SEALs s-au folosit de un malinois numit Cairo. Este un câine de lucru prin excelenţă, de talie medie, cu blană semiscurtă, cu aparenţa fizică a unui ciobănesc german cu mască neagră, de culoare bej-maronie.

Cine a văzut vreodată un malinois dresat pentru pază şi apărare, în momentele în care atacă la manşon sau la costum, este uluit de viteza, agilitatea şi forţa acestuia. Este un câine aproape la fel de exploziv ca un pit-bull în atac, care muşcă şi schimbă priza rapid, sau dimpotrivă muşcă cu priză susţinută pe costumul de protecţie al dresorului. Aceste calităţi, dublate de un echilibru psihic remarcabil, fac din mallinois un câine perfect pentru pază şi apărare.

Malinois din structurile armatei

Cane Corso

Cane Corso este o rasă modernă dar cu rădăcini străvechi în celebrii şi temuţii câini de luptă ai romanilor, folosiţi atât în bătălii de către legiunile Romei, cât şi în arene unde luptau cu gladiatori sau cu animale sălbatice. Aceşti câini teribili, denumiţi generalist Canis Pugnax de către romani, au fost în pericol d edispaiţie de-a lungul timpului, când foarte rar erau folosiţi la vânătoare sau la paza domeniilor. Recent, rasa a fost redescoperită în sudul Italiei, îndeosebi în provinciile Puglia, Lucania şi Sannio.

De la acele puţine exemplare autentice, cercetătorii italieni s-au străduit să salveze rasa , creând astfel un nucleu de creştere. Din cauza faptului că rămăseseră prea puţine exemplare de Cane Corso, crescătorii au folosit la ameliorarea rasei, câteva exemplare de dog german, boxer şi mastino napoletano. Rezultatul a fost un succes total.

Mult mai atletic, rezistent la efort şi agil decât alte rase de molossoizi europeni precum dogul de Bordeaux, mastino napoletano, mastiff-ul englez sau cel spaniol, Cane Corso se numără printre cei mai buni câini de pază şi apărare din lume. Masiv, dar fără să fie greoi, dur, dar nu isteric şi feroce, acest câine cu aparenţă rustică şi atletică deopotrivă poate doborâ uşor un agresor uman. Deşi este mai mic decât un mastif napoletan, Cane Corso atinge dimensiuni considerabile. Cu toate acestea, pentru pază şi protecţie activă sunt preferate exemplare de maximul 50-60 kilograme greutate. Detaliu general valabil şi pentru restul raselor destinate protecţiei umane.

Dog argentinian Sursa foto: Shutterstock

Dog argentinian

Chinologul argentinian Antonio Nores Martinez a avut un vis ambiţios. A vrut să creeze de la zero o nouă rasă de câini capabilă să înfrunte mistreţii şi pumele din sălbăticia pampasului. Cu multă ambiţie, inspiraţie, talent şi dăruire, visul său a luat forma unui câine alb, deosebit de atletic, ascultător şi curajos în aceeaşi măsură. A folosit în acest scop, străvechiul câine de luptă de Cordoba (astăzi dispărut) pe care l-a încrucişat succesiv cu mai multe rase printre care dogul german, bullterierul englez, boxerul, şi chiar dalmaţianul.

Rezultatul a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări!

Şlefuit de condiţiile dure de selecţie de pe meleagurile natale, dogul argentinian s-a dovedit a fi nu doar cel mai atletic şi agil mollosoid modern, dar şi unul dintre cei mai buni câini de pază şi apărare disponibili la ora actuală. Putem spune că Antonio Nores Martinez a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură, reuşind crearea unui câine deosebit de agresiv şi bătăios faţă de animalele sălbatice cu potenţial periculos, precum şi un câine care nu dă înapoi în faţa niciunui infractor, fie el înarmat. Este un câine care, asemenea multora din grupa sa, are nevoie de socializare încă de la cea mai fragedă vârstă.

Ciobănesc caucazian de tip georgian

Ciobănesc caucazian

Greu de găsit o altă rasă de câini atât de agresivă la adresa omului precum aceşti câini uriaşi şi blănoşi, originari după cum le spune şi numele din vasta regiune a Munţilor Caucaz. Este o rasă foarte veche, şi originile sale nu se cunosc cu siguranţă. O parte a ceercetătorilor îl văd drept un câine care provine din dogul tibetan, alţi cercetători susţin că el este de fapt strămoşul tuturor molossoizilor cu blană lungă.

Dincolo de controverse, avem în faţă nu doar un câine cu un fizic spectaculos, grandios şi inconfundabil, ci probabil pe cel mai periculos câine de atac la adresa omului.

Ciobăneştii caucazieni au fost selecţionaţi de-a lungul a sute, dacă nu mii de ani, într-o zonă istorică măcinată de conflicte, unde violenţa şi raidurile făceau parte din realitatea cotidiană.

În Caucaz trăiau, şi încă trăiesc, zeci de seminţii şi populaţii, care atunci când nu se luptau cu numeroşii invadatori de la perşi şi romani la otomani şi ruşi, se luptau neîncetat între ele. Cele mai dese agresiuni constau în furturi de oi şi cai, iar oamenii acestor locuri au creat un câine deosebit de feroce la adresa agresorului uman. Şi posesorii şi iubitorii acestei rase ştiu la ce mă refer. De fapt, agresivitatea înăscută a ciobănescului caucazian faţă de persoane străine este atât de mare, încât aceşti câini nu au deloc nevoie de dresaj special în această direcţie, comparativ cu alte rase. Dacă un ciobănesc caucazian din linii autentice a fost învăţat să atace omul, stăpânii au deja o mare problemă legată de violenţa sa la adresa oaspeţilor şi necunoscuţilor.

Bandog furios

Bandog

La mijlocul deceniului 1960, un chinolog american a dorit să obţină cea mai bună rasă de câini destinaţi protecţiei personale. Medicul veterinar John Swinford avea acest vis încă din adolescenţă, când citea pasionat despre vechii câini de pază ai castelelor saxone. Din acest motiv, dr. Swinford a ales ca nume pentru noua sa rasă, vechiul termen de Bandog sub care erau denumiţi în Evul Mediu aceşti câini. Bun cunoscător al raselor de câini „dure”, dr. Swinford a ales pentru proiectul său pit-bull-ul şi mastiful napolitan.

Conform părerilor şi experienţei sale, niciuna dintre aceste rase nu se potrivea pe deplin rolului de gardian patruped. Pit-bull-ul era un câine prea uşor, cu temperament instabil pentru un câine de pază, hiperagresiv şi incontrolabil, şi mai ales inutil, dacă în preajmă apare un alt câine care focusează toată atenţia acestui gladiator canin. La fel de nemulţumit era şi de mastiful napoletan, în Antichitate un câine extraordinar de atac, dar care în prezent ajunsese un câine greoi, aproape incapabil să alerge în viteză.

S-a gândit aşadar să obţină câinele ideal din încrucişarea celor două rase. În mare parte a reuşit. Bandogii de astăzi sunt câini destinaţi exclusiv pazei de obiective şi protecţiei personale. În mare parte au echilibrul temperamental mastifului, talie moderat mare (aproximativ cât un rottweiler sau bullmastiff), resistenţă fizică, perseverenţă şi agresivitate ridicate, mulţumită bagajului genetic moştenit de la pit-bull. Bandogul nu este o rasă recunoscută internaţional, ci mai mult un concept canin. Prin urmare, şi alţi crescători au preluat ideea lui John Swinford şi au lansat propriile linii de bandogi compuse iniţial din câini obţinuţi din încrucişarea dintre pit-bull şi oricare altă rasă de molossoid.

Bulldog american Sursa foto: Shutterstock

Bulldogul american

Este considerat de mulţi experţi ca fiind nimeni altul decât vechiul şi apreciatul bulldog englez, adus în Statele Unite de primii colonişti britanici şi selecţionat în mediul dur de acolo pentru a deveni câinele din prezent, atât de preţuit în rol de câine de protecţie personală. Este o rasă inconfundabilă, cu fizic deosebit de musculos, piept şi cap lat, şi culoarea predominantă albă cu pete roşcate, negre sau tigrate. Există în prezent două mari tipuri de bulldog american, denumite în onoarea crescătorilor; Johnson, respectiv Scott.

Câinii de tip Johnson sunt mai mari, mai masivi şi au botul mult mai scurt. Cei de tip Johnson sunt mai atletici, mai uşori, mai agresivi şi mai rezistenţi la efort, fapt care-i recomandă a fi printre cei mai buni câini din lume la vânătoarea de mistreţi.

Experţii susţin că cei mai buni bulldogi pentru apărare sunt cei obţinuţi din încrucişarea celor două tipuri. Oricum ar fi şi din orice tip sau linie ar proveni, bulldogul american este un câine care nu cunoaşte frica şi va ataca duşmanul indiferent de cât de periculos este acesta. Istoria recentă a rasei cunoaşte multe exemple în acest sens, cu bulldogi care au murit eroic în timp ce îşi apărau stăpânii de urşi, pume sau infractori înarmaţi. Pe lângă bravura sa admirabilă, bulldogul american este un excelent câine de familie şi un mare iubitor de copii.

Nacul d ePresa Canario în plin atac la dresor îmbrăcat în costum de protecţie.

Perro de Presa Canario

La fel ca alte rase selecţionate iniţial pentru lupte, şi reconvertite recent în câini de pază şi apărare, Presa Canario s-a adaptat atât de bine noii sale „slujbe”, încât tot mai mulţi crescători şi chinologi îl enumeră printre cele mai bune alegeri atunci când vine vorba de procurarea unui paznic patruped. Rasa a fost despărţită recent în vechiul Presa Canario şi aşa numit-ul Dog de Canare, un tip de câini recunoscut de F.C.I., mai mare şi mai greoi decât tipul original, şi combătut de puriştii rasei care s-au axat în continuare pe selecţionarea câinelui Presa Canario cu ale sale calităţi deosebite.

Cel care vede prima dată un căine Presa Canario este tentat să-l asocieze unui „pit bull cu steroizi”, căci înfăţişarea sa pare a unui pit bull supradimensionat şi extrem de masiv.

Presa Canario prezintă într-adevăr o agresivitate sporită la alţi câini, motiv pentru care socializarea şi disciplinarea sa se impune de când este căţel, dar nu este un câine de luptă stricto-senso. Este într-adevăr un câine maimult decât potrivit misiunii sale de pază şi protecţie. Are un cap foarte solid, cu maxilare şi muşchi maseteri atât de late încât capul său pare la fel de lat pe cât este de lung. Acest detaliu fiziologic spune multe despre forţa muşcăturii sale. Este atletic şi necruţător, şi nu se teme de niciun adversar. De multe ori, simpla sa înfăţişare şi apariţie în lesă este suficientă pentru a descuraja orice infractor.

Femelă de Boerboel

Boerboel

La prima vedere, un boerboel poate fi uşor confundat cu un bullmastif mai atipic, cu botul un pic mai lung. Nimic mai greşit!

Dacă bullmastiff-ul s-a transformat astăzi mai mult într-o rasă de companie decât într-una de atac, boerboel-ul este pur şi simplu cel mai mare coşmar al unui potenţial infractor.

La fel ca alte rase redutabile, boerboel-ul a fost selecţionat într-un mediu extrem de ostil, foarte violent, unde oamenii păstrau doar cei mai neînfricaţi şi duri câini. A fost creat în Africa de Sud, într-un climat violent, unde atacurile animalelor sălbatice şi ale triburilor războinice erau un pericol constant la adresa primilor colonişti şi fermieri albi.

Creat şi selecţionat exclusiv în comunitatea burilor, boerboel-ul se trage din linii vechi de bullmastiffi încrucişaţi cu rase africane de câini. De aici a rezultat un câine foarte puternic, netemător, masiv şi agil în acelaşi timp, capabil să gonească o haită de babuini sau o hienă, precum şi să atace mortal orice intrus. Foarte ataşat de stăpân şi familie, boerboel-ul are un instinct de pază şi apărare mult mai puternic decât al majorităţii raselro de câini. Boerboel-ul este selecţionat şi astăzi la fel de sever, în condiţiile în care climatul nesigur şi violenţa stradală din Africa de Sud sunt pritre cele mai mari din lume.

Cine doreşte un astfel de câine, trebuei neapărat să importe unul din ţara sa de baştină, unde sunt exemplarele cele mai pure şi mai valoroase. Conform multor rescători sud-africani, boerboel-ul este câinele fără de care nu şi-ar imagina o viaţă sigură şi liniştită în condiţiile actuale, când populaţia de culoare este din ce în ce mai ostilă la adresa albilor. Şi statisticile le cam dau dreptate, în condiţiile în care familiile şi proprietăţile păzite de aceşti câini nu sunt atacate de hoţi. Iar cineva cu un boerboel în lesă are mult mai multe şanse să scape nejefuit pe străzile marilor oraşe sud-africane.

Tags: bandog boerboel bulldog american caine de paza cane corso ciobanesc caucazian dog argentinian mallinois presa canario

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase