Fantoma şi Întunericul – Povestea celor mai periculoşi lei din istorie

Când leii ne privesc ca pe nişte prăzi

 

 

Indubitabil, oamenii s-au temut dintotdeauna de lei. Şi se tem chiar şi în zilele noastre, când populaţiile de lei au scăzut cu mult sub cele de acum o sută şi mai bine de ani.

 

Dintotdeauna i-am privit pe lei cu un amestec de fascinaţie, teamă, admiraţie şi chiar invidie. Nu-i deloc de mirare, dacă ţinem cont că timp de mii de ani, cu mult înainte de apariţia armelor performante care au făcut prăpastia de netrecut dintre lei şi oameni, aceste carnivore magnifice ne priveau nu doar ca pe nişte prăzi, ba chiar ca pe unele dintre victimele cele mai uşoare. 

 

Singurul factor care a dus la evoluţia omenirii aşa cum o ştim astăzi, concomitent cu punerea sub protecţia împotriva atacurilor marilor carnivore, de la crocodili şi rechini la lei şi urşi, a fost cel tehnologic.

 

Apariţia arcului cu săgeţi, a suliţelor speciale destinate vânătorii, culminând evident cu armele de foc performante din prezent, a constituit momentul care a dus nu doar la limitarea atacurilor marilor carnivore la adresa comunităţilor umane, ci şi factorul care duce la dispariţia iminentă a acestor splendori ale Naturii, evident, dacă nu se iau măsuri drastice în direcţia salvării lor. 

 

 

Alături de tigru, leopard, şi mult mai rar, jaguar şi pumă, leul se numără printre felinele mari perfect capabile să ucidă fără greutate chiar şi pe cei mai puternici şi solizi oameni.

După cum se va vedea, chiar dacă leul în cauză este bătrân sau suferă de un handicap fizic uşor, actul uciderii unui om nu-i va crea probleme.

 

Conform scrierilor vânătorilor de odinioară şi cercetătorilor fenomenologiei actului prădării de către om a marilor carnivore, reieise că leii mâncători de oameni sunt mai îndrăzneţi şi mai adgresivi decât tigrii cu obiceiuri similare. Astfel de lei, au fost observaţi atacând oamenii din sate nu doar pe timpul nopţii, ci şi ziua în amiaza mare.

 

 

La fel ca în cazul tigrilor şi leoparzilor care devin mâncători de oameni, leii ajung să vâneze bipezi din aceleaşi cauze generale, anume bătrâneţe, foame şi răniri vechi sau noi care incapacitează leii din urmărirea şi uciderea prăzilor lor obişnuite.

După cum aminteam, pentru lei, oamenii sunt prăzi mult mai uşor de prins şi ucis comparativ cu bivolii, antilopele, zebrele, gazelele şi alte animale aflate în lista de vânătoare a leilor.

 

Într-o întâlnire accidentală cu un leu, un om neînarmat cu arme de foc performante  este „una dintre cele mai neajutorate creaturi de pe faţa Pământului” după cum bine spune reputatul specialist Charles Guggisberg în lucrarea sa „Simba-Viaţa şi Obiceiurile Leilor”.

 

 

 

Calea ferată a morţii

 

 

În anul 1898, Kenya de astăzi era doar una dintre numeroasele colonii ale Imperiului Britanic. Pentru a facilita dezvoltarea în zonă, precum şi comerţul, autorităţile britanice de atunci au decis construirea unei căi ferate care să lege Uganda de portul Mombasa. În luna martie a aceluiaşi an, construirea liniei ferate a ajuns în dreptul răului Tsavo, una dintre cele mai sălbatice regiuni ale Kenyei, în prezent Parcul Naţional Tsavo, cea mai mare rezervaţie naturală a acestei ţări.

 

Totul părea a merge de minune, fără incidente majore în această zonă presărată adesea cu atacuri şi rebeliuni ale triburilor turbulente.

Când, la un moment dat, dezastrul a lovit. Fără niciun fel de avertisment  prealabil, în regiune şi-au făcut apariţia doi lei, fraţi după toate aparenţele. Imediat după apariţia lor, au început să sosească şi primele rapoarte sumbre despre victime umane.

 

 

Cei doi lei, începuseră să vâneze doar oameni. Victimele lor erau alese cu precădere dintre muncitorii care lucrau la construirea căii ferate. Aproape în fiecare noapte, atacurile lor se soldau cu câte o victimă care era apoi târâtă şi devorată sub întunericul protector al savanei. Timp de aproape nouă luni, cât au durat atacurile, leii au atacat doar muncitorii indieni şi africani, posibil din cauză că aceştia dormeau în corturi.

 

Orice mijloc de a-i speria, goni sau ucide se dovedea a fi total ineficient. Echipele au încercat să se apere prin menşinerea necontenită de focuri aprinse pe timpul nopţii, înconjurarea taberei cu  garduri înalte făcute din spini. Nimic nu mergea. Leii treceau fără teamă prin garduri şi nu erau deloc intimidaţi de foc. Evident, nu a durat mult până când muncitorii angajaţi au intrat într-o panică care se generaliza rapid. Oamenii erau deja convinşi că leii care nu erau opriţi de nimic, nu erau lei, ci nişte spirite rele venite din iadurile mitologiilor africane.

 

John Henry Patterson fotografiat lângă „Fantoma” pe care tocmai o împuşcase    

 

. Tot mai mulţi fugeau de la lucrări, nemaiţinând cont de promisiuni sau ameninţări. Pentru prima dată în istorie, o pereche de lei ajunsese să pună sub semnul întrebării definitivarea uneia dintre cele emai importante căi ferate de pe Continentul Negru. Exasperate, autorităţile i-au cerut locotenent-colonelului John Henry Patterson, cel mai bun vânător britanic din zonă, să ucidă cât mai rapid leii.

 

Patterson a înţesat la început împrejurimile taberei cu zeci de capacane, dar fără niciun rezultat. După mai multe nopţi petrecute într-un copac, unde pândea cu arma în mână, ofiţerul britanic a reuşit pe data de 9 decembrie 1898 să ucidă în sfârşit Fantoma.

 

 

Întunericul, fratele Fantomei a mai continuat să mai ucidă câţiva oameni, când, după douăzeci de zile de pânde succesive, Patterson a reuşit să-l ucidă şi pe el. Întunericul a primit două gloanţe în piept, şi unul în cap, care i-a fost fatal. Conform mărturiilro sale, Întunericul a murit urlând de furie în timp ce încerca disperat să urce în copac spre ucigaşul său…

 

Muncitorii s-au întors la muncă şi în primăvara anului următor au reuşit să termine podul de peste râul Tsavo.

 

 

Victime oameni, victime lei…

 

 

Satisfăcut de încheierea cu succes a misiunii, locotenent-colonelul Patterson a vândut ulerior trupurile leilor Muzeului din Chicago pentru suma (considerabilă pe atunci) de 5.000 $. Oamenii erau uluiţi în special de aparenţa celor doi lei masculi. Spre deosebire de ceilalţi lei, Fantoma şi Întunericul nu aveau coame dezvoltate precum ai leilor din Serengetti, spre exemplu.

 

De fapt, coamele mici şi rare sunt o trăsătură adaptivă a populaţiei de lei din Tsavo. Câmpiile Tsavo sunt mai aride decât alte zone similare din Africa, iar aici temeraturile sunt mai ridicate. În consecinţă leii din Tsavo s-au adaptat acestor condiţii. Nişte coame tipice le-ar crea diverse probleme. Dar s-a dovedit că de-al lungul timpurilor nu lipsa coamelor a atras atenţia asupra leilor din Tsavo, ci reputaţia lor de vânători de oameni.

 

 

„Timp de secole caravanele necustorilor arabi de sclavi treceau prin Tsavo în drumul lor spre portul Mombasa. Rata deceselor umane era deosebit de ridicată, iar în Tsavo sunt unele dintre cele mai mari roiuri de muşte tse-tse din Africa. Nimeni nu se obosea să îngroape cadavrele sclavilor, astfel încât leii de aici au prins gustul cărnii de om. Conform unor estimări istorice doar în decursul secolului 19, mimim 80.000 de oameni mureau anunal în timp ce caravanele de sclavi traversau ţinutul Tsavo”, declară Samuel Kasiki, director în cadrul Kenya Wildlife Serivice.

 

Cercetătorul Bruce Patterson (nu are nicio legătură de rudenie cu locotenent-colonelul care a ucis Fantoma şi Întunericul) care a studiat recent populaţiile de lei din Tsavo susţinte că leii de aici nu sunt deloc mai predispuşi să atace oameni decât alte populaţii de lei sălbatici din Africa. Prin urmare, el consideră că atacurile leilor de astăzi din Tsavo asupra oamenilor au drept cauze directe pătrunderea omului în teritoriile lor, şi prezenţa leilor bătrâni pentru care oamenii sunt părzi mai uşoare.

 

De fapt, unul dintre leii care au ucis acum peste 100 ani, circa 135 de oameni în regiune, avea caninii rupţi şi o infecţie dentară. Mai mult decât atât, cercetătorii americani Kerbis Peterhans şi Thomas P. Gnoske din cadrul Muzeului din Smithsonian au descoperit că în jurul anilor 1890-1900, în regiunea Tsavo a izbucnit o puternică epidemie de pestă bovină care a ucis aproape în totalitate bivolii şi vitele, lăsându-i pe leii de aici fără prăzile lor obişnuite. Noile cercetări au scos la iveală şi faptul că Fantoma şi Întunericul au mâncat între 28-30 persoane, restul de până la 135 fiind doar ucise.

 

Nu au fost singurii lei specializaţi în vânătoarea de oameni. Între anii 2002-2004, un leu pe nume Osama a terorizat teritoriul Rufiji din Tanzania vecină. Până să fie împuşcat, Osama a ucis peste 50 de oameni din opt sate. Unii cercetători au dat vina pe faptul că osama avea un abces purulent la unul dintre molari, dar expertul în viaţa leilor Craig Packer din cadrul Universităţii din Minnesota susţine că mulţi lei mâncători de oameni aveau o dentiţie intactă.

 

Alt leu de legendă a fost Namelieza sau Vicleanul, în traducere directă. Acesta a fost un leu care a omorât 43 d eoameni lângă Kasawa, Zambia.

Cea mai periculoasă haită de lei a fost cea denumită Mâncătorii de Oameni din Njombe. Aceştia erau o haită compusă din cincisprezece lei care au ucis sute de oameni între anii 1932-1947, undeva în sudul Tanzaniei. Spre deosebire de alţi lei nărăviţi la oameni, leii din Njombe, călătoreau pe timpul nopţii spre satele pe care le atacau apoi în timpul zilei. Toţi au fost în cele din urmă vânaţi până la unul de către vânătorul George Rushby.

 

 

Astăzi, numărul leilor din Africa scade vertiginos de la an la an. Sunt ucişi de vânătorii occidentali care caută doar exemplarele impunătoare, vânaţi ritual de triburile masai şi otrăviţi cu furadan de crescătorii de vite. Experţii afirmă pe bună dreptate că în aceste condiţii, leul va dispare imediat după ruda sa tigrul, care se află deja pe panta inevitabilă a extincţiei.

 

Fără îndoială că va fi un mare păcat. O lume fără prezenţa maiestuoasă a leilor ar fi cu mult mai ştearsă şi urâtă. Cu atât mai mult cu cât, în cele mai multe cazuri, oamenii sunt vinovaţi de atacurile leilor.