Akhal Teke: probabil cel mai frumos cal din lume

Caii Massageţilor?

 

„Atunci au apărut zece dintre caii sacri, cărora li se mai spune şi Nisaeani, toţi împodobiţi cu hamuri strălucitoare. Veneau din marile câmpii Nisaeane din ţinuturile mezilor, unde sunt cai nemaivăzuţi altundeva”      (Herodot – Historia)

 

Considerat de mulţi oameni mai elegant şi chiar mai frumos decât calul pur-sânge arab, Akhal Teke este cu adevărat imaginea unui cal care nu va fi uitat niciodată de cel care îl vede pentru prima dată în realitate. Akhal Teke este o rasă de cai a cărei vechime depăşeşte 3 000 de ani.

 

Este descendentul direct al cailor de luptă ai temuţilor şi misterioşilor Massageţi (Geţii cei Mari, triburi gete ajunse până în Asia Centrală), Bactrieni şi Alani. În Persia Antică, aceşti cai erau cunoscuţi sub numele de cai Nisaeani, iar romanii le-au spus câteva sute de ani mai târziu, caii parţilor. În secolul doi înainte de Hristos, istoricul roman Oppian scria astfel despre ei:

 

„Aceşti cai, demni de cei mai puternici regi, au o înfăţişare uluitor de frumoasă, se mişcă lin sub călăreţ, şi nu acceptă uşor pedepsele. Capul lor are un profil aproape roman, iar coamele lor aurii zboară maiestuos în bătaia vântului”.

 

 

După studierea celor mai elocvente dovezi arheologice şi istorice, specialişti precum V. Firsov, K. Gorelev, V.Witt, E. Erşova sau M. Belonogov au ajuns la concluzia că rasa de cai Akhal Teke este o ramură a străvechilor cai de galop, care a evoluat independent, izolată în stepele şi deşerturile Turkmeniei de astăzi. Astfel selecţionat de un mediu natural ostil, precum şi de cerinţele oamenilor de atunci, calul Akhal Teke nu se compară cu nicio altă rasă de cai în viteză, rezistenţă, forţă şi frumuseţea înfăţişării.

 

Mediul în care a fost selecţionat –  deşertul şi stepele turkmene, cu mari variaţii de temperatură, a avut un rol important în stabilirea calităţilor sale unice.

 

Vechimea considerabilă a rasei nu poate face obiectul niciunei dispute în acest sens, dar niciun specialist din trecut sau prezent nu a putut explica apariţia unui astfel de cal în inima Asiei Centrale.

 

Înfăţişarea sa neobişnuită, nu este deloc asemănătoare cu cea a ecvidelor străvechi precum tarpanul sau calul lui Przewalski. În cazul acesta, teoria conform căreia acest cal provine din afara teritoriului unde a fost descris prima dată în Antichitate, merită luată în consideraţie cu atât mai mult cu cât recent, au fost descoperite în Munţii Altai mai multe fosile ale unor cai asemănători cu Akhal Teke.

 

 

În literatura de specialitate modernă care vizează aceşti cai există numeroase dovezi palpabile conform cărora caii Akhal Teke au fost folosiţi la crearea unor rase cu mult mai celebre precum pur-sângele arab, pur-sângele englez, precum şi la ameliorarea raselor locale de cai din Rusia, Europa şi Orientul Mijlociu.

 

După cum afirma şi profesorul V. Witt calul Akhal Teke „posedă ultimile picături de sânge valoros din care au fost selectate rasele de călărie de astăzi”.

 

De la turkmeni la ruşi

 

În perioada Evului Mediu caii care au adus gloria civilizaţiilor antice care s-au succesat în Asia Centrală, au ajuns treptat să în posesia triburilor turkmene coborâte în regiunea Horezmului dinspre Munţii Altai. Aceste neamuri de călăreţi au înţeles imediat valoarea cailor Nisaeani şi s-au ocupat pentru următoarele secole de creşterea şi de selecţionarea lor după criterii proprii.

 

După ce Rusia Imperială a anexat hanatul Turkmen în anul 1881, caii turkmenilor au devenit caii Akhal Teke, de la numele turkmenilor din triburile Teke şi oaza Akhal de la poalele Munţilor Kopet Dag. În mod tradiţional, o familie de turkmeni creştea câte un singur cal, acesta având aproape statutul unui membru al  familiei.

 

Calul era ţinut în casă sau în cort, şi încă de când era un mic mânz crestea înconjurat de dragostea şi grija tuturor. Era hrănit numai cu hrană de calitate, lucernă verde, ovăz, miere, curmale şi chiar un fel de găluşte speciale din grâu şi seu de oaie. După cum spune un proverb turkmen:

 

„Cel care creşte un cal bun şi frumos, ajunge repede jigărit ca un câine”!

 

Însă calul îşi va răsplăti definitiv stăpânul cu devoţiune maximă. Bănuitor, chiar agresiv cu străinii, calul Akhal Teke îşi va dărui inima doar prietenului şi stăpânului său. Rasa cabalină a demonstrat de-a lungul timpului că posedă cu adevărat calităţi legendare.

 

 

După cum notează şi un participant la bătălia de la Geok Tepe dintre trupele imperiale ruse şi triburile turkmene:

 

„Am văzut uimit un superb armăsar Akhal Teke rănit serios de o lovitură de sabie. Totuşi acest exemplar magnific, căra două pături grele şi era călărit de trei războinici Teke. În aceste condiţii armăsarul a reuşit să galopeze în viteză, lăsând cu mult în urmă cetele de cazaci care îl urmăreau călare. Spre admiraţia tuturor, armăsarul a reuşit să-i facă astfel scăpaţi pe cei trei rebeli turkmeni”.

 

Caii turkmenilor, renumiţi pentru viteza lor excepţională, forţă şi frumuseţe, au atras rapid atenţia aristocraţilor ruşi, în rândul cărora, aceşti argamak, cum erau denumiţi, erau preţuiţi ca nicio altă rasă de cai. Visul oricărui prinţ rus era acela de a avea un armăsar argamak. De fapt, caii turkmenilor au stat la baza ameliorării calului de Don şi a calului Orlov.

 

În aceste condiţii, exportul cailor din Turkmanistanul anexat a continuat să curgă spre Rusia Ţaristă. În prima jumătate a secolului 19, armăsarii argamak constituiau deja o treime din armăsarii de prăsilă din Rusia. După anexarea hanatului turkmen toţi crescătorii pasionaţi şi colecţionarii de cai rari s-au familiarizat cu noua rasă descoperită, devenind admiratori deschişi ai acesteia.

 

 

Generalul Kuropatkin, numit guvernator al Turkmenistanului a construit pe cheltuiala proprie Ferma de Stat a Regiunii Transcaspica şi a invitat specialişti ruşi să lucreze acolo. A fost momentul în care Akhal Teke a început să fie selecţionat drept rasă de curse. Caii produşi în grajdurile generalului rus au ajuns să fie remarcaţi în expoziţii de profil din Kiev, Pyatigorsk şi chiar Paris, provocând senzaţie între cunoscătorii care cheltuiau sume enorme pentru cumpărarea armăsarilor şi iepelor de rasă pură.

 

Un spirit viu şi legendar 

 

„Pare că este o îmbinare dintre un ghepard, un şoim şi un şarpe” Irina Khienkina, expert în rasa Akhal Teke

 

Comparaţia de mai sus nu este deloc lipsită de temei. Între caii de alte rase, Akhal Teke pare o creatură din altă lume. Impresionează vizual prin rafinamentul liniilor şi supleţe.

Portrul şi descrierea făcut unui armăsar auriu pe nume Sardar, în cadrul unei expoziţii din anul 1882 a rămas parte integrantă a standardului modern al acestei rase:

 

„Are o conformaţie corporală unică. Un spate lung, umeri înalţi, torace adânc, piept înalt şi îngust, picioare lungi şi subţiri cu tendoane definite, musculatură puternică fără a fi grea. Acest Akhal Teke pare o reminiscenţă cabalină a celui mai iute animal, ghepardul. Flexibilitatea şi netezimea mişcărilor şi gâtul deosebit de înalt trimit cu gândul la un şarpe cobra gata să atace. Maiestuozitatea şi mişcarea sa mândră în galop crează iluzia unui vultur întrupat într-un armăsar. Are o conformaţie şi proporţii corporale nemaiîntâlnite la alte rase. Capul mic şi elegant este aşezat pe gât într-un unghi specific rasei”.

 

 

Originalitatea rasei se datorează în bună măsură formei capului care este uşor şi uscat, cu o fizionomie alungită dar rafinată. Urechile fine şi lungi şi expresia ochilor aduc deseori cu atitudinea unei păsări de pradă.

O altă caracteristică a rasei rezidă în coama scurtă, la unele exemplare fiind aproape inexistentă. Un Akhal Teke tipic măsoară în medie între 147-163 cm. la nivelul umerilor şi se prezintă în mai multe culori precum negru, murg, alb. Cu toate acestea, conform descrierilor autorilor antici, caii Nisaeani erau invariabil de culoare galbenă.

 

Armăsar Akhal Teke în culoarea originală a cailor Nisaeani    (Foto: Shutterstock.com)

 

Şi în prezent majoritatea exemplarelor de Akhal Teke prezintă numeroase nuanţe de galben şi mai ales acel blond-alb aproape metalizat denumit cremello, culoare întâlnită doar la această rasă.

Turkmenii au fost dintotdeauna interesaţi de cursele de cai. În plus viteza în regim de rezistenţă a fost dintotdeauna cea mai apreciată calitate a unui cal de război.

 

 

Prin urmare, aceşti războinici nomazi şi-au selecţionat caii pe baza acestei cerinţe. Timpurile moderne au venit pentru caii Akhal Teke cu noi provocări. Astăzi un cal de călărie este în primul rând un cal de cursă sau de obstacole. Cea mai veche rasă de profil excelează din plin la ambele capitole ţinând cont că armăsarii şi iepele de rasă pură ale turkmenilor au stabilit numeroase recorduri în ambele categorii.

 

Exemplare precum Avsent, Arab, Abakan, Sardar, Arguvan, Dombai, Man, Arslan, Kovum, Karamashal, Tarlan, Maksut, Zabeg, Peikam, Galambiya, Bugar sau Perepel au scris istoria modernă a rasei prin recordurile stabilite şi cursele câştigate.

 

În anul 1935 un grup de călăreţi turkmeni a străbătut distanţa dintre Ashabad şi Moscova în 84 de zile, incluzând  străbaterea în doar 3 zile a unei porţiuni de deşert fără apă, lungă de peste 378 kilometri. În anul 1955, armăsarul Tarlan a câştigat o cursă de anduranţă, lungă de 500 kilometri, cursă la care au participat cai din opt rase diferite.

 

 

La ora actuală în întreaga lume trăiesc doar 3.500 cai Akhal Teke de rasă pură, majoritatea în Turkmenistan şi Federaţia Rusă. Pentru a păstra puritatea rasei, începând in anul 1975 s-a luat decizia închiderii cărţilor de origine. Astăzi, calul Akhal Teke împarte cu câinele ciobănesc Alabai titlul de animal naţional al Turkmenistanului. Şi pentru mulţi oameni rămâne cu adevărat cel mai frumos cal din lume.