Omar Bongo: cel mai ecologist dintre preşedinţi

Omul care şi-a iubit jungla

Fostul preşedinte al Gabonului a îndeplinit această funcţie timp de 41 de ani neîntrerupţi, fiind din acest punct de vedere unul dintre cei mai longevivi şefi de stat din lume. De fapt, a fost cel mai longeviv preşedinte din istoria lumii, imediat după Fidel Castro.

• Un studiu confirmă că plantele „țipă” cu adevărat, dar de ce nu le putem auzi?
• Test de cultură generală. De ce elefanții au urechile așa de mari?

Născut pe data de 30 decembrie 1935, politicianul gabonez avea să-şi schimbe numele şi religia odată cu convertirea la Islam, eveniment petrecut în anul 1973, în timpul unei călătorii în Libia. A promovat într-o poziţie de conducere, pe când era un tânăr politician în partidul lui Leon M’ba, nimeni altul decât primul preşedinte al Gabonului.

A fost propulsat aşadar în funcţia de vice-preşedinte între anii 1966-1967, iar la moartea preşedintelui M’ba din anul 1967, i-a succedat acestuia în funcţie.

Evident, în cei 41 ani de conducere a acestei ţări africane, El Hadj Omar Bongo Ondimba (pe numele său musulman), nu a fost deloc ocolit de scandaluri politice şi acuzaţii de corupţie, nepotism, şi partizanat politic.

A condus Partidul Democrat Gabonez, singura entitate politică a ţării până în anul 1990, când în faţa presiunii politice din interior, a fost nevoit să introducă sistemul politic multipartit. Politician talentat, Omar Bongo a reuşit să-şi atragă de partea sa liderii opoziţiei locale, astfel încât a continuat să conducă ţara fără scandaluri care să-i ameninţe funcţia. Cu toate că pe baza exportului de petrol, ţara sa are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale PIB-ului din Africa, Omar Bongo a fost acuzat că în timpul mandatelor sale, s-au construit doar 5 kilometri de autostradă pe an, iar Gabonul are una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii infantile la nivel mondial.

În ciuda acestor probleme, fostul preşedinte Omar Bongo, a înţeles importanţa ocrotirii naturii, mai ales în contextul în care imensa pădure ecuatorială din centrul şi vestul Africii începuse să fie distrusă într-un ritm de-a dreptul furibund şi inconştient.

În toate ţările bazinului fluviului Congo, şi nu numai, sărăcia locală şi lăcomia companiilor miniere şi forestiere europene şi americane au dat lovituri greu de reparat mediului ambiant. Copacii au început să fie tăiaţi într-un ritm mai accelerat chiar decât cei din Amazonia. Iar în cazul în care nu erau capturate vii pentru a fi vândute, animalele erau hăituite şi ucise pentru celebra „bush meat”.

Foamea de proteine a localnicilor nu mai putea fi asigurată în regiune. Fenomenul „bush meat” a fost declanşat în egală măsură de faptul că în această regiune de jungle impenetrabile şi mlaştini, creşterea animalelor domestice era imposibilă. Cum tot mai mulţi oameni veneau în regiune pentru a lucra la construirea de şosele în junglă, tăierea copacilor sau minerit, localnicii au început să vâneze în exces animalele din junglă pentru a le vinde carnea proaspeţilor salariaţi. Astfel presiunea antropică s-a înteţit fără precedent, şi s-a concretizat în germenii unui iminent dezastru ecologic de proporţii, dacă nu se vor lua măsuri drastice de protecţie a naturii locale.

Preşedintele paradisului ocrotit

Nu se cunosc exact motivele pentru care Omar Bongo a luat decizia, cumva drastică de a proteja o suprafaţă cât mai mare a ţării sale de furia şi lăcomia oamenilor de toate culorile. Cum acest politician nu a beneficiat încă de serviciile unui biograf, concluziile şi întrebările au consistenţa unor presupuneri.

Poate că a avut consilieri bine intenţionaţi, sau poate că a conştientizat perfect importanţa salvării naturii pentru generaţiile viitoare, sau poate este vorba doar de nostalgiile sale din copilărie când a trăit în strânsă legătura cu pădurea venerată de strâmoşii săi, pădure care a oferit adăpoat şi hrană atâtor generaţii de africani.

Cumva, Gabonul poate fi considerat astăzi pe bună dreptate un adevărat Eden ecologic al Africii, mai ales dacă comparăm natura sa, relativ intactă cu cea a ţărilor din apropierea sa, precum Camerun, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Nigeria sau Republica Centrafricană. Aici, în adâncul junglelor de nepătruns ale Gabonului, au fost descoperite unele dintre cele mai vechi vestigii umane.

Pădurile din această ţară africană adăpostesc o serie de animale pereclitate precum gorile, cimpanzei, mandrili, elefanţi de pădure, leoparzi, porci de râu, antilope bongo şi bivoli de pădure. Apele sale terioriale, precum şi plajele oferă habitate perfecte pentru balene cu cocoaşă, lamantini şi ţestoase pieloase.

Datorită relativei sale izolări, ţara a rămas în mare măsură un paradis pentru animale, iar artizanul acestei realizări a fost preşedintele Omar Bongo care s-a implicat puternic în stabilirea şi crearea unor rezervaţii şi parcuri naţionale întinse pe suprafeţe uriaşe, comparativ cu dimensiunile ţării. Şi bine a făcut, deoarece bogăţia naturală a acestei ţări este una remarcabilă şi necesară în contextul salvării biodiversităţii întregii ecoregiuni a Africii Centrale.

Aici, în micuţa ţară (comparativ cu Congo-ul, spre exemplu) trăieşte o populaţie viguroasă de peste 60.000 de elefanţi de pădure. Conform cercetătorilor, aceasta ar putea fi cea mai mare populaţie dinstinctă de elefanţi din toată Africa Centrală. Cea mai mare populaţie mondială de ţestoase pieloase marine (cele mai mari broaşte ţestoase din lume) cuibăreşte pe plajele din Gabon, unde sosesc anual circa 47.000 de femele pentru a-şi depune ouăle.

În Parcul Naţional Lope, au fost observaţi numai puţin de 1. 300 mandrili, cea mai mare populaţie de mandrili din lume. Unii dintre cei mai mari elefanţi masculi din întregul bazin al Fluviului Congo au fost observaţi în Parcul Naţional Ivindo şi Rezervaţia Langoue Bai.

Una dintre cele mai mari congregaţii de balene cu cocoaşă se adună în perioada sezonului de împerechere în apele litorale ale Gabonului, iar în zona sa costieră de lagune este considerată a fi cea mai sălbatică de pe întreg continentul african.

Gabonul rămâne şi la început de mileniu trei o ţară puţin populată, cu climă caldă şi umedă. Mare parte din suprafaţa sa este încă acoperită de păduri neatinse, restul ecosistemelor constând în savane, râuri şi lagune costiere.

În Gabon trăiesc de asemenea unele dintre cele mai mari populaţii de mamifere caracteristice ecosistemelor Africii Centrale. Specialişţii estimează că datorită eforturilor preşedintelui Omar Bongo, în prezent trăiesc circa 35.000 gorile de şes, adică numai puţin de patru cincimi din întreaga populaţie mondială a acestei specii de primate. Pădurile sale adăpostesc şi o populaţie viguroasă de circa 64.000 cimpanzei, în condiţiile în care în ţările învecinate aceste primate cad în continuare victime comerţului cu „bush meat”.

Însufleţit de situaţia din teren, fostul preşedinte Omar Bongo a supervizat în anul 2002 transformarea unui procent de 11% din teritoriul ţării sale în rezervaţii cu statut strict de ocrotire, unde prezenţa omului este interzisă. La nivel mondial, doar Costa Rica este ţara care a trecut sub protecţie o suprafaţă mai mare de teritoriu decât Gabonul. După Africa de Sud, apele teritoriale ale Gabonului adăpostesc cele mai mari concentraţii şi varietăţi de cetacee din lume.

Un număr de 14 specii de balene şi delfini au fost identificate în apele care scaldă Coasta Luango. Acestă coastă adăposteşte şi o populaţie unică de hipopotami care s-au adaptat cumva la apele sărate ale Oceanului Atlantic, fiind observată şi fotografiată în premieră de către fotograful National Geographic, Michael Nichols, care a surprins turmele de hipopotami care intră şi înoată în apele oceanice.

Prin eforturile fostului preşedinte Omar Bongo, circa 26.000 kilometri pătraţi au fost transformaţi într-un adevărat sistem de rezervaţii constând într-un număr de 13 parcuri naţionale distincte, care cuprind toate tipurile de biotopuri ale ţării. Parcurile constau în păduri umede ecuatoriale, mangrove, savane, lagune, păduri virgine, mlaştini, râuri, canioane şi zone costiere.

Una dintre cele mai mari şi importante rezervaţii este Parcul Naţional Lope. Înfiinţat în anul 1946, graniţele sale au fost extinse de către preşedintele ecologist. Suprafaţa sa de circa 5.000 kilometri pătraţi, face parte din „Lope-Okanda Ecosystem and Relict Cultural Landscape”, o zonă inclusă de UNESCO în patrimoniul mondial. Parcul Lope adăposteşte semne ale unei prezenţe continue a oamenilor în regiune, de acum 400.000 ani până în prezent.

Preşedintele Omar Bongo a decedat în anul 2009. Fiul său, Ali Bongo Ondimba, a fost desemnat preşedinte, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. Iubitori ai naturii de pe toate meridianele speră că acesta va continua eforturile ecologiste ale tatălui său, cu atât mai mult cu cât presiunile de exploatare a naturii sunt tot mai mari pentru autorităţile gaboneze.

Oricare ar fi provocările economice şi sociale ale prezentului şi viitorului, moştenirea lui Omar Bongo trebuie ocrotită, iar exemplul său ar trebui urmat de toţi liderii politici ai lumii.