Frumoase şi otrăvitoare: cele mai periculoase broaşte din lume

Batracienii la putere

Broscărimea mondială a cucerit aproape toate continentele cu excepţia Antarcticii. Cele peste 5.000 de specii de broaşte pot fi întâlnite de la tropice până în regiunile subarctice, fiind printre cele mai diverse clase de vertebrate. Cu toate acestea, unele populaţii sunt periclitate. Poluarea apelor (să ne aducem aminte că broaştele respiră preponderent prin piele), fenomenul de încălzire globală caracterizat de secete tot mai frecvente şi presiunea antropică crescândă constituie ameninţări grave pentru toţi batracienii.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

Broaştele îşi depun ouăle în bălţi şi lacuri, iar mormolocii duc o existenţă exclusiv acvatică până ating stadiul de adult. Toate broaştele adulte, indiferent de specie, sunt nişte nebănuite şi redutabile carnivore miniaturale. Se hrănesc preponderent cu artropode, anelide şi gastropode.

În afară de importantul şi complexul lor rol ecologic, broaştele joacă un alt rol, fără îndoială la fel de important, în cultura şi mitologiile multor popoare. Celebre în fabule, literatură, simbolism şi chiar religie, broaştele sunt apreciate în prezent şi în rol de animale de companie.

Multe broaşte posedă secreţii toxice cu rol de apărare. Avem şi noi în fauna noastră două astfel de reprezentante: broasca râioasă brună (Bufo bufo) şi broasca râioasă verde ( Bufo viridis). Oricum, niciuna dintre cele două specii enumerate aici nu se compară nici în glumă din punct de vedere al toxicităţii, cu broaştele otrăvitoare din America de Sud.

Broasca râioasă brună (Bufo bufo) cea mai toxică specie de batracian din România şi Europa

De fapt, majoritatea speciilor de broaşte au în piele secreţii toxice. Aceste secreţii au efecte dintre cele mai variate de la simple iritaţii la halucinaţii, totul culminând cu moartea nenorocosului prădător.

Otrăvurile cu pricina sunt produse şi metabolizate de organismul acestor broaşte din furnicile şi artropodele pe care le mănâncă. Alte specii, precum broaştele Coroboree din Australia (Pseudophryne coroboree şi P. pengilleyi) pot crea un alcaloid care nu provine din hrana pe care o ingeră.

Teribila otravă de broască

Cea mai periculoasă specie este celebra broască săgeată aurie (Phyllobates teribilis). Susnumita produce un adevărat cocktail al lui Hades, compus din batrachotoxine alcaloidale steroide, homobatrachotoxine şi batrachotoxinine de tip A. Aceşti compuşi sunt modulatori extrem de puternici ai canalelor de absorbţie a sodiului, funcţionând pentru a menţine deschise canalele şi depolarizând ireversibil celulele nervoase şi musculare.

Fapt care duce la aritmii, fibrilaţii şi chiar stop cardiac ( conform autorilor E. Albuquerque and J. Daly – 1977). Când aceste toxine ajung cumva în contact cu pielea omenească rezultă o senzaţie cumplită de ardere care durează câteva ore. Batrachotoxina poate produce şi puternice senzaţii de amorţire locală, iar din acest motiv unii cercetători iau în calcul folosirea ei pentru producerea unor medicamente biologice analgezice.

Fiecare broască săgeată aurie poate produce circa 1.900 micrograme de batrachotoxină şi homobatrachotoxină, ceea ce este un record al speciei în cadrul familiei Dendrobatidae.

În cadrul experimentelor s-a stabilit că doza letală pentru un şoarece este de doar 0.5 micrograme injectate subcutanat. De unde rezultă că o singură broască săgeată aurie conţine îndeajuns de multe toxine pentru a ucide circa 22.000 şoareci.

Frumoasa şi mortala broască săgeată aurie (Phyllobates terribilis)

Nu se cunoaşte cu exactitate doza letală pentru un om, dar cercetători estimează că 200 micrograme ar fi cantitatea care ar trimite orice om pe lumea cealaltă. La fel, otrava unui singur exemplar este suficientă pentru a ucide doi elefanţi africani!

Mai mult, în aceeaşi notă estimativă se pare că o singură broască conţine îndeajuns de multă otravă pentru a ucide între 10-20 oameni. Cu atât mai interesant este faptul că broaştele săgeată aurii eclozate şi crescute în captivitate nu conţineau nicio urmă de toxine…

Nici mormolocii săi nu conţin batrachotoxine, dar un exemplar juvenil lung de 27 milimetri, conţinea deja 200 micrograme de otravă, de unde rezultă că alcaloizii batrachotoxici sunt sintetizaţi imediat după metamorfoza momolocilor. Această batrachotoxină este foarte rară şi în rândul amfibienilor, în afară de specia Phyllobates teribilis, doar trei alte specii de broaşte tropicale mai conţin teribila toxină. Întâmplător sau nu, cele trei specii trăiesc tot în junglele înalte ale Columbiei.

Merită menţionat că batrachotoxinele au fost descoperite de asemenea în penele, dar nu şi în pielea unor passeriforme (păsări din ordinul vrăbiilor, cintezelor, sticleţilor, ciorilor) din Insula Papua-Noua Guinee. Genul păsărilor Pitohui (Pitohui dichorus, P. kirhocephalus), alături de specia Ifrita kowladi au o mare concentraţie de toxine în penajul de pe piept, abdomen şi picioare. Atât nivelul toxinelor, cât şi tipul acestora variază considerabil de la specie la specie, şi de la populaţie la populaţie, în plus variază sezonier, ceea ce înseamnă că toxinele respective sunt înmagazinate şi sintetizate dintr-o sursă de hrană din mediul înconjurător.

Conform cercetărilor, sursa constă în gândaci din genul Choresine, familia Melyridae, cunoscuţi pentru conţinutul lor ridicat de batrachotoxine, care au fost descoperiţi şi în resturile stomacale ale păsărilor Pitohui.

Cea mai otrăvitoare vieţuitoare

Broasca săgeată aurie (Phyllobates terribilis) se întâlneşte îndeosebi în pădurile luxuriante din Coasta Pacifică a Columbiei. Herpetologii au descoperit că biotopul său ideal este constituit de pădurile tropicale situate la altitudinea de 100-200 metri, unde umiditatea atinge unitatea impresionantă de 80-90%, iar temperatura este de circa +26 grade Celsius de pe tot parcursul anului.

În sălbăticie, P. terribilis este un batracian sociabil, care trăieşte în grupuri mici de 5-6 exemplare. Cu toate acestea, în condiţii de captivitate, cea mai mortală broască din lume poate trăi şi în grupuri mai mari. Este cu adevărat o făptură teribilă. Se cunosc numeroase cazuri de oameni care au murit după ce au atins direct aceste broaşte. La fel, găini sau câini au murit instantaneu după ce au ajuns chiar în contact accidental cu bucăţi de ziare peste care călcaseră anterior aceste broaşte.

Pielea acestui batracian mignon (femelele ating lungimea maximă de circa 47 mm. iar masculii 45 mm) este acoperită de glandele care secretă redutabilele batrachotoxine. Culoarea dorsală are nuanţe de galben strălucitor, portocaliu sau verde metalic, depinde de zona unde au fost colectate broaştele. Unii indivizi pot avea culoarea portocalie intensă sau galben deschis. Culoarea ventrală este uşor mai deschisă decât cea dorsală, cu excepţia membrelor care au o nunaţă negricioasă pe interior. Este o specie de batracian diurnă şi preponderent terestră. Nu sunt deloc temătoare, nici la apariţia altor animale, nici a omului. Parcă ar şti cât sunt de periculoase!

Conform unor studii, a reieşit că broasca săgeată aurie este de fapt vieţuitoarea care conţine cea mai periculoasă otravă, fiind cu puţin mai toxică chiar decât temuta şi mult mai celebră viespe de mare (Chironex fleckery) o cubo-meduză considerată printre cele mai otrăvitoare fiinţe din Regnul Animalia.

Mai are două rude, broaştele din speciile Phyllobates aurotaenia şi Phyllobates bicolor, dar care nu sunt la fel de otrăvitoare ca ea. Toxinele broaştelor săgeată sunt sintetizate de organismele lor după consumul unor mici insecte şi artropode. Cercetătorii cred insecta care contribuie la conţinutul ridicat al batrachotoxinelor, este un gândac din familia Melyridae, una dintre cele mai frecvente specii de insecte cu care se hrănesc aceste broaşte.

Datorită toxicităţii sale extrem de ridicate, broasca săgeată aurie nu are duşmani naturali cu exepţia şerpilor din specia Leimadophis ephinephelus. De-a lungul mileniilor şarpele şi-a dezvoltat o imunitate unică faţă de toxinele secretate de broaştele sud americane (zetekitoxinele produse de specia Atelopus zeteki, toxinele atelopide secretate de broasca Atelopus elegans, alcaloizii piperidini secretaţi de specia Dendrobates auratus şi evident, batrachotoxinele broaştei săgeată aurii).

Şarpele din specia Limadophis ephinephelus, nu este unul de dimansiuni impresionante (atinge doar 50 centimetri lungime), şi se hrăneşte doar cu exemplarele juvenile de broască săgeată aurie, deoarece adulţii sunt prea mari pentru el si au depozite de toxine în doze mult prea mari chiar pentru acest şarpe specializat în vânătoarea broaştelor otrăvitoare.

Cum se împacă cea mai otrăvitoare făptură cu oamenii?

Broasca săgeată aurie preferă doar junglele intacte, cât mai sălbatice, şi evită cu orice preţ terenurile cultivate, zonele defrişate, inclusiv pădurile tropicale tinere. Din acest motiv este o specie foarte sensibilă la orice formă de presiune antropică. Pericolele majore la adresa sa sunt reprezentate de poluarea provenită din împrăştierea de substanţe pesticide şi îngrăşăminte peste culturile agricole.Alte probleme pentru specie sunt reprezentate de agricultura şi păşunatul intensiv, pierderea habitatului, chiar şi fragmentarea habitatului, alături de comerţul cu animale rare.

Meandrele fluviului Amazon în jungla pe care o străbate

Cum broasca săgeată aurie este cea mai otrăvitoare făptură acest aspect nu a scăpat atenţiei băştinaşilor amerindieni din selva columbiană. Prin urmare nativii din triburile Cochobo şi Cofan îşi otrăvesc săgeţile sarbacanelor cu ajutorul acestei specii. Înainte de a porni la vânătoare, războincii triburilor amintite prind câte o broască după care îşi freacă uşor (trebuie neapărat o cantitate mică de otravă, altfel carnea animalului doborât devine improprie pentru consum) vârfurile micilor săgeţi. Animalul nenorocos care devine ţinta săgeţilor otrăvite are parte de o moarte instantanee, într-atât sunt de puternice şi eficiente toxinele broaştelor.

Jungla din Columbia, habitatul periclitat al celor mai otrăvitoare fiinţe din lume

Cu toate acestea, nici măcar otrava lor incomparabilă nu le poate salva de la extincţie. Dacă oamenii nu vor înceta defrişările şi poluarea nelimitată a junglei primordiale din Columbia, cea mai otrăvitoare vieţuitoare din lume va dispărea rapid şi sigur odată cu multe alte specii de plante şi animale, dintre care unele nu au fost încă descoperite şi catalogate de ştiinţă.

Iar oamenii vor rămâne în continuare cea mai „toxică” specie pentru această planetă.