Herghelia din adancuri

Ceea ce a intrigat insa oamenii de stiinta a fost mijlocul de locomotie a hippocampului. Este, probabil, singurul peste care inoata in pozitie verticala, capul aflandu-se in unghi drept fata de trunchi. De altfel, aceasta pozitie este cea care scoate in evidenta trasaturile hipice ale animalului si care produce cea mai mare asemanare cu caii de pe uscat.
El este lipsit si de inotatoarea codala, cel mai important organ pentru inot al pestilor, dezvoltand, in schimb, o coada foarte mobila, formata din mai multe fire, stranse intr-o membrana subtire si actionata de muschi puternici.
In timp ce se odihneste, calul de mare isi incolaceste coada in jurul algelor, evitand astfel sa fie purtat de curentii marini.

Curios este si modul de reproducere al hippocampului, mister dezlegat de abia in 1831 de catre un cercetator danez. Ineditul consta in faptul ca puii acestei vietati nu sunt purtati de catre femela, ci de catre mascul, intr-un marsupiu asemanator cu al cangurului, fiind eliberati dupa circa trei saptamani, atunci cand acestia ajung la o lungime de 5-6 milimetri ( calutul de mare nu depaseste 30-35 centimetri). Este unul dintre extrem de rarele cazuri intalnite in natura, in care masculul da nastere puilor vii.
Puii, circa 10-20 la numar, apar dupa aproximativ  2-3 saptamani de gestatie si devin independenti inca de la nastere, traind in masa de plancton din apele marilor si oceanelor.
Hrana lor este constituita din alge si animale minuscule pe care le aspira cu ajutorul gurii alungite, asemeni unui bot de cal.

Calutii de mare sunt monogami, comportamentul lor fiind unul cat se poate de neobisnuit la animalele marine. Daca in timpul zilei, cei doi parteneri nu se intalnesc, cautandu-si hrana in mod separat, dimineata si seara acestia stau impreuna executand miscari tandre de afectiune.

Din pacate, hippocampus este o specie amenintata cu extinctia, pescuitul intesiv si distrugerea habitatului lor natural fiind printre principalele cauze ale disparitiei acestora.
In China, calutii de mare sunt folositi in medicina traditionala, motiv pentru care peste 20 de milioane de exemplare sunt ucise in fiecare an. Foarte sensibili la schimbarile de mediu si la poluare, ei sunt pescuiti numai in mediul lor natural, considerandu-se ca exemplarele crescute in acvarii sunt mai predispuse la boli si isi pierd asa-zisele calitati terapeutice. Ei sunt folositi si ca animale de acvariu sau ca amulete, fapt care nu a facut decat sa accentueze reducerea numarului lor.