Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care este diferenţa dintre bomba atomică şi bomba cu hidrogen?

Care este diferenţa dintre bomba atomică şi bomba cu hidrogen?

Publicat: 04.03.2017
Există diferenţe majore între cele două bombe, atât în ceea ce priveşte tehnicalităţile acestor dispozitive cât şi puterea de distrugere ale acestora.

Diferenţa esenţială între cele două bombe constă în procesul de fisiune (caracteristic pentru bomba atomică) şi cel de fuziune (caracteristic bombei cu hidrogen), relatează Science Alert.

În Japonia, în Al Doilea Război Mondial, cele două bombe atomice au fost pe bază de uraniu (Hiroshima) şi plutoniu (Nagasaki).

Bomba cu hidrogen este o altfel de invenţie, mult mai distructivă. Poate fi chiar de 1.000 de ori mai puternică decât cele două bombe atomice.

Bombele atomice se bazează pe fisiune, adică pe dezintegrarea atomilor, care cauzează eliberarea unei mari cantităţi de energie. Elemente mari, radioactive, precum uraniul şi plutoniul sunt susceptibile la acest fenomen.

Cum arată şi imaginea de mai jos, bomba atomică se bazează pe „îngrămădirea” multor atomi radioactivi cu ajutorul unui explozibil tradiţional.

În stânga, este bomba atomică pe bază de plutoniul, unde miezul este format din elementul radioactiv, prin de explozibil care creează o presiune pe miez care la rândul acesteia creează dezintegrarea atomilor, cauzând eliberarea masivă de energie. Acelaşi principiu este folosit şi în cazul bombei cu uraniu, doar că mecanismul de declanşare este diferit. Se bazează pe lovirea a două corpuri de uraniu cu o forţă puternică, suficientă cât să provoace dezintegrarea atomilor.

În cazul bombelor cu hidrogen, mecanismul e mai complex (imaginea de jos). Include un dispozitiv îmbunătăţit de bombă atomică care joacă rolul de explozibil pentru miezul cu deuteriu (izotop de hidrogen cu masa dublă faţă de hidrogenul normal). În acest caz însă, nu este suflul bombei care cauzează procesul de fuziune, ci emisiile de radiaţii care călătoresc cu viteza luminii (iar suflul nu), care duc la contopirea izotopilor de hidrogen, eliberând o cantitate mult mai mare de energie ca bomba atomică tradiţională.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Bomba Ţarului, cea mai puternică bombă nucleară. TOPUL celor mai mari explozii nucleare din istorie

Mărturia terifiantă a unei supravieţuitoare a atacului nuclear de la Hiroshima. Ce ASCUND în continuare americanii

Prima bombă cu hidrogen din istorie. În doar o secundă, ”Mike” a demonstrat că este de sute de ori mai puternică decât bombele atomice detonate în Japonia

IMAGINI ÎN PREMIERĂ de la testele nucleare efectuate de SUA în urmă cu 60 de ani – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”