Această linie telefonică a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru nenumărate romane şi filme, precum ecranizarea din anul 1964, numită „Strangelove”(O dragoste ciudată), dar, cu toate că a primit asemenea conotaţii în domeniul culturii de masă, nu a luat niciodată forma unei linii fierbinţi.
Inaugurarea acestei linii telefonice a fost propusă prima oară în anul 1950, dar ideea nu a fost pusă în practică până în anul 1962, anul crizei rachetelor din Cuba, când americanii şi sovieticii şi-au dat seama că poate dura ore întregi până când mesajele diplomatice sunt primite. Existând teama declanşării unui război nuclear, reprezentanţii celor două superputeri s-au întâlnit la Geneva anul următor şi au semnat „Memorandumul în ceea ce priveşte înţelegerea pentru stabilirea unei căi de comunicaţie directe” . Pe data de 30 august 1963, noul sistem a luat naştere, acesta conţinând o maşină de scris care le oferea posibilitatea de a trimite mesaje scrise cu ajutorul unui cablu transatlantic. Sistemul sovietic era localizat la Kremlin, pe când cel american în Pentagon, nu la Casa Albă. De-a lungul timpului, acestui sistem i s-au adus îmbunătăţiri , în anul 1986 fiind inclus un fax, iar în 2008 a fost dotat cu e-mail.
Cu toate că nu există nicio evidenţă conform căreia această linie telefonică a ajutat la evitarea unui război nuclear, a jucat, totuşi, un rol important în relaţiile dintre SUA şi Uniunea Sovietică.În anul 1967, Lyndon B. Johnson a devenit primul preşedinte american care a negociat cu liderul sovietic Alexey Kosygin în timpul Războiului de 6 Zile – un conflict între Israel şi statele arabe. Ulterior, Richard Nixon a refuzat să îl folosească în timpul războiului Indo-Pakistanez din anul 1971, iar Jimmy Carter a sperat ca prin această metodă să împiedice invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică din 1979.
Pentru a se asigura faptul că acest sistem va funcţiona în cazul unei crize, tehnicienii americani şi ruşi continuă să îşi trimită mesaje odată la fiecare oră.
Sursa: History
Citeşte şi: