Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care este diferenţa dintre un rege şi un împărat?

Care este diferenţa dintre un rege şi un împărat?

Care este diferenţa dintre un rege şi un împărat?
Publicat: 07.05.2016
Ambii termeni provin din limba latină, deşi sensul lor a fost uşor denaturat în timp.
Împăratul deţine cea mai mare putere în regiunea pe care o conduce. Din diverse motive, ei considerau că stăpânesc întreaga lume (împăraţii din China, India, Persia susţineau că sunt liderii lumii). Pe de altă parte, regii nu stăpâneau teritorii atât de vaste, precum împăraţii, motiv pentru care plăteau tribut altor state, indiferent dacă ele erau conduse de împăraţi, de papă sau chiar de alţi regi. Titlul de rege are, în primul rând, o însemnătate politică, pe când cel de împărat face referire, de cele mai multe ori, atât la puterea laică, cât şi cea religioasă. 
 
În timp ce regii guvernau un teritoriu destul de omogen (fie că era denumit ,,regat” sau ,,ţară”), împăraţii exercitau adesea o putere asupra unei zone destul de eterogene, adică stăpânea asupra mai multor regate, ducate, principate ş.a.m.d. De exemplu, în vechea Persie, împăratul purta titlul de ,,Regele Regilor” (,,Shahanshah”).
 
În lumea antică şi, după aceea, în Evul Mediu, împăraţilor li se acordă o importanţă deosebită. În Europa, de exemplu, perpetuarea puterii în imperiu se făcea într-un mod cvasi-liniar, prin aşa-numitul proces ,,Translatio imperii”. În India, învestitura împăratului (,,Samrāṭ”,,Chakravartin”) se făcea prin intermediul ritualului ,,Rajasuya”. În cadrul acestuia, conducătorul trăgea săgeţi cu arcul dintr-un car, după care era purtat pe spinarea unei vaci. 
 
În trecut, protocoalele presupuneau ca împăraţii să fie trataţi diferit de regi. La ora actuală, diferenţele dintre două tipuri de conducători sunt aproape insesizabile. 
 
 
 
 
                                              Coroane pătate de sânge: 10 regi care au călcat pe cadavre
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”