Toate cărămizile se fac din lut. Lutul e un mineral comun, compus din particule foarte mici de rocă. Unele tipuri de lut se formează în urma dezintegrării rocilor prin dezagregare. Lutul se găseşte pe majoritatea suprafeţelor pământului, de multe ori în lacuri sau albiile râurilor.
Lutul devine alunecos şi capătă consistenţa plastilinei (uşor de modelat), atunci când este ud. Odată uscat, el devine tare şi pietros. Atunci când este expus unei temperaturi înalte (aproape 450 de grade Celsius), îşi schimbă structura chimică până când nu devine ca plastilina atunci când se udă.
Asta înseamnă că toate cărămizile din lut copt nu se vor înmuia şi nu îşi vor pierde forma atunci când se udă. Cărămizile sunt coapte sau arse la 870 – 1200 grade Celsius. La aproape 535 grade Celsius, cărămida se înroşeşte, iar culoarea ei se închide şi temperatura creşte.
Practic, producerea cărămizilor s-a schimbat foarte puţin din vremurile antice încoace, cu excepţia faptului că maşinăriile fac acum majoritatea muncii. Lopeţi automate sapă după lut. După ce se usucă, este măcinat în mori şi verificat, pentru a obţine particule de dimensiuni uniforme. Lutul e amestecat cu apă, pentru a fi transformat într-o pastă de rigid şi apoi evacuată, sub presiune, prin duje cu anumite forme, ca o dungă de pastă de dinţi uriaşă, în colţuri. Banda este tăiată, automat, în bucăţi de dimensiuni potrivite, de către cuţite sau fire. Cărămida moale este, apoi, uscată în tuneluri preîncălzite şi, în final, purtate în mici maşini pe şine, până la cuptoarele de ardere.
În medie, o cărămidă poate fi încărcată cu 350 de kilograme/centimentru pătrat, înainte să fie strivită.