În primul rând, ea depinde de câtă materie conţine corpul respectiv. Un corp (obiect) care are o masă mare de materie, are o forţă gravitaţională mare. Un corp cu materie puţină are şi o gravitaţie mică.
Pământul, de exemplu, are mai multă materie decât Luna, aşa că forţa lui de gravitaţie este mai puternică decât cea a lunii.
În al doilea rând, forţa gravitaţională depinde de distanţa dintre corpuri. Aceasta este suficientă pentru a menţine corpurile împreună. Dar ea este slabă între corpurile aflate la distanţă unul de celălalt.
Să privim un om de pe Pământ. Pământul are mult mai multă materie decât omul, aşa că forţa lui gravitaţională îl atrage.
Însă, pământul acţionează de parcă toată materia lui s-ar afla în centru. Forţa gravitaţională de oriunde depinde, deci, de distanţa faţă de centrul Pământului.
Forţa gravitaţională de pe malul mării este mai mare decât cea de pe vârful unui munte. Acum, să presupunem că oamenii parcurg anumite distanţe în aer, departe de pământ. Forţa sa devine şi mai slabă.
Atunci când omul călătoreşte în spaţiu, el se află departe de câmpul gravitaţional al planetei. Nu este atras de nimic. El nu mai are nici greutate.
De aceea, în rachete şi nave spaţiale, astronauţii fără greutate şi obiectele plutesc în aer.