Înainte de apariţia hârtiei, oamenii ş-au folosit de cele mai variate şi neaşteptate obiecte pentru igiena corporală necesară după efectuarea actului defecării.
Forţaţi de situaţie, generaţii întregi de oameni s-au folosit astfel de frunze mari şi late, diverse ierburi, fân, bucăţi de lână sau ţesături diverse pe care le spălau şi fierbeau pentru a le folosi de mai multe ori. Oamenii săraci se foloseau de propriile mâini după ce îşi făceau nevoile de regulă în apropierea cursurilor de apă sau lacurilor. Chiar şi zăpada era folosită deseori pe post de hârtie igienică.
În Roma Antică, spre exemplu, oamenii foloseau în acest scop un burete natural pe care îl spălau după folosire într-un bol cu apă de mare aşezat la intrarea în fiecare toaletă publică. Evident, buretele cu pricina era folosit zilnic de persoane diferite…
În aceste condiţii, este cumva firesc faptul că primii oameni care s-au gândit la folosirea hârtiei în scopul igienei corporale post-defecare, au fost tocmai aceia care au inventat hârtia. Este vorba, evident, de vechii chinezi.
Cu toate că hârtia era folosită în China Antică ca material de împachetare sau de scris încă din secolul al II-lea înainte de Hristos, prima menţionare scrisă a folosirii hârtiei la toaletă datează de abia din secolul al VIII-lea după Hristos, când un învăţat de la curtea imperială a scris despre folosirea hârtiei în scopul igienei corporale.
Ulterior, în perioada dinastiei Tang (618-907), un călător arab care vizitase China, a notat la rândul său despre obiceiul chinezilor de a nu se spăla cu apă după momentul defecării, ci aceştia foloseau hârtie specială în acest scop.
Însă sulul de hîrtie igienică aşa cum îl cunoaştem astăzi a fost inventat de abia în anul 1920 în Statele Unite de către Joseph Gayetty. Acest inventator şi întreprinzător american nu s-a sfiit să-şi vândă sulurile de hârtie igienică pe care şi-a imprimat propriul chip, alături de sloganul „Cel mai necesar produs al secolului! Hârtia medicală a lui Gayetty pentru WC-ul cu apă”.