Haremul, termen care provine din limbile turcă şi arabă unde „haram” avea sensul explicit de interzis, oprit, etc, era locul din palatele sultanilor otomani şi nu numai,unde erau ţinute cadânele, adică sclavele sexuale ale acestora. Motivele existenţei haremurilor şi cadânelor pot fi identificate în obiceiurile, tradiţiile şi credinţele turcilor otomani.
Tradiţia otomană şi religia musulmană permiteau şi chiar încurajau pe conducători ca pe lângă soţiile legiuite să aibă un număr nelimitat de sclave sexuale al căror rost nu era doar acela de a-i oferi plăceri sexuale sultanului, dar şi de a-i oferi urmaşi. Sclavele sexuale erau numite cadâne şi trăiau în condiţii de captivitate, neavând voie să aibă alte relaţii sexuale decât cu sultanii. Cadânele primeau haine scumpe şi hrană din belşug, dar nu puteau părăsi palatul decât atunci când erau obligate să-l însoţească pe sultan în campaniile militare ale acestuia. Din aceste motive, unii antropologi şi etologi fac trimitere directă la harem şi cadâne pentru a exemplifica natura poligamă a omului.
Spre deosebire de soţiile oficiale ale sultanilor, copiii cadânelor nu erau de obicei recunoscuţi drept urmaşi direcţi la tron.
Haremul a poposit de-a lungul timpului nu doar în lumea musulmană, având o vechime cu mult mai mare decât Islamul. Chiar şi lumea creştină, ebraică, persană, egipteană, tribală şi chineză a cunoscut sub diferite forme, ce-i drept, fenomenul haremului şi al sclavelor sexuale.