Lung-Gom-Pa – Enigmaticii mesageri din Tibet

Legende despre capacitatile extraordinare ale preotilor tibetani si despre performantele uluitoare pe care le poate atinge corpul acestora in urma unei intense pregatiri si stari de meditatie au impanzit lumea occidentala de sute de ani. Nu este un secret astazi ca in templele si manastirile din Asia, initiatii pot reusi lucruri ce ar parea imposibile pentru oamenii de rand. In aceeasi ordine de idei, va propun sa analizam impreuna unul dintre cele mai misterioase si mai de neinteles fenomene care au iesit la lumina din prea putin cunoscuta lume a misticilor tibetani… mesagerii Lung-Gom-Pa.

Capacitatile paranormale ale misticilor tibetani au constituit subiectul multor dezbateri stiintifice, cu precadere la sfarsitul secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX, atunci cand oamenii de stiinta europeni au incercat sa rupa barierele culturale existente intre civilizatia occidentala si cea a micutului stat asiatic. Oamenii care puteau comunica prin telepatie, care puteau levita, sau care isi puteau impinge organismul catre limite de neimaginat pentru un european, erau doar cateva dintre temele preferate de discutie ale medicilor, psihologilor sau teologilor din acea perioada. Multe dintre ele, insa, erau considerate exagerari si erau puse pe seama imaginatiei prea infierbantate a celor care pretindeau ca au vazut pe viu astfel de manifestari. Este si cazul mesagarilor Lung-Gom-Pa, cei despre care localnicii tibetani spuneau ca se puteau aseza pe un spic de grau sau pe un ou fara a le strivi, ca se puteau aseza pe o gramada de orez fara a misca un singur graunte sau, cel mai important, ca puteau calatori zile si nopti fara oprire, intr-un ritm ce il depasea chiar si pe cel al animalelor de tractiune. La urma urmei, intr-o societate in care se punea un puternic accent pe stiintele exacte, asa cum era societatea europeana, astfel de manifestari pareau de neconceput.

• Redescopera Maratonul Misterelor!
• Rods – creaturi fascinante sau iluzie optica?

A fost nevoie de initiativa uneia dintre cele mai cunoscute femei ale secolului XX, frantuzoaica Alexandra David-Neel, o figura de referinta in lumea exploratorilor si scriitorilor de la inceputul veacului trecut. Deghizata in pelerin, Alexandra David-Neel a intreprins, in 1924, una dintre cele mai curajoase calatorii ale vremurilor ei, o expeditie la Lhasa, intr-o perioada in care accesul oricarui strain era strict interzis in Tibet. Tot in aceeasi perioada, frantuzoaica ce avea sa isi dedice intreaga viata studierii modului de viata tibetan si a credintelor din aceasta parte a lumii, oferea lumii intregi primele date concrete despre existenta calatorilor Lung-Gom-Pa.

„Am vazut pentru prima oara un lung-gom-pa in desertul din partea de nord a Tibetului. Spre seara vazusem, foarte departe inainte noastra, un punct negru, in care, cu ajutorul binoclului a recunoscut un om. Am ramas foarte surprinsa. In tinuturile acelea indepartate intalnirile nu sunt prea frecvente si noi, de zece zile, nu mai vazusem picior de om. In afara de aceasta, in pustietatile fara de sfarsit de acolo, oamenii nu se aventureaza pe jos in calatorii solitare. Omul se apropia mereu si viteza cu care mergea devenea evidenta. Unul din insotitorii mei mi-a spus ca e vorba, probabil, de un lung-gom-pa. Asta mi-a starnit si mai mult interesul si am vrut sa-i vorbesc, sa-l fotografiez. Cand mi-am rostit dorinta cu voce tare, slujitorul mi-a spus:
– Venerabila doamna, nu-i permis sa opresti un lama si nici sa-i vorbesti. Asta i-ar provoca moartea. Cand merg, ei n-au voie sa-si intrerupa meditatiile. Daca inceteaza sa repete formulele magice, zeul care salasluieste in el fuge, si daca-l paraseste prea devreme, sufera un soc care-l omoara.” – Mistici si magi din Tibet, Alexandra David-Neel.

Scriitoarea mai mentioneaza ca omul nu alerga. Acesta, pur si simplu, se inalta de la pamant si sarea asemenea unei mingi. Intr-una din maini tinea un cutit ritual de care lasa impresia ca se sprijina. Misticul a trecut pe langa caravana fara a da nici cel mai mic semn ca ar fi constient de prezenta martorilor. Ulterior, membrii expeditiei aveau sa afle ca misteriosul calator ajunsese inaintea lor cu mai bine de o zi, ceea ce inseama ca ar fi parcurs distanta in acelasi ritm ametitor, timp de peste 24 de ore continuu.

Dornica sa afle mai mult, Alexandra David-Neel a fost suprinsa sa afle ca preotii tibetani nu vedeau nimic special in faptele calatorului si nici macar nu il considerau pe acesta un om demn de a imbraca hainele preotesti. El nu era altceva decat un mesager iar discutiile pe tema aceasta nu anuntau atatea oprelisti ca in cazul altor subiecte tabu. Astfel, Neel urma sa descopere de la preoti adevarul din spatele enigmaticelor personaje.

„Calugarii care aspira la misiunea de sol, trebuie sa exerseze mai inainte. Antrenamentul consta in exercitii de respiratie si intr-o gimnastica speciala facuta in chilie, in intuneric deplin, timp de trei ani, trei luni, trei saptamani si trei zile…Au inventat un examen ciudat, iar cel care il trece este considerat capabil de lucuri marete. Se sapa o groapa de aceeasi inaltime cu a candidatului. Deasupra ei se aseaza un fel de clopot de aceeasi inaltime cu adancimea gropii. Candidatul care sta pe jos, in groapa, trebuie sa treaca, dintr-un singur salt, prin deschizatura cupolei…”

Tot de la preotii tibetani, frantuzoaica avea sa afle ca, odata cu depasirea stadiului de initiere, viitorului mesager ii este dictata formula magica de catre mentorul sau. Toata atentia novicelui se va concentra numai asupra acestei formule, cea care este capabila sa ii regleze ritmul respiratiei si cel cardiac in tempo-ul silabelor misterioase. Marsaluitorul nu are voie in timpul lungilor sale calatorii sa vorbeasca, sa priveasca in jur, nici macar sa se gandeasca la alte lucruri decat formula magica. In momentul in care porneste la drum, el isi alege un punct de pe cer si il fixeaza cu privirea pana la sfarsitul drumului. Orice obstacol intalnit in cale este evitat in mod mecanic iar oboseala nu intervine nici dupa parcurgerea mai multor sute de kilometri.

Alexandra David-Neel marturiseste chiar ca a avut ocazia, in anii petrecuti in chiliile manastirilor tibetane, sa intalneasca mesageri lung-gom-pa care i-au descris starile din timpul lungilor lor pelegrinari. Se pare ca acestia intra intr-o placuta stare de euforie si devin imuni la orice durere fizica pricinuita de oboseala sau de stancile pe care sunt nevoiti sa calce. Mai mult, odata cu insusirea secretelor mistice, unii mesageri devin atat de usori incat se vad nevoiti sa ia asupra lor diverse greutati pe care le poarta pe tot parcursul calatoriei.

Fenomenul aparut, conform traditiei, inca din secolul al XIII-lea, avea sa fie confirmat ulterior si de alti exploratori si oameni de stiinta care i-au urmat in calatorii Alexandrei David-Neel. Nimeni nu a reusit, insa, sa ofere o explicatie plauzibila factorilor care duc la asemenea performante. De altfel, ipotezele medicilor europeni si ale sportivilor care au crezut ca pot egala reusitele tibetanilor s-au soldat cu esecuri lamentabile. Nici hipnoza, nici antrenamentele dure de fortifiere a muschilor, nici macar diferentele de greutate pe care le poate resimti un om, in functie de starea psihica in care se afla, nu pot deslusi tainele mesagerilor lung-gom-pa. Tot ce se poate spune despre acesti curieri a desertului este ca ca au reprezentat si reprezinta inca….un mister al omenirii.