Vikingii nu au adus numai război şi colonizare în Irlanda. Un studiu arată cum scandinavii au ”exportat” lepra în insula din vestul Europei
Se cunosc foarte puţine despre modul în care această boală a ajuns în Insula Emerald şi cât de letală a fost în perioada medievală, scrie Daily Mail.
Savanţii spun că expansiunea Imperiului Roman a dus la răspândirea leprei în multe părţi din Europa, iar acum s-a constatat că războinicii scandinavi au adus-o în Irlanda.
Cinci scheleţi cu lepră au fost găsiţi în Insula Emerald, trei fiind în Dublin. Analizele asupra acestor trei au scos la iveală că doi dintre ei proveneau dintr-un climat mai rece, din Scandinavia, iar celălalt provenea din Britania sau de la nord de Irlanda.
Studiul condus de cercetătorii de la Queen’s University Belfast, University of Surrey şi University of Southampton completează imaginea de ansamblu a evoluţiei şi răspândirii leprei în trecut.
„Relativ puţine se cunosc despre lepră în Irlanda medievală”, a precizat Eileen Murphy de la Queen University Belfast.
Fiind o insulă localizată în vestul extrem al Europei, are potenţialul de a oferi informaţii interesante despre originile istorice ale bolii. „Irlanda este interesantă în mod particular pentru istoria leprei pentru că nu a făcut niciodată parte din Imperiul Roman şi nici nu a trecut prin ocupaţii semnificative ale populaţiei anglo-saxone”, a adăugat Murphy.
Au fost realizate analize genetice asupra bacteriei leprei de la două schelete din Dublin. Tipurile bacteriei datează din secolul X până în secolul XIII, arătând că bolnavii erau afectaţi de două tipuri diferite. Unul avea originea în Scandinavia (Tipul 3), iar altul în Orientul Mijlociu (Tipul 2). „Cele două tipuri descoperite sunt foarte similare cu acelea prezente în cazurile din Scandinavia medievală, indicând probabilitatea ca aceasta să fie originea celor din Dublin”, precizează Mike Taylor de la University of Surrey.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce a dispărut lepra din Europa? Oamenii de ştiinţă au aflat răspunsul