Vikingii îşi creau haine din blana pisicilor. Cât de diferite erau felinele medievale de cele din prezent
O echipă de specialişti ai Universităţii din Copenhaga a analizat scheletele pisicilor recuperate dintr-un cimitir viking din Danemarca pentru a afla cât de diferite erau pisicile din perioada medievală de cele de companie, din prezent.
Conform History, noul studiu arată că, în timp ce majoritatea animalelor au început să aibă dimensiuni mai mici odată cu domesticirea, câinii, de exemplu, sunt în medie cu 25% mai mici decât lupul gri, pisicile au crescut cu aproximativ 16%, în medie, din perioada vikingă până acum.
Cercetătorii au stabilit că pisicile domestice sunt toate descendente ale unei singure subspecii, Felis silvestris lybica, ce există şi în prezent în deşertul din Orientul Mijlociu. Un studiu amplu, realizat în 2017, arăta că pisicile s-au răspândit în două etape. Pisicile vikinge fac parte din cea de-a doua etapă, ce a început în 1700 î.Hr., pe când exploratorii luau felinele cu ei în călătorii pentru a omorî rozătoarele de la bord. Rămăşiţele de pisică, anterioare perioadei vikinge, sunt relativ rare în Danemarca.
Mare parte din fosilele analizate de Julie Bitz-Thorsen, coautor al studiului din cadrul Universităţii din Copenhaga, erau din Epoca de Bronz până în anii 1600. „Îţi poţi da seama că pisicile au fost jupuite, acestea au urme de tăieturi, sau gâtul rupt”, a declarat Bitz-Thorsen. Odată cu trecerea timpului, pisicile au început să se răspândească în sate şi oraşe. Din acest moment, felinele au început să crească. Deşi nu este clar motivul ce a stat la baza creşterii dimensiunilor pisicilor, specialiştii consideră că accesul nelimitat la hrană ar putea fi una dintre cauze.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
30 de lucruri neobisnuite pe care nu le stiai despre pisici
De ce dorm pisicile atât de mult?
S-a dovedit ştiinţific! Pisicile sunt mai bune decât câinii în operaţiuni de salvare