Descoperire remarcabilă a danezilor: o fortăreaţă din era vikingă a fost depistată cu ajutorul unei tehnici revoluţionare
Cercetătorii consideră că aceasta a fost construită în timpul lui Harald Dinte Albastru, regele danez despre care se crede că a unificat ţara. Fortăreaţa Borgring reprezintă prima descoperire de acest fel din 1953, iar experţii susţin că pe teritoriul ţării există mai multe structuri similare (de tip Trelleborg), relatează Daily Mail.
Cercetătorii de la Universitatea Aarhus, care au realizat această descoperire, au folosit tehnologia LiDAR, care a ajutat la depistarea structurii generale a fortăreţei (imaginea de mai jos).
Credit: Kort og Matrikelstyrelsen
Aceştia au lucrat împreună cu experţi de la Universitatea York pentru a utiliza tehnici geofizice şi de datare cu carbon pentru a stabili vârsta.
Excavările au confirmat conturul fortăreţei, cercul perfect având un diametru de 144 de metri. Acest contur este format dintr-un dig, iar intrările erau placate cu scânduri de lemn cu o lăţime de 0,4-0,45 de metri.
Fortăreaţa indică o investiţie uriaşă de resurse umane şi materiale şi se consideră că demonstrează capacitatea imensă a regelui Harald de organizare, control şi viziune strategică în ceea ce priveşte apărarea regatului danez.
Aşa cum am menţionat anterior, pot exista mai multe astfel de fortăreţe. Cercetătorii afirmă că acestea au fost construite în încercarea de a elabora un plan defensiv. Cercetătorii speră să utilizeze tehnologia LiDAR pentru a descoperi structuri similare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce puternicii vikingi nu au putut cuceri micuţa Irlanda