„Mulţi oameni din zilele noastre trăiesc toată viaţa în oraşul în care s-au născut, dar vikingii aveau un orizont foarte larg din acest punct de vedere”, afirmă John Haywood, autorul unei noi cărţi despre raidurile vikingilor. Acesta explică acest lucru, invocând dinamica aparte a procesului de formare a statelor din Peninsula Scandinavă: „Puterea putea fi preluată de orice viking care avea o origine nobilă, iar acest aspect genera o competivitate şi o violenţă care cu greu putea fi întâlnită în altă zonă a Europei. În jurul anului 800, această competiţie a atins apogeul, ceea ce a generat foarte multe raiduri în afara Scandinaviei.”
Cei care pierdeau în urma luptelor pentru putere interne puteau conduce raiduri către ţărmuri străine, iar printre ţintele cele mai importante ale vikingilor din secolul XIX se afla Parisul, un târg aflat pe o insulă, pe râul Sena.
Fortificaţiile poziţionate de-a lungul coastei, construite de către împăratul Carol cel Mare, a asigurat pacea şi prosperitatea acestei insule, dar după moartea acestuia, în anul 814, sistemul defensiv a început să decadă, la fel ca şi Imperiul Carolingian. Danezii au atacat prima oară Parisul în ziua de Paşte a anului 845, atunci când vikingul Ragnar, care este asociat cu personajul legendar din mitologia nordică, Ragnar Lodbrok, a condus o flotă de 120 de vase şi mai mult de 4.000 de bărbaţi către Sena. După ce au învins trupele trimise de către Regele Carol cel Pleşuv, vikingii au jefuit şi au ocupat Parisul, până când monarhul le-a oferit 7.000 de kilograme de argint pentru a părăsi târgul.
Sursa: Wikipedia
Regele era preocupat mai mult de apărarea tronului său, căci fraţii săi îşi doreau să îl detroneze, şi de reprimarea unor rebeliuni, tocmai de aceea a ales să le plătească acestora tribut, banii fiind colectaţi de la locuitorii Parisului, dar această metodă a încurajat şi mai mult raidurile.
Vikingii au asediat Parisul în anul 856 şi l-au incendiat din nou 5 ani mai târziu. Atunci când aceştia s-au întors, în anul 885, la 8 ani după ce Carol cel Pleşuv murise, oraşul era mult mai bine apărat. Două poduri din lemn, care legau Ile de la Cite de ambele maluri ale râului preveneau trecerea vaselor inamice, iar un zid construit imediat sub locul de supraveghere al Episcopului Parisului, pe care îl chema Gauzelin, încercuia insula.
Vikingii, încercând să treacă de zidurile de apărare ale Parisului / Secvenţă din serialul TV Vikings – Sursa: Youtube
Conducătorul vikingilor, Sigfried, a ajuns în Paris pentru a îi cere lui Gauzelin dreptul de liberă trecere pentru a devasta zona, cerând acest lucru pentru a nu distruge zidurile oraşului, dar acesta a refuzat. În dimineaţa următoare, vikingii au atacat Parisul cu catapultele şi au încercat să deschidă porţile de intrare în oraş. Rezultatul a fost că până şi Episcopul s-a alăturat parizienilor care luptau împotriva vikingilor, atacându-i cu săgeţi de la înălţime şi turnând asupra lor ulei încins, smoală şi ceară.
Aşa cum a menţionat şi Haywood, era neobişnuit pentru vikingi să abandoneze un atac, căci mobilitatea era cheia lor către succes, dar oamenii lui Sigfried au renunţat şi nu au mai atacat Parisul până în luna ianuarie a anului 886. Ceea ce vikingii nu au putut să facă, a reuşit natura, atunci când, câteva săptămâni mai târziu, inundaţiile au invadat Petitie Pont. În sfârşit, vikingii puteau înainta, dar au continuat să asedieze Parisul. În octombrie 886, împăratul Carol III, noul împărat al Franciei, a trimis trupe pentru a pune capăt acestui asediu. În ultimă instanţă, acesta le-a oferit asediatorilor 700 de kilograme de argint şi le-a oferit privilegiul de a tranzita Sena în călătoriile lor. Astfel, parizienii s-au simţit trădaţi de către regele lor.
Cu toate că vikingii nu au cucerit niciodată pe deplin Parisul, aceste asedii au marcat decisiv istoria Franţei. Imposibilitatea regelui de a îşi proteja bogăţiile a accelerat declinul autorităţii regale şi a condus la dispariţia Imperiului Carolingian. După ce Carol III a fost detronat în anul 887, în noiembrie, Francia de Vest a devenit condusă de Odo, iar în timpul său, activităţile vikingilor în această regiune au cunoscut un declin considerabil, iar sistemul defensiv al Parisului a împiedicat atacurile ocazionale ale nordicilor.
„Reacţia slabă a lui Carol III a fost un factor care a contribuit la dispariţia Imperiului Carolingian şi la apariţia Regatului Franţei”, a concluzionat Haywood. Mai mult, „pentru că vikingii l-au asediat de atâtea ori, a căpătat o recunoaştere naţională şi un prestigiu care, împreună, au făcut din Paris capitala Franţei. „Fără aceste asedii, probabil că alt oraş ar fi devenit capitală.”
Sursa: History
Citeşte şi:
Pisicile au navigat împreună cu Vikingii pentru a cuceri lumea
Vikingii – o societate sălbatică şi brutală? O nouă teorie clatină acest stereotip