Cum au marcat celţii cultura şi civilizaţia occidentală

Cine au fost celţii?

În scrierile străvechi de dinainte de Hristos apar primele menţionări ale unui popor aparte, diferit de traci, germanici şi sciţi, celelalte popoare europene pe care grecii şi romanii din Antichitate le includeau în categoria largă şi complexă de „barbari”.

• Războaiele Rozelor – Urzeala tronurilor din istoria Angliei
• Margareta de Anjou şi Cersei Lannister – istoria şi povestea

Este vorba, bineânţeles de celţi. Aceste populaţii aaprte, au dominat viaţa politică şi cultura Europei Centrale şi de Vest timp de mii de ani, însă doar recent a fost recunoscută uriaşa lorinfluenţă asupra dezvoltării lingvistice, culturale, şi artistice a Europei Occidentale. În Antichitatea timpurie, ei au dominat o mare parte a Europei, de la graniţa de vest a Daciei spre Insulele Birtanice. Astăzi, sunt aproape dispăruţi, cu exceptia majorităţii locuitorilor din Irlanda, Ţara Galilor şi Scoţiei, precum şi a unor mici comunităţi din Franţa. Şi-au transmis cultura pe cale orală, din tată în fiu, neavând un alfabet şi o scriere proprie. Cu toate acestea, s-au dovedit a fi oameni remarcabili, depozitari ai unor cunoştinţe deosebite în domenii importante precum religia, filozofia, geografia şi astronomia. După ce i-au cerit romanii angajau adesea celţi pe post de tutori pentru copii lor. Bravura lor în bătălii este legendară. Se aruncau adesea în luptă compet goi, înarmaţi doar cu spada, securea, lancea şi scutul căci credeau că pentru un războinic adevărat, nu există armură mai bună decât propria sa vitejie. Societatea în care trăiau era iarăşi una deosebită. Femeile celte erau egale în drepturi cu bărbaţii, fiind deseori întâlnite în roluri de războinice, conducătoare şi comerciante. Situaţie adevărată, reflectată foarte bine în serialul Urzeala tronurilor acolo unde multe din personajele feminine din Westeros şi Essos prezintă similarităţi mari cu războinicele şi reginele celte. Arealul originar de roire a triburilor celte a fost undeva pe teritoriul Austriei şi al sudului Germaniei de astăzi. Din acest nucleu, unde celţii se sedentarizaseră iniţial, aceşti duri războinici şi comercianţi s-au răspândit îndeosebi în vestul Europei.

O parte din ei au avansat şi spre est, pe teritoriul geto-dacilor, unde au fost însă respinşi şi decimaţi complet de către marele rege Burebista. Însăşi numele de Britanie provine din dialectele galice. Autorul grec Phyteas le numea „Insulele Pretanice” nume derivat de la Pritani, un trib celtic cu care vechii greci intraseră în contact. Denumirea pătruns în latină sub formele de „Brittania”, respectiv „Brittani”. Celţii au pătruns ulterior şi în Irlanda, cucerindu-i pe băştinaşi, iar în confruntările cu legiunile romane de pe râul Clyde s-a evidenţiat s-a evidenţiat în mod deosebit tribul celţilor Scotti. După acest moment, Scoţii, cum au fost menţionaţi de atunci în istorie şi-u stabilit regatul lui Dalriada în regiunea Argyll, de pe coasta de vest a Scoţiei de astăzi. De acolop, scoţii s-au răspândit şi i-au supus pe picţi, altă populaţie celtică prezentă ulterior sosirii lor pe aceste meleaguri. Irlanda nu a fost niciodată cucerită şi colonizată de romani, acesta fiind probabil motivul pentru care limba irlandeză de astăzi este cel mia asemănător limbaj cu cel vorbit odinioară de celţii şi galii din Britania şi Franţa. Celţii şi-au atins apogeul în secolele 4 şi 5 dinainte de Hristos. În acele vremuri, au dus trei mari campanii de război care au influenţat puternic viitorul sudului Europei. În jurul anului 500 înainte de Hristos, triburile celte (viitorii celtiberi) au cucerit Peninsula Hispanică, învingându-i şi gonindu-i pe cartaginezi, iar o sută de ani mai târziu, alte triburi celtice au smuls nordul Peninsulei Italice de la etrusci. Spre sfârşitul aceluiaşi veac, tot celţii sunt cei care i-au învins pe traco-irili, reuşind să le smulgă Câmpia Pannoniei. În tote aceste trei mari campanii militare, celţii s-au aliat cu grecii. În saga Urzeala tronurilor o situaţie similară se petrece în momentul în care triburile Andalilor au început marea lor invazie în Westeros. În preajma anului 300 înainte de Hristos, celţii au început să-şi piardă coeziunea politică din cauza deselor lupte interioare pentru putere şi influenţă, astfel că mareale teritoriu pe care îl dominau odiniaoră a început să se scindeze, iar triburile celte au pornit prin Europa în căutare de noi teritorii. Unii s-au întors împotriva foşţtilor aliaţi, grecii, pe care i-au îngrozit în urma atacului şi jafului din Delfi (anul 273 înainte de Hristos). Alte triburi celte s-au aliat cu etruscii încercând să cucerească cetatea Romei, dar au fost opriţi decisiv în bătăliile de la Sentinum şi Vadimo. Un trib al galilor a migrat în Asia Mică unde a fondat colonia Galatia, devenită ulterior celebrul cartier Galata din Constantinopol, astăzi Istanbul. Au izbucnit apoi multe războaie între celţi, germanici şi traci, dar cei care au pus capăt civilizaţiei celtice au fost romanii, înceosebi după cucerire Galiei, Hispaniei şi Britaniei. Mulţi celţi aveau să se distingă prin bravura pe câmpurile de luptă, fiind apoi angajaţi ca mercenari în rândurile legiunilor Romei, astfel că la îneputul secolului întîi, singurele regiuni exclusiv celtice erau nordul Britaniei, Iralnda şi câteva zone din Galia de dinainte de apariţia francilor.

Credinţe străvechi reînviate într-un serial istoric de factură epic-fantastică

Religia lor, originală şi proprie, a servit drept model pentru credinţa în Zeii cei Vechi, entităţi ale munţilor, pădurilor şi izvoarelor, venerate de populaţiile nordice din Westeros. Cultul Copacilor Weirwood sau al Copacilor Vorbitori din Urzeala tronurilor se bazează tot pe veneraţia pe care o aveau celţii faţă de copacii seculari, în particular stejari. Religia celţilor era dominată de omniprezenţa druizilor, grupaţi într-o castă de preoţi-iniţiaţi. Autoritatea lor se răsfrângea şi în afara universului religios, fiind un factor de decizie în viaţa publică şi politică a comunităţilor celtice. Celţii erau extrem de superstiţioşi (particularitate comună cu multe populaţii fantastice din (Urzeala tronurilor ), şi cea mai mare pedeapsă la ei, consta în excomunicarea din comunitate. Imensa putere şi influenţă a druizilor se pare că s-a concretizat în marea slăbiciune a politicii celtice. Fanatismul lor religios se pare că a influenţat disoluţia lor socială. Religia lor are origini foarte vechi în credinţele străvechi ale populaţiilor umane care au ridicat megaliţii din vestul Europei, popoare pre-celtice ale căror zeităţi şi credinţe au fost adoptate de druizi. Religia celţilor era aparent politeistă, dar filonul său era fără îndoială animist. Venerau elementele naturii, precum şi un întreg panteon propriu. Sacrificiile umane nu le erau deloc străine, victimele acestora fiind îndeosebi prizonierii de război. Religia lor se întrepătrundea până la a se confunda cu practici magice, fapt comun nu numai altor religii străvechi, cât şi practicilor religioase din Urzeala tronurilor.

Personajele şi lumile imaginate de către scriitorul George R.R. Martin în cărţile sale care sunt ecranizate sub forma serialului Urzeala tronurilor prezintă multe alte puncte comune cu realitatea istorică şi nu numai a istoriei, arheologiei, paleontologiei şi nu numai.

Lumea din serialul TV este populată nu doar de oameni, dar şi de giganţi, precum şi de Copii Pădurii, un fel de oameni care trăiau în nordul extrem din Westeros, dincolo de Marele Zid, analogie clară cu triburile celtice ale scoţilor din nordul Britaniei, care trăiau separati de provincia romanizată, de celebrul Zid al lui Hadrian.  În afară de animale domestice comune, precum caii, cîinii sau pisicile domestice, lumea fantastică din Urzeala tronurilor mai era populată de animale exincte astăzi dar care au trăit în trecutul îndepărtat, grupate astăzi de către paleontologi în celebra Megafaună a Pleistocenului European. Există deci mamuţi, lupi de peşteră, lei de peşteră şi chiar bouri. Lupii de peşteră adoptaţi de copii din Casa Stark dau semne că erau mult mai inteligenţi şi empatici faţă de om comparativ lupii obişnuiţi sau câinii domestici. Dragonii şi kraken-ii, uriaşii monştri marini de forma unor calmari, sunt prezenţi de asemenea în mitologia celţilor şi a vikingilor.

Primii Oameni şi Oamenii Liberi

Înainte de a descoperi modul în care celţii au ispirat crearea Primilor Oameni şi a Oamenilor liberi din seria Urzeala tronurilor  merită menţionat că Limba cea Adevărată din carte, respectiv serial, vorbită de Copii Pădurii a fost construită de autori pe baza dialcetelor celtice, la fel s-a întâmplat şi în cazul Limbii celei Vechi, vorbită iniţial în Westeros de către Primii Oameni. Limba Oamenilor Liberi a avut ca bază tot Limba cea Veche. Folosirea străvechilor dialecte celtice şi galice la crearea unor limbi folosite de personajele unor cărţi sau filme din genul Fantasy, nu este deloc de factură nouă. Cu zeci de ani înainte de saga Urzeala tronurilor  scriitorul J.R.R Tolkien s-a folosit de dialectele galeze pentru a crea limba şi numele îndrăgitelor personaje din trilogia Frăţia Inelelor, precum şi din restul cărţilor sale cu subiecte asemănătoare.

Migraţia şi stabilirea în Westeros a Primilor Oameni este foarte asemănătoare cu migraţiile celţilor prin Europa. Şi la fel precum în cazul celţilor, cultura şi civilizaţia acestui popor fictiv a fost covârşitoare în Westeros, cu precădere în nordul şi vestul acestui continent. Cu peste 12.000 ani înainte de sosirea lui Aegon Targaryen Întâiul, în plină Epocă a Apusului, Primii Oameni au venit din Essos înspre Westeros străbătând puntea pe uscat de la Arm of Dorne. Au năvălit călări în Westeros înarmaţi cu spade drepte din bronz şi scuturi mari, ovale, acoperite cu piele tare, arme identice cu ale proto-celţilor. Au incendiat şi profanat altarele şi adăposturile Copiilor Pădurii, ceea ce  a dus la începerea unui crunt război, foarte similar cu bătăliile izolate dintre năvălitorii proto-celţi şi oamenii comunităţilor megalitice din Europa. La fle ca în istoria reală, Primii Oameni i-au înfrânt pe Copii Pădurii deşi aceştia din urmă s-au folosit chiar de puterile magiei negre. Cu toate acestea, rezistenţa dârză a Copiilor Pădurii, concretizată în cunoaşterea terenului, a făcut ca într-un final cele două mari populaţii să încheie un armistiţiu care a dus la încheierea ostilităţilor. Pactul a dusl la o adevărată Vârstă de Aur, care a durat circa 4.000 de ani, răstimp în care Primii Oameni au adoptat credinţe şi practici religioase ale Copiilor Pădurii, încluzând aici şi venerarea arborilor sacri şi a zeităţilor pădurii, apelor şi stâncilor. Legile după care trăiau erau foarte asemănătoare cu ale celţtilor, la fel şi codul comportamntal. Obiceiul ospitalităţii era deosebit de important, iar orice fel de dispută sau conflict, incluzând aici crima, se reglau prin plata unor despăgubiri în funcţie de gravitatea faptei. Primii Oameni îşi îngropau oamenii în tumuli de pământ identici cu kurganele ridicate  de vechii sciţi deasurpa mormintelor marilor căpetenii războinice.

Cu toate că urmele lor aveau să se piardă în mileniile care aveau saă vină, Oamenii Nordului au păstrat în ei spiritul Primilor Oameni, iar mulţi dintre conducătorii lor se trăgeau din ei, în mod deosebit cei din Casa Stark. În sud, multe alte popoare erau mândre de moştenirea Primilor Oameni, cum erau cei din Popoarele Blackwood, Braken, Daynes, Redfort, Royces, Westerling şi CrackclawPoint. Clanurile de la munte, în particular cele din Munţii Lunii erau descendente directe din Primii Oameni. Prezenţa lor exista încă în titlurile regilor din Westeros, spre exemplu Tommen Baratheon se auto intitula drept Rege al Primilor Oameni în toate epistolele şi documentele sale.

Exact în măsura în care primii regi medievali erau mândri de originea lor celtică.