Zidul lui Hadrian – de unde a apărut zidul ce separă Westeros de Sălbatici şi Ceilalţi

Construcţia fantastică din Urzeala tronurilor aminteşte de zidul lui Hadrian din Marea Britanie, cea mai mare structură construită de romani şi totodată unul dintre cele mai importante monumente arheologice din Marea Britanie. Zidul lui Hadrian se întinde pe 120 de kilometri, de la gura râului Tyne până la Solway Firth. Construcţia a fost realizată între 122 e.n. şi 130 e.n. la ordinele împăratului Hadrian pentru a proteja Imperiul Roman de barbari. O bună parte din zid dăinuieşte până astăzi şi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind cea mai populară destinaţie turistică din nordul Angliei, care atrage anual peste 100.000 de persoane.

George R.R. Martin, autorul seriei „Cântec de gheaţă şi foc” ce a inspirat Urzeala tronurilor, a explicat ce rol a jucat structura construită de Hadrian în conceperea Zidului din Westeros: „Sămânţa pentru Zid a fost plantată cu zece ani înainte să încep să scriu cărţile, când am vizitat Marea Britanie pentru prima dată şi am mers la Zidul lui Hadrian. Soarele tocmai apunea, iar eu stăteam pe zid şi priveam spre nord. Era o zi răcoroasă de toamnă, bătea vântul, iar acest lucru a trezit ceva în mine. Am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost să fiu un legionar roman staţionat pe acest zid, cineva din Africa sau Italia – pentru că romanii aveau soldaţi din toată lumea în acel moment din istorie. Mă gândeam cum ar fi fost să stai acolo, practic la capătul lumii, şi să priveşti dealurile şi pădurile de dincolo de zid. Ce inamic o să se ivească din acele păduri? Cine o să atace de dincolo de zid? A fost un moment profund care a atins ceva din imaginaţia mea. Desigur, în cazul zidului lui Hadrian, dincolo de acele păduri ar fi fost scoţienii! Eu am fost nevoit să mă gândesc la ceva mai înspăimântător. Aşadar, dacă povestea era mai înfricoşătoare şi Zidul din fantezia mea trebuia să fie mai mare”, a spus Martin.

• Cum au marcat celţii cultura şi civilizaţia occidentală
• Războaiele Rozelor – Urzeala tronurilor din istoria Angliei

Zidul lui Hadrian a început să fie construit în anul 122, din partea sa de est, fiind ridicat de soldaţii din cele trei legiuni romane care ocupau regiunea. Dacă Zidul din Westeros imaginat de George R.R. Martin se ridica la peste 200 de metri deasupra solului, Zidul lui Hadrian era mult mai mic, având o înălţime cuprinsă între 4 şi 4,5 metri. Zidul din Westeros a fost construit prin magie exclusiv din gheaţă, pe când Zidul lui Hadrian a fost ridicat cu materialele disponibile la faţa locului, adică piatră şi turbă.

De asemenea, spre deosebire de Zidul din Westeros, structura ridicată de Hadrian nu avea ca scop oprirea completă a circulaţiei, ci controlarea sa, fapt dezvăluit de numeroasele sale porţi şi de forturile situate la distanţe de o milă unul de altul, de-a lungul zidului.

Deşi biograful lui Hadrian a notat în cartea sa că „Hadrian a fost primul care a construit un zid lung de 80 mile pentru a-i separa pe romani de barbari”, istoricii nu au căzut de acord în ceea ce priveşte motivul pentru care a fost construit acest zid. Ei au avansat mai multe teorii, majoritatea fiind bazate pe ideea de expresie a puterii romane şi pe dorinţa lui Hadrian de a apăra teritoriile deţinute înainte de a desfăşura noi eforturi de cucerire.

Unii cercetători se îndoiesc că locuitorii din nordul Britaniei reprezentau cu adevărat o ameninţare pentru romani şi subliniază că, din punct de vedere economic, construirea şi asigurarea pazei unei fortificaţii lungi de 120 km de-a lungul unei graniţe într-o zonă cu puţini locuitori nu era o decizie înţeleaptă. Alţi istorici cred că zidul nu avea un rol atât de mare în oprirea agresorilor, ci că servea mai degrabă pentru a gestiona fluxul de imigranţi şi pentru a putea taxa toate tranzacţiile din regiune, limitând semnificativ contrabanda.

O ultimă teorie a istoricilor afirmă că Zidul lui Hadrian a fost construit în scopuri politice, adică pentru a reflecta puterea Romei. Această ipoteză este susţinută de dovezi arheologice: s-a descoperit că, la finalizarea construcţiei, zidul a fost tencuit în alb, astfel că suprafaţa sa strălucitoare reflecta soarele şi era vizibilă de la distanţe de câţiva kilometri.

Această teorie este susţinută şi de evenimentele istorice: după moartea lui Hadrian, în 138, noul împărat roman, Antoninus Pius, a decis să abandoneze structura şi a început să construiască un alt zid, situat cu 160 de kilometri mai la nord. Faptul că Zidul lui Hadrian a fost abandonat la 20 de ani după ce a fost construit într-un efort ce a implicat costuri economice şi umane uriaşe întăreşte ipoteza că structura a fost un proiect ce reflecta vanitatea împăratului Hadrian şi n-a avut o utilitate concretă pentru Imperiul Roman.

Antoninus nu a reuşit să cucerească triburile din nord, iar atunci când Marcus Aurelius a devenit împărat, el a abandonat Zidul Antonin şi a reocupat în 164 Zidul lui Hadrian, pe care l-a folosit drept principală barieră defensivă.

După retragerea romanilor din Britania, în secolul al IV-lea, structura a început să se deterioreze. Cu timpul, Zidul a încetat să mai servească drept barieră, iar localnicii din apropierea sa au început să-l folosească drept sursă de materiale de construcţie, astfel că astăzi vechile mănăstiri din Jarrow, Monkwearmouth şi Lindisfarne conţin în structura lor piatră din fosta construcţie romană.

Dacă în secolul al XVIII-lea zidul încă reprezenta o sursă de material de construcţie pentru drumurile făcute în regiune, în secolul al XIX-lea a devenit obiectiv istoric protejat datorită eforturilor lui John Clayton, un colecţionar de antichităţi din Newcastle. Acesta a cumpărat mai multe terenuri prin care trecea Zidul lui Hadrian, finanţând lucrări de conservare şi atrăgând primii turişti interesaţi de vizionarea obiectivului. Cu timpul, organizaţia National Trust s-a implicat în eforturile de renovare şi de punere în valoare a acestei comori istorice, iar în 1987 Zidul lui Hadrian a fost inclus în Patrimoniul UNESCO. El atrage astăzi turişti din întreaga lume, George R.R. Martin fiind una dintre numeroasele persoane cărora Zidul lui Hadrian le-a stimulat imaginaţia.