Fascinaţia armelor medievale

Istorie cu iz de spadă

Evul mediu european a fost printre altele o perioadă extrem de violentă în istorie, caracterizată de războaie şi bătălii sângeroase pe tot teritoriul Bătrânului Continent şi în Ţara Sfântă, unde cavalerii templieri s-au înfruntat mult timp cu războinicii turci şi arabi. Nobilii europeni şi cavalerii medievali au devenit luptători de excepţie care excelau în mânuirea unor arme teribile precum cumplitele spade grele, lăncile şi suliţele, topoarele de luptă şi arbaletele care străpungeau şi cele mai solide armuri. Setea de pământuri şi bogăţii, războaiele religioase, raidurile violente, asalturile şi asediile cetăţilor şi oraşelor fortificate erau la ordinea zilei în acele vremuri. Cavalerii medievali, alături de scutierii lor, foloseau o largă gamă de arme şi mijloace de protecţie, foarte variate şi eficiente pentru acel tip de confruntări armate. Arsenalul militar şi echipamentul complet de luptă al unui singur cavaler era extem de scump, valorând cât armele şi echipamentul a zece soldaţi pedestraşi obişnuiţi.

Existau războinici profesionişti, cum erau membrii ordinelor cavalereşti sau briganzii, care se transformau deseori în mercenari aunci când izbucneau conflicte armate. Existau de asemenea şi aşa numiţii războinici de ocazie, oameni pentru care lupta şi conflictele nu se constituiau în ocupaţii zilnice, cum erau ţăranii sau negustorii care erau înrolaţi urgent şi înarmaţi în caz de primejdie. Această categorie se constituia deseori în grosul armatelor, căci excelau mai mult prin numărul lor decât prin calităţie militare. În timp ce armele folosite de ţărani erau mai degrabă unelte agricole sau alte obiecte contondente convertite pe loc în arme precum furci, coase, topoare, arcuri cu săgeţi, îmblăcii sau simple bâte şi ciomege, panoplia unui cavaler sau a unui soldat profesionist era cu mult mai potrivită şi mai diversificată. Dacă ţăranii sau negustorii beneficiau ocazional de vreo suliţă sau halebardă, cavalerii aveau propriile săbii, spade, securi de război, buzdugane, scuturi, pumnale de război, lăncii şi arbalete. În plus, alţi factori care făceau diferenţa în avantajul cavalerilor constau în caii şi armurile acestora.

Uneltele morţii din serialul Urzeala tronurilor

Cu toate că Westeros este un continent fantastic, o lume fabuloasă creată de imaginaţia autorului George R.R. Martin, armatele şi armele de aici aparţin în mod clar realităţii istorice medievale. Armele şi echipamentul militar al Oamenilor Nordului sunt aproape identice cu cele ale armatelor medievale din Anglia, cu o mică influenţă din partea războinicilor din Europa de Est (în particular slavi şi tătari). Războinicii aflaţi la sud de regiunea Neck sunt la rândul lor extrem de asemănători cu omologii lor germani, francezi şi scoţieni din Evul Mediu. Evident, şi în acest serial cele mai frecvente, eficiente şi apreciate arme sunt săbiile şi spadele care apar sub diverse forme şi mărimi.

Armele făurite la curţile regale din Westeros au calităţi net superioare celor făcute de fierarii din târguri, sate şi oraşe. Numai cei de sânge nobil alături de cavalerii cei mai viteji şi le pot permite. Cele mai rare şi mai căutate săbii sunt cele făurite odinioară în Vechea Valyrie din oţel valyrian. Acestea şi-au dovedit valoarea de-a lungul timpului, fiind mai dure, mai rezistente, mai ascuţite şi mai uşoare decât restul armelor disponibile, cu excepţia spadei Dawn care avea calităţi asemănătoare. Săbiile valyriene se deosebesc frapant de celelalte arme şi prin oţelul lor întunecat de culoare aproape neagră. Secretele făuririi lor au fost pierdute în negura timpului, iar în Westeros mai existau doar câteva sute de astfel de arme, foarte preţuite şi căutate de către toţi membrii caselor nobiliare. Restul panopliei personajelor este aproape identic cu cel medieval.

Aproape fiecare războinic din Westeros poartă cu sine un cuţit sau un pumnal, arme mici, uşor de ascuns şi foarte folositoare în multe scopuri. În rest, regăsim aici o largă colecţie de arme cum sunt halebardele, coasele de război, securile de luptă de diverse dimensiuni, lăncile, suliţele uşoare de aruncat, măciucile din lemn cu ţepi de metal, buzduganele de oţel, ciocanele de luptă, săbiile Arrakh ale războinicilor Dothraki care seamănă mult cu falxul dacilor, săbiile Braavos, arcurile lungi cu săgeţi, arcurile scurte de tip mongol, arbaletele, plasele, cuţitele Kukri, identice cu ale războinicilor nepalezi gurkha şi multe altele.

Armurile purtate de luptătorii din serial sunt diverse şi alcătuite din materiale variate. Există armuri complete din metal, platoşe metalice, cămăşi de zale sau cămăşi din solzi metalici precum şi armuri realizate din straturi suprapuse de materiale textile şi piele groasă. Unii războinici, precum temuţii şi redutabilii Dothraki, nu folosesc armuri sau mijloace de protecţie, considerând acest lucru o dovadă de frică. Aceştia se aruncă în bătălii înarmaţi doar cu săbiile lor caracteristice şi arcurile scurte. Coifurile au şi ele influenţe diverse precum cea vikingă, engleză, tătară şi cruciată. Scuturile sunt de formă circulară, ovală sau triunghiulară şi, asemenea celorlalte arme, scuturile sunt de calităţi diferite. Ca o notă particulară asupra arsenalului din Urzeala tronurilor, personajele din serial mai folosesc drept materii prime pentru arme în afară de bronz, fier şi oţel, inclusiv piatra vulcanică din care pot fi cioplite vârfuri de săgeţi, oasele de dragoni din care se făuresc cele mai bune arcuri, acestea fiind apreciate în mod deosebit de către Dothraki şi, evident, oţelul valyrian.