Urzeala tronurilor şi redescoperirea curentului gotic şi medieval în literatura şi cinematografia actuală

Evul Mediu din noi…

Săbii drepte şi lungi, rochii grele şi elaborate de domniţe diafane, castele, turnuri şi donjoane, tropotit de cai acoperiţi cu harnaşamente grele, crepuscul şi întunecare, cer cu lună strălucitoare printre nori, cămăşi de zale şi armuri, securi şi butoaie, păduri nesfârşite de unde pândesc pericole nevăzute, intrigi nesfârşite şi tratate fragile, nobili autoritari şi săteni trăind la marginea existenţei, triburi barbare care năvălesc periodic din nord şi din est, joaca cu magia neagră şi pacturile cu Necuratul, fecioare vulnerabile şi cavaleri temerari, minţi luminate şi clerici inflexibili, călătorii nemaivăzute şi descoperiri epocale popoare ciudate şi dragoni înspăimântători, blesteme, vrăji şi formule, blazoane şi stoluri de corbi…

 Toate aceste frânturi dintr-o lume demult apusă fascinează foarte mulţi oameni chiar şi în prag de mileniu trei, în plină societate postmodernistă şi supertehnologizată.

Fără doar şi poate, interesul nostru pentru lumea medievală este cu mult mai mare decât pare la prima vedere. Dovezile sunt multe şi la tot pasul. Cu precădere în lumea cărţilor, a filmelor şi, mai nou, inclusiv în universul jocului de calculator.

Chiar şi romantismul (aparent amorţit şi tot mai puţin vizibil astăzi) îşi are originea tot în acea lume medievală. Perioada medievală este frecvent citată sub o expresie generalist-periorativă de „vremuri întunecate ale cruzimii, ignoranţei şi superstiţiilor”, de timpuri în care „cuvântul autorităţii religioase trona ultimativ peste valoarea experimentelor şi glasul raţiunii”. Parţial adevărat.

Aceasta deoarece genul acesta de păreri des întâlnite şi astăzi datează încă din perioadele Renaşterii şi Iluminismului, ai căror exponenţi îşi comparau nivelul cunoştinţelor cu cel din perioada medievală timpurie. Toate marile personaje renascentiste vedeau în Evul Mediu o perioadă de declin şi decădere de la strălucirea vechilor civilizaţii antice spre o vreme în care trona superstiţia şi ignoranţa oarbă.

Cu toate acestea, lumea aşa cum o ştim îşi are rădăcinile tocmai în acea perioadă tulbure, când s-au pus bazele a numeroase lucruri importante şi valoroase, care aveau să înflorească ulterior. O parte din acele realităţi sunt prezente şi astăzi sub forme mai mult sau mai puţin estompate. Mulţi istorici sunt de părere că bazele gândirii raţional-revoluţionare apărute în secolul 18 au fost puse în perioada medievală, când în ciuda preconcepţiilor actuale, tradiţia medievală a stabilizat folosirea raţiunii drept cea mai importantă unealtă a cunoaşterii umane. O asemenea perioadă, când s-au cristalizat miturile şi tradiţiile Europei Occidentale, când s-au cules primele legende locale şi s-au alcătuit primele baze de folclor, iar istoria a început să fie scrisă sistematic şi cronologic de cronicarii din castele şi mânăstiri, nu avea cum să nu marcheze profund literatura şi filmografia actuală.

Dothraki, vikingi, sciţi şi tătari

Puţine perioade istorice s-au dovedit a fi la fel de pline de inspiraţie şi înţelesuri pentru scriitori, autori, scenarişti şi regizori precum Evul Mediu. Serialul TV Urzeala tronurilor este o ecranizare a cărţilor din seria „A Song of Ice and Fire” scrise de George R.R. Martin, scriitor care s-a inspirat mult din realităţile medievale şi unele evenimente istorice caracteristice acelei perioade. La fel ca în cazul multor filme şi cărţi de factură medievală, seria Urzeala tronurilor este o adevăraăa saga, deosebit de complexă şi spectaculoasă în desfăşurarea sa, o saga televizată (deocamdată) în care filonul istoric se împleteşte armonios cu viziunea fantastică a autorului, regizorilor şi scenariştilor.

Este de fapt o ficţiune sofisticată şi bine elaborată în toate detaliile sale, în care acţiunea se petrece pe mai multe continente (similar cu invaziile vikinge, arabe şi otomane din istorie). Seria abundă în războaie civile, comploturi şi intrigi (comune şi în perioada medievală) precum şi în ameninţarea sosirii unor ierni devastatoare (fenomene meteorologice reale în Evul Mediu, când mai multe cronici menţionau unele ierni neobişnuit de aspre cu efecte cumplite). Prezenţa în serial a unor creaturi mitologice venite din nordul îndepărtat este comună cu prezenţa dragonilor şi a altor fiinţe fantastice care abundau în legendele, cânturile şi folclorul medieval de pe tot cuprinsul Europei.

Tema luptei pentru putere şi conflictele iscate la sfârşitul unei dinastii sunt de asemenea evenimente extrem de prezente atât în istoria medievală europeană, cât şi în Urzeala tronurilor. În plus, toate personajele serialului prezintă caracteristici comportamentale şi personalităţi identice cu cele ale multor figuri istorice medievale. Descoperim astfel în serial şi în cronicile istorice autentice aceleaşi tipologii umane caracterizate de o moralitate ambiguă dublată de o sete neostoită de putere. Evenimentele din serial şi istorie sună iarăşi comune, dacă ţinem cont că Urzeala tronurilor abundă în lupte pentru ierarhia socială, exemple de loialitate, corupţie, războaie civile, crime şi pedepse şi numeroase chestiuni pe fond religios.

O notă particulară o fac personajele triburilor războinice nomade din Essos, celebrii Dothraki care par un amestec (foarte reuşit, de altfel) între vikingi, sciţi şi tătari, deoarece întâlnim în prezentarea stilului lor de viaţă, foarte multe elemente comune cu aceste popoare care au marcat Evul Mediu european. Dothraki trăiesc în stepe, sunt călăreţi nomazi şi războinici fără egal, au o societate egalitarist-militară, venerează caii şi trăiesc în aşa numitele Khalasar, similare hoardelor popoarelor stepelor. Cultura şi codul lor comportamental prezintă şi unele similitudini cu cele a indienilor Sioux din America de Nord, precum şi cu tradiţiile hunilor şi sciţilor.

Eunuci şi lăncieri elveţieni

Cei mai puternici adversari ai hoardelor de Dothraki din serial s-au dovedit a fi aşa numiţii Unsullied/cei Nepătaţi.  Aceştia erau sclavi eunuci antrenaţi să fie soldaţi perfecţi în Astapor, loc de pregătire unde se urmărea transformarea lor în nişte războinici extrem de obedienţi şi de iscusiţi pe câmpul de luptă. Tot ei trebuiau să păzească Oraşele Libere. Datorită pregătirii specifice, aceşti bizari războinici erau luptători desăvârşiţi, în plus, din cauza faptului că fuseseră castraţi încă din fragedă pruncie, Nepătaţii nu se răsculau niciodată şi mai ales nu jefuiau sau violau. Venerau o zeitate feminină proprie, al cărei nume era păstrat secret, dar care era cunoscută drept Doamna Suliţelor, Mireasa Războiului şi Mama tuturor Gazdelor. Paralelă deosebit de interesantă cu Zeiţa Kali din panteonul hindus, venerată de asemenea de către războincii din India, din Antichitate până în zilele noastre. Luptau cu toţii încadraţi în unităţi de infanterie uşoară, erau înarmaţi cu suliţe scurte, săbii, scuturi rotunde şi coifuri ţuguiate, distinctive. Luptau fără frică şi fără să refuze vreun ordin. Intrau în luptă grupaţi în formaţiuni de falangă, similare cu celebrele falange macedonene ale lui Alexandru cel Mare. Cel mai probabil, războinicii Unsullied din saga televizată Urzeala tronurilor au ca model corespondent real pe celebrii lăncieri elveţieni de la sfârştul Evului Mediu european. Aflaţi cel mai adesea în rol de mercenari, aceşti lăncieri elveţieni şi-au atins apogeul în perioada evenimentului istoric cunoscut sub numele de Războiul celor Două Roze. Similar cumva celor Nepătaţi, lăncierii elveţieni serveau ca trupe de elită şi de gardă în mai toate armatele medievale ale Europei Apusene, dar spre deosebire de omologii lor ficţionali, lăncierii nu aveau statut de sclavi şi, bineînţeles, nu erau nici castraţi. În istoria bătăliilor, lăncierii elveţieni au revitalizat pedestrimea de atac într-o perioadă când cavaleria grea domina câmpurile de bătălie. S-au dovedit a fi atât de eficienţi încât regii Franţei nu-şi închipuiau începerea unei bătălii fără ca lăncierii elveţieni să alcătuiască grosul trupelor de pedestraşi. Povestea adevărată a pedestraşilor elveţieni şi cea a omologilor lor ficţionali este foarte asemănătoare. Un exemplu în acest sens este Bătălia de la Qohor din serial şi Bătălia de la Saint Jakob an der Birs în care o grupă de 1.500 de lăncieri elveţieni a ţinuit pe loc, cu preţul decimării complete, o armată de 20.000 de mercenari din Armagnac aflaţi în solda regelui Franţei, Louis al XI-lea. Pentru completarea creării soldaţilor Nepătaţi, autorii le-au adăugat acestora şi unele caracteristici proprii unor războinici din Antichitate precum hopliţii greci şi legionarii romani, iar Bătăliei de la Qohor prezintă unele similarităţi cu cea de la Thermopile.

Există multe alte similitudini între situaţii, personaje istorice, triburi, regate, tradiţii, conflicte istorice reale şi intrigile sofisticate şi scenele din seria Games of Thrones.

Se poate considera, fără nicio analogie forţată, că dacă seria Dune a celebrului Frank Herbert (de asemenea cărţi şi ecranizări care au marcat literatura SF şi cinematografia actuală) cuprinde multe aspecte din cultura şi istoria arabă, scenariul seriei Urzeala tronurilor a fost considerabil influenţat de civilizaţia medievală europeană. Iar rezultatul s-a concretizat într-unul dintre cele mai bune şi apreciate seriale ale genului istoric-epic-fantastic din prezent.

–––––