Berea ca monedă în Mesopotamia şi Egipt

În această regiune avea să apară prima civilizaţie din istoria omenirii: cea din Mesopotamia. Acest nume înseamnă „tărâmul dintre râuri” şi desemna zona dintre râurile Tigru şi Eufrat, Irakul de astăzi. Atât istoria berii cât şi cea a civilizaţiei umane îşi au punctul de start în această regiune, în care oamenii s-au stabilit pentru prima dată în sate pe măsură ce agricultura a devenit principala sursă de hrană.

Berea ca simbol al civilizaţiei

Mesopotamia era o câmpie vastă şi fertilă care prezenta un important dezavantaj: nu avea graniţe naturale, astfel că oamenii stabiliţi în sate erau expuşi la atacurile invadatorilor. Acest lucru avea să ducă la stabilirea populaţiilor în formaţiuni tot mai mari, cu timpul acestea devenind veritabile oraşe. Apariţia oraşelor s-a datorat agriculturii, surplusul de hrană obţinut permiţând unora dintre oameni să se ocupe de dezvoltarea cetăţilor şi a sistemelor de irigaţii şi de administrarea acestora.

În anul 3.000 î.e.n., cel mai mare oraş era Uruk, care adăpostea 50.000 de oameni. În următorul mileniu, majoritatea populaţiei din această regiune ajunsese să trăiască în oraşe-state precum Ur, Lagash sau Eridu, punând bazele primei civilizaţii (cuvânt care la origine însemna «a trăi în oraş»).

Dovezile arheologice arată că a locui în oraş nu era suficient pentru a fi considerat un om civilizat; un alt aspect important era consumul de bere. Acest lucru reiese chiar din cea mai veche scriere literară din istoria umanităţii, „Epopeea lui Ghilgameş”, un poem epic ce descrie viaţa unui rege sumerian din jurul anului 2.700 î.e.n.

În poem este descrisă evoluţia lui Enkidu, un om care trăia dezbrăcat în sălbăticie şi care trece printr-un proces de civilizare. Sălbaticul este dus într-un sat şi este învăţat să consume cele două alimente esenţiale ale civilizaţiei: pâinea şi berea. Ambele produse ale agriculturii, pâinea şi berea erau ceea ce-i distingea pe sumerienii civilizaţi (agricultori) de cei pe care îi considerau sălbatici (oamenii care continuau să fie vânători-culegători). După ce învaţă deprinderile omului civilizat, consumând şapte urcioare cu bere, Enkidu încetează să fie un sălbatic şi devine om.

Berea ca monedă în Mesopotamia

Sumerienii au conceput primele documente scrise din istoria omenirii, acestea constând în scrijelituri pe tăbliţe de argilă. Cele mai vechi scrieri descriu taxele încasate de autorităţile religioase şi salariile plătite de acestea, iar simbolul ce desemna berea este o prezenţă constantă, alături de cele pentru grâne, textile şi animale. Preoţii din oraşele sumeriene colectau taxe de la toţi cetăţenii, sub forma unor ofrande pentru zei.

Preoţii foloseau aceste taxe pentru a controla economia cetăţilor, folosind resursele ca monedă cu care puteau plăti pentru produse şi servicii utile cetăţii, precum conceperea unor sisteme de irigaţii. Multe tăbliţe descoperite de arheologi conţineau liste de nume, urmate de fraza „pâine şi bere pentru o zi”, ceea ce desemna salariul plătit de templu acelei persoane. Cantitatea de bere depindea de rangul celui remunerat: muncitorii de rând erau plătiţi, de regulă, cu un litru de bere pe zi, pe când responsabilii primeau de cinci ori mai mult.

Berea era un element central în viaţa sumerienilor, fiind consumată la fiecare masă de toţi membrii societăţii, bogaţi sau săraci, bărbaţi sau femei. Cele mai importante evenimente din viaţa unui sumerian erau sărbătorite cu bere, astfel că expresia „vărsare de bere” era folosită pentru a desemna un festin. De asemenea, un alt moment important în viaţa cetăţii, vizita pe care regele o efectua la reşedinţa înalţilor oficiali pentru a colecta tributul, este descris în tăbliţele descoperite de arheologi prin expresia „atunci când regele a băut bere în casa lui”.

Berea reprezenta o monedă importantă în societatea sumeriană, fiind folosită pentru a plăti majoritatea serviciilor. Arheologii au descoperit inscripţii pe mormintele sumeriene ce sugerau că berea era folosită ca monedă chiar şi în cazul înmormâtărilor, rudele „cumpărând” bunăvoinţa zeilor pentru cel plecat în lumea de dincolo.

Preoţii erau recompensaţi cu bere drept mulţumire pentru ceremoniile ce facilitau drumul spre celălalt tărâm. Descoperirile arheologice indică importanţa acestui fenomen în societate. Astfel, cercetătorii au descoperit că o înmormântare „costa” în jurul anului 2.900 î.e.n. 7 urcioare de bere, acest preţ fiind apoi redus de regele Urukagina la 3 urcioare de bere în urma unor revolte.

Berea – salariul celor ce au construit piramidele

În Egipt, la fel ca în Mesopotamia, taxele erau plătite către templu sub formă de cereale şi bere, acestea fiind apoi folosite pentru a finanţa diferite lucrări de interes public şi pentru a plăti salarii.

La fel ca în Mesopotamia, berea apare în scrierile egiptene încă din primele documente ale acestei civilizaţii. Analizând literatura egipteană, experţii au ajuns la concluzia că berea este menţionată mai des decât oricare alt aliment.

Piramidele sunt recunoscute astăzi în toată lumea drept principalul simbol al civilizaţiei egiptene. Chiar dacă foarte mulţi oameni admiră această realizare extraordinară a egiptenilor antici, puţini cunosc rolul important pe care berea l-a jucat în realizarea lor.

Dacă acum câteva decenii se credea că piramidele au fost construite de sclavi, dovezile istorice arată că muncitorii erau angajaţi ai statului, fiind plătiţi pentru eforturile lor. Arheologii au descoperit că muncitorii care au construit aceste edificii grandioase au fost recompensaţi pentru munca lor prin bere. Dovezile descoperite în apropiere de piramide, unde se găsea oraşul în care se odihneau cei care au ridicat piramidele, arată că raţia unui muncitor obişnuit în jurul anului 2.500 î.e.n. consta în trei sau patru pâini şi două urcioare ce conţineau aproximativ 4 litri de bere. La fel ca în zilele noastre, cei aflaţi în poziţii de conducere aveau un „salariu” mai mare.

Folosirea berii şi a pâinii ca mijloc de plată a făcut ca expresia „pâine şi bere” să fie folosită de egipteni pentru a descrie, în general, hrana. Ea era folosită şi în vorbirea curentă ca o urare, aşa cum astăzi folosim în acest scop cuvintele „noroc” sau „sănătate”.

O inscripţie descoperită de arheologi încuraja mamele să-şi hrănească zilnic fiii cu trei pâini şi două măsuri de bere, pentru a se asigura că aceştia vor fi sănătoşi.

Hrana nu era singura legătură între bere şi sănătate, medicii egipteni elaborând mai multe tratamente pe baza acestei băuturi. Un papirus datând din 1.550 î.e.n. recomanda o jumătate de ceapă amestecată cu bere pentru tratarea constipaţiei, pe când celor cu probleme de digestie li se recomanda bere amestecată cu măsline.

Berea juca un rol chiar şi după sfârşitul vieţii lumeşti, fiind un element important al ofrandelor depozitate în mormintele celor ce plecau în lumea de apoi. Arheologii au descoperit urcioare cu bere în toate tipurile de morminte egiptene, de la cele ale oamenilor de rând până la cele ale faraonilor. De asemenea, în anumite texte egiptene, celui decedat i se promite că în viaţa de apoi va avea parte de „bere care nu se acreşte”.

Toate aceste dovezi istorice subliniază rolul important pe care berea îl juca în viaţa primelor civilizaţii de pe Terra. Chiar dacă astăzi berea nu mai este o monedă, ea continuă să fie o prezenţă constantă în viaţa tuturor, facilitând interacţiunile sociale şi prieteniile ce definesc civilizaţia încă de la începuturile acesteia.