Home » Maratoanele Descopera » Paste 2015 - traditii si obiceiuri » Artista populară Ioana Matei, printre puţinii meşteri populari din Buzău care mai încondeiază ouă după metoda tradiţională

Artista populară Ioana Matei, printre puţinii meşteri populari din Buzău care mai încondeiază ouă după metoda tradiţională

Publicat: 08.04.2015
Ioana Matei e printre puţinii meşteri populari din Buzău care mai încondeiază ouă după metoda tradiţională, cu o experienţă de aproape 50 de ani. A deprins meşteşugul la opt ani, de la bunica ei, iar acum e invitată la muzee şi expoziţii unde îşi demonstrează talentul pentru a-i învăţa şi pe alţii.

În Săptămâna Mare, mai mulţi artişti populari din Buzău şi-au demonstrat talentul în faţa vizitatorilor unei expoziţii organizate la sediul Consiliului Judeţean, la final aceştia din urmă putând cumpăra creaţiile dorite. Astfel, au fost expuse sculpturi, picturi, tapiserii, ţesături, toate realizate de artişti populari locali, iar alţi meşteri populari au încondeiat în faţa vizitatorilor ouăle de Paşte, cu motive tradiţionale, păstrate din vechime, dar şi cu elemente noi, create de ei.

Ioana Matei este printre puţinii meşteri populari din Buzău care mai încondeiază ouă de Paşte după metoda tradiţională.

FOTO: Ciprian Sterian / Mediafax

Stabilită de 20 de ani în satul Niculeşti din comuna Vintilă Vodă, situat la peste 40 de kilometri de Buzău, Ioana Matei păstrează obiceiul pe care l-a însuşit de la bunica ei, pe vremea când avea opt ani.

Ouăle încondeiate de Ioana Matei au devenit celebre în anul 2003, când artista a reprezentat Buzăul la un festival internaţional de tradiţii. De atunci, ea a început să fie căutată pentru ouăle pe care le încondeiază de Paşte.

„De încondeiat, încondeiez de când mă ştiu, dar mai «industrial» – vorba vine, pentru că totul este făcut manual – fac de prin 2003, când am reprezentat Buzăul la un festival internaţional de tradiţii şi am fost remarcată. Acum am ajuns să fac ouă în orice moment al anului, pentru că le fac pentru decor, golite de conţinut, ouă care astfel nu se strică şi pot fi disponibile oricând”, spune Ioana Matei.

Pentru încondeierea unui ou, ea lucrează până la două ore, însă sunt şi modele care îi iau doar câteva minute.

„Modelele sunt diverse – florale, religioase, dar şi modele vechi, cu care m-am născut şi am crescut. În funcţie de complexitate, un ou se poate lucra de la câteva minute, până la una-două ore. De câţiva ani am început să încondeiez şi ouă de struţ, care sunt mai mari şi la care se lucrează mult mai mult. Preţul este în funcţie de mărime. Chiar aici am adus un ou de struţ cu mărgele cusute şi unul încondeiat tradiţional, cu ceară, cu motiv de cusătură. Cel cusut l-am făcut aşa pentru a putea fi luat şi în alte locuri de pe glob, unde este mai cald. Dacă l-aş fi făcut cu ceară şi aş fi lipit mărgelele, dus într-un mediu cu o climă mai caldă ceara s-ar fi topit şi mărgelele ar fi picat. Aşa, cusut, nu are nicio problemă”, explică ea.

Surprinzător, Ioana Matei mărturiseşte că, de Paşte, pe masa ei predomină ouăle vopsite în culori clasice, pentru că membrii familiei nu se îndură să „strice” micile opere de artă.

„Eu, de Paşte, pe masă pun foarte puţine ouă încondeiate pentru că cei pe care îi am oaspeţi la masă nu se îndură să le spargă. De aceea, prefer să fac mai multe ouă vopsite tradiţional, iar câteva le fac încondeiate, pentru decor”, povesteşte Ioana Matei.

După ce a fost „descoperită” în urmă cu 12 ani, Ioana Matei a început să fie chemată la muzee prin ţară şi în străinătate, dar şi la târguri, unde merge cu condeiul şi cu cutiuţa sa cu ceară, pentru a arăta tuturor meşteşugul deprins de la bunica sa. De trei ani, de când s-a deschis Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Ioana Matei ajunge, în Săptămâna Patimilor, şi la Buzău, unde îşi prezintă cele mai recente creaţii în cadrul expoziţiei „Tradiţii şi Credinţă”.

Prezenţa Ioanei Matei în expoziţiile de la Buzău i-a determinat şi pe alţii să înveţe arta încondeierii ouălor.

În prezent, la Palatul Copiilor din Buzău, profesorul Dana Voicu îi învaţă pe cei mai tineri să încondeieze ouă după metoda tradiţională.

Ioana, o elevă de 10 ani, a prins meşteşugul încondeierii ouălor de o săptămână, însă asta nu o împiedică să vină la expoziţie şi să picteze ouăle cu ceară, alături de Ioana Matei.

„Fac asta de o săptămână şi mi se pare foarte frumos. Am ajuns la al patrulea ou, o voi ajuta pe mama să avem pe masa de Paşte ouă încondeiate”, spune Ioana, elevă a Palatului Copiilor din Buzău.

De altfel, copiii au putut aduce de acasă ouă fierte, pentru a le încondeia în cadrul expoziţiei, îndrumaţi de Dana Voicu, ea reuşind, în ultimii ani, să înveţe peste 50 de copii acest meşteşug.

Redescoperă Tradiţia Paştelui! Urmăreşte mini serialul nostru de articole, află tradiţii şi obiceiuri inedite, locuri frumoase şi poveşti impresionante. Le găseşti aici pe toate!

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman