Cât de departe este, de fapt, Luna de Pământ?

13 10. 2024, 10:00

Distanța Lunii față de Pământ se modifică în funcție de locul în care se află pe orbita sa eliptică.

„Distanța medie de 384.400 de kilometri, citată în mod obișnuit, este o bună aproximare”, a declarat Craig Hardgrove, profesor asociat de explorarea Pământului și a spațiului la Universitatea de Stat din Arizona și cercetător principal al LunaH-Map, o misiune la distanță menită să detecteze depozite de gheață pe Lună.

„Cu toate acestea, orbita Lunii în jurul Pământului este eliptică, astfel încât distanța sa de la Pământ variază”, a declarat Hardgrove într-un e-mail pentru Live Science.

„Această distanță variază de la aproximativ 356 470 km în cel mai apropiat punct de Pământ, numit perigeu, la 405 600 km în cel mai îndepărtat punct, numit apogeu”, a spus Hardgrove.

Distanța la apogeu este atât de mare, încât celelalte șapte planete ale Sistemului Solar ar putea încăpea între Pământ și Lună, a scris astronomul Phil Plait pentru Slate.

O variație de 50 000 km

Acest experiment de gândire funcționează dacă se adună diametrele medii ale planetelor, care sunt egale cu 380.016 km.

„Le putem mulțumi astronauților Apollo pentru acuratețea acestor măsurători”, a declarat Hardgrove.

Folosind reflectoarele lăsate pe suprafața lunară în anii ’60 și ’70, oamenii de știință de astăzi pot îndrepta lasere de mare putere spre Lună și pot măsura viteza de reflexie a acestora pentru a determina distanța satelitului față de Pământ.

De fapt, Luna strălucește cu 30% mai puternic – și pare cu 14% mai mare în diametru – în timpul perigeului decât atunci când se află la apogeu, a observat Hardgrove.

Distanța Lunii fața de Pământ variază

„Aceste schimbări sunt uneori denumite superlună atunci când Luna este cel mai aproape și microlună, atunci când este cel mai departe”, a spus el. Deși atât distanța Lunii, cât și fazele sale urmează același ciclu lunar de aproximativ 27 de zile, acestea nu sunt direct legate.

În majoritatea cazurilor, distanța medie dintre Pământ și Lună este suficient de exactă. Cu toate acestea, unele cazuri – cum ar fi planificarea unei misiuni de orbitare sau aselenizare – necesită o măsurare mai precisă, scrie LiveScience.

Din fericire pentru cercetătorii de pe Lună, aceste considerente sunt mult mai puțin descurajante decât pentru misiunile pe Marte, care are o variație a distanței de 56 de milioane de km, comparativ cu cea de aproximativ 50 000 km a Lunii.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună?

Soluția ingenioasă găsită de NASA pentru habitatele de pe Lună

Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea pe lângă Pământ

Pământul are o nouă „mini-Lună”! Până când va orbita în jurul planetei noastre?