Cine a inventat guma de mestecat?

Dacă ar putea fi considerat activitate, mestecatul gumei ar intra în topul celor mai populare activități zilnice din lume, activități „practicate” de oamenii de peste tot, indiferent de vârstă, de cultură, de statut social, de ocupație.

La sfârșitul anilor 1840, John Curtis, un fermier și ajutor de pădurar ce obișnuia să curețe cărările de crengi din pădure, inspirat de nativii americani și muncitorii forestieri care mestecau rășină de molid, s-a gândit că ar putea crea un produs comercial și a început să adune rășină de molid. A fiert-o, a degresat-o, a răcit-o, a rulat-o, a tăiat-o în bucăți mici, a pudrat bucățile cu amidon de porumb și le-a împachetat individual.

• Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?
• De ce sunt toaletele albe?

În 1848, Curtis a vândut două dintre aceste bucăți pentru un penny ca gumă de mestecat. Astfel, Curtis este creditat, de unele surse, ca fiind inventatorul gumei de mestecat, precum și prima persoană care a comercializat-o folosind produse și arome naturale. La începutul anilor 1850, Curtis a construit prima fabrică de gumă de mestecat din lume, în Portland, Maine.

„Compus îmbunătățit de gumă de mestecat”

La 27 iulie 1869, Amos Tyler a primit brevetul american numărul 93.141 pentru „Compus îmbunătățit de gumă de mestecat”. Tyler, un rezident din Ohio, a depus cererea de brevet chiar dacă guma exista de mii de ani, însă versiunea lui era făcută din colofoniu alb încălzit și ulei de măsline, compoziție ce devenea albă odată răcită. Cu toate acestea, nu există dovezi că Amos Tyler și-ar fi vândut vreodată produsul, cel puțin nu la nivel național ori internațional. Poate doar local.

Alte surse îl creditează pe William Finley Semple ca fiind persoana care a primit primul brevet american pentru fabricarea gumei de mestecat, la data de 28 decembrie 1869. Guma lui Semple era compusă în principal din cauciuc și, ca dentist, a adăugat în compoziție extract din rădăcină de lemn dulce și cărbune, insistând că acestea vor ajuta la curățarea dinților.

Prima gumă de mestecat mentolată numită Yucatan

În 1880, canadianul William J. White, afacerist și politician (White a intrat în afaceri în 1869 ca producător de bomboane, iar mai târziu a început să producă gumă de mestecat. A fost de, de asemenea, primar al orașului West Cleveland în 1889), a îmbunătățit compozția gumei de mestecat, adăugând un amestec din zahăr, sirop de porumb și „chicle” – un lichid lăptos al arborelui sapodilla, mestecat odinioară de azteci și utilizat în prezent pentru fabricarea gumei de mestecat. Iar pentru un gust mai bun, White a adăugat extract de mentă, descoperind în curând că aceasta (menta) persista în gustul gumei, în timpul mestecatului, mult mai mult timp decât alte arome. Astfel, a apărut guma de mestecat mentolată numită Yucatan.

Un alt personaj important care și-a adus contribuția la gustul gumei de mestecat este și Dr. Edward Beeman, specialist în tulburări digestive. Beeman a descoperit că pepsina, un extract din stomacul de porc care oferă ușurare în cazul indigestiei. Din 1883 și până în 1888, Beeman a produs pepsină la scară mică și după ce a creat pudra de pepsin, a folosit-o în crearea unei gume de mestecat ce trebuia să servească drept „ajutor digestiv”, această invenție fiind următoarea descoperire semnificativă în lumea „gumelor de mestecat”. (Acest tip de gumă este disponibil și astăzi).

De asemenea, în 1880, frații Henry Fleer și Frank Fleer au realizat un fel de cuburi din substanța „chicle” peste care au adăugat un material dulce, produsul final numindu-l „Chiclets”.

William Wrigley și Henry Fleer au creat Wrigley’s Doublemint

Apoi, în 1888, guma de mestecat creată de Thomas Adams – Tutti-Frutti – a fost prima gumă de mestecat vândută la un automat, primul automat de gumă de mestecat fiind amplasat într-una dintre stațiile de metrou din New York.

În 1891, William Wrigley Jr. a fondat Wrigley Chewing Gum, un an mai târziu Wrigley cunoscând un succes uriaș după ce i-a venit ideea de a oferi două pachete de gumă de mestecat cu fiecare cutie de praf de copt cumpărată.

În 1914, William Wrigley și Henry Fleer au creat Wrigley’s Doublemint, după ce au adăugat mentă și extracte din fructe la guma de mestecat cu chicle, asta în vreme ce Wrigley Company devenea tot mai cunoscută și mai prosperă la nivel internațional. Mai târziu, Wrigley’s Doublemint Company s-a extins și în Canada (1910), Australia (1915), Marea Britanie (1927) și Noua Zeelandă (1939).

În 1928, un contabil al companiei Fleer, Walter Diemer, și-a adus și el aportul la guma de mestecat creând, din greșeală, un produs care nu era lipicios, care se baza pe formula originală a lui Frank Fleer și pe care l-a numit Double Bubble.

Guma fără zahăr, o idee a unui stomatolog american

În anii 1950, pe măsură ce consumatorii deveneau mai atenți la sănătatea lor, a fost introdusă guma fără zahăr, după o idee a stomatologului american Dr. Petrulis care a ales să își vândă invenția către William Wrigley Co. La sfârșitul anilor 1960, aceștia au introdus prima gumă de mestecat fără zahăr, numită Blammo.

În prezent, se produce o multitudine de tipuri de gumă de mestecat, Allied Market Research raportând că piața gumei de mestecat a fost evaluată la 16,1 miliarde de dolari în 2021.

Originile gumei de mestecat pot fi urmărite până la civilizațiile antice, unde oamenii mestecau rășina arborelui sapodilla pentru a-și curăța dinții, a-și împrospăta respirația, dar și în scopuri medicinale, cum ar fi ameliorarea durerilor de dinți. În Americi, vechii mayași mestecau acest lichid „chicle” pentru a-și potoli setea sau pentru a combate foamea. Aztecii foloseau, de asemenea, chicle, dar conform regulilor lor, doar copiii și femeile singure aveau voie să o mestece în public, în vreme ce femeile căsătorite și văduvele o puteau mesteca în privat pentru a-și împrospăta respirația, iar bărbații, în secret, pentru a-și curăța dinții.

În Egiptul Antic, oamenii mestecau sevă

În America de Nord, populația indigenă mesteca rășină de molid, o practică pe care și-au însușit-o și coloniștii.

De asemenea, în Egiptul Antic, oamenii mestecau seva îndulcită de la salcâmul acacia, pastă apreciată  pentru capacitatea de a curăța dinții și de a împrospăta respirația, iar în China, tot în acest scop, dar și pentru proprietățile medicinale, oamenii mestecau plante precum ginsengul sau rădăcina de lemn dulce.

Important de menționat este faptul că guma de mestecat antică era fabricată din substanțe naturale găsite în mediul înconjurător, în timp ce guma de mestecat modernă era și este fabricată din materiale sintetice, cum ar fi cauciucul sau plasticul.

• Guma de mestecat este cel mai răspândit obicei din lume.
• Cea mai veche bucată de gumă de mestecat din lume are peste 9000 de ani! Arheologii au descoperit pe insula suedeză Orust trei bucăți de rășină de mesteacăn mestecată veche, cercetările și studiile amănunțite determinându-I pe specialiști să concluzioneze că respective gumă de mestecat, de fapt bucata de rășină, fusese mestecată de o persoană tânără, un om al cavernelor.
• Prima gumă de mestecat comercială, din rășină de molid și parafină, a fost fabricată și vândută în 1848 de către John Bacon Curtis.
• La 27 iulie 1869, Amos Tyler a primit primul brevet din Statele Unite pentru guma de mestecat. Cu toate acestea, Tyler nu și-a vândut niciodată guma în scop comercial.
• Tot în 1869, un dentist din Ohio, William Finley Semple, a fost onorat pentru brevetul său pentru gumă de mestecat.
• În 1871, Thomas Adams a brevetat o mașină pentru fabricarea gumei, în același an creând o gumă cu aromă de lemn dulce numită Black Jack.
• În 1880, William White a îmbunătățit formula gumei de mestecat, adăugând zahăr, siropul de porumb cu chicle și, pentru gust, mentă.
• În 1880, Henry și Frank Fleer au creat guma Chiclets.
• În 1888, guma de mestecat a lui Thomas Adams, Tutti-Frutti, a fost prima gumă de mestecat care a fost vândută la un automat.
• 1891 William Wrigley Jr. a fondat Wrigley Chewing Gum.
• În 1914, William Wrigley și Henry Fleer au adăugat mentă și extracte de fructe la o gumă de mestecat cu chicle, rezultând populaa marcă Wrigley’s Doublemint.
• În fiecare an se consumă peste 100.000 de tone de gumă de mestecat.
• În fiecare an se produc peste 374 de trilioane de lame de gumă de mestecat, estimându-se că în următorii 5 ani, vor fi produse peste 1 milion de tone metrice de gumă de mestecat.
• Se estimează că industria mondială a gumei de mestecat valorează aproximativ 25 miliarde de dolari americani.
• Cea mai mare parte a gumei de mestecat este cumpărată între perioadele dintre Halloween și Crăciun
• Un atist plastic italian, Maurizio Savini, a creat sculpturi folosind mii de bucăți de gumă de mestecat
• În prezent, aproape 35% din guma de mestecat este fabricată de Wrigley Company.
• Atunci când copiii înghit gumă, unul dintre cele mai mari pericole este riscul de sufocare, de aceea nu este recomandată copiilor sub vârsta de șase ani.
• Conform specialiștilor, guma de mestecat potrivită poate ajuta la prevenirea cariilor dentare dar, atenție, nu poate înlocui periajul dinșilor și folosirea aței dentare, ci acționează ca un proces suplimentar de igienă orală care poate fi încorporat după mese.
• Guma de mestecat de proastă calitate care conține zahăr poate crește acumularea de placă bacteriană în timp, favorizând șansele de apariție a cariilor dentare.
• Guma de mestecat poate veni în ajutorul persoanelor care doresc să se lase de fumat. (Totul se reduce la actul fizic de a avea altceva în gură, în afara unei țigări, și de a elibera consumatorul de acest obicei – fumatul).
• Guma de mestecat poate reduce stresul, diferite studii asociind actul de mestecare, cunoscut în mod oficial sub numele de masticație, cu reducerea nivelului de cortizol, hormonul stresului.
• Mestecatul excesiv poate provoca dureri de maxilar, dar și balonare sau gaze, asta din cauza faptului că este înghițit un exces de aer, fără a digera de fapt niciun aliment. Acest lucru poate contribui la sindromul colonului iritabil (IBS), care este asociat cu dureri abdominale prin balonare, crampe și/sau gaze.
• Gumele cu îndulcitori artificiali, cum ar fi sorbitolul și manitolul, pot avea un efect laxativ, provocând diaree.

Surse:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26090453/

https://theconversation.com/dna-from-10-000-year-old-chewing-gum-reveals-the-secrets-of-stone-age-scandinavians-117272

http://www.chewinggumfacts.com/chewing-gum-history/history-of-chewing-gum/

https://www.backthenhistory.com/articles/the-history-of-chewing-gum

https://truetreatscandy.com/the-guy-who-invented-chewing-gum-a-life-of-many-firsts/

Vă mai recomandăm să citiți și:

A fost descoperită o gumă de mestecat din Epoca de Piatră

Test de cultură generală. Care legumă poate fi și sedativ?

Guma de mestecat poate conţine un ingredient nociv pentru dinţi!

Iată ce se întâmplă dacă înghiți guma de mestecat