Cum supraviețuiesc peștii din adâncul oceanului?

Cercetătorii au dezvăluit recent cea mai mare adâncime la care a fost filmat un pește. Cum s-au adaptat peștii din adâncul oceanului la întunericul și presiunea existente acolo?

Oamenii de știință au filmat un pește înotând la o adâncime de peste 8 km, stabilind un nou record pentru cea mai mare adâncime la care a fost găsit vreodată un pește.

• Ce este „paradoxul coastei”?
• Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?

Tipul necunoscut de pește-melc din genul Pseudoliparis a fost surprins de o cameră autonomă înotând la o adâncime de 8.336 m în Tranșeul Izu-Ogasawara, în sud-estul Japoniei.

Peștele găsit anterior la cea mai mare adâncime a fost peștele-melc Mariana (Pseudoliparis swirei), înregistrat la o adâncime de 8.178 m mai la sud, între Japonia și Papua Noua Guinee, în Groapa Marianelor, notează BBC.

Zona hadală

Cele mai adânci părți ale oceanului sunt cunoscute sub denumirea de zona hadală, numite după zeul grec al lumii de dincolo, Hades. Zona hadală, care se întinde de la 6 la 11 km adâncime, este un loc caracterizat prin întuneric complet, presiune zdrobitoare și temperaturi aproape de îngheț.

Pentru multă vreme, oamenii de știință au crezut că peștii din adâncul oceanului nu au cum să existe din cauza acestor condiții ostile, dar această percepție s-a schimbat dramatic în 1977, când o echipă de cercetare din SUA a lansat un vehicul operat de la distanță la 2.440 de metri adâncime în Oceanul Pacific pentru a captura imagini din gurile hidrotermale, unde apa de mare se întâlnește cu magma. Cercetătorii au fost uimiți să descopere că aceste orificii de aer adânci sunt pline de viață.

Din 1977 încoace, oamenii de știință au descoperit până la 600 de specii necunoscute în jurul acestor orificii, acestea incluzând un gasteropod cu picioare solzoase (Chrysomallon squamiferum), care seamănă cu un melc în armură de fier, și un nou crab, numit „The Hoff” (Kiwa tyleri), după actorul american David Hasselhoff din cauza pieptului păros.

Oamenii de știință sunt intrigați de aceste descoperiri și de faptul că peștii din adâncul oceanului pot supraviețui la presiunile extreme, temperaturile scăzute și negrul absolut al zonei hadale.

Peștii din adâncul oceanului suportă presiuni extraordinare

În partea de jos a Gropii Marianelor se înregistrează o presiune de 1.086 de bari, echivalentul a 100 de elefanți care stau pe capul tău, potrivit lui Abbie Chapman, cercetător la University College London (Anglia), care a studiat creaturile care trăiesc în jurul gurilor hidrotermale.

Cum pot creaturile să prospere în medii atât de extreme? Animalele marine care trăiesc în zona hadală s-au adaptat la nivel celular pentru a rezista în aceste condiții.

Creaturi precum crustaceele amfipode gigantice și peștele-melc Mariana au concentrații mari de molecule organice numite piezoliți (numele provine de la cuvântul grecesc „piezin”, care înseamnă presiune), care opresc membranele celulare și proteinele de la a fi zdrobite sub presiunea extrem de ridicată.

Aceste molecule contracarează greutatea coloanei de apă din jur prin creșterea spațiului pe care proteinele îl ocupă în interiorul celulelor organismului. Potrivit biologului Tim Shank, de la Woods Hole Oceanographic Institution (SUA), „sunt precum tijele de susținere ale unui cort”.

Studiile arată că cantitatea de moleculă de piezolit N-oxid de trimetilamină (TMAO) crește în organismele oceanice în funcție de adâncimea habitatului lor.

Cercetătorii de la University of Leeds (Anglia) au concluzionat într-un studiu din 2022 că TMAO acționează ca „un punct de ancorare în rețeaua de apă” prin formarea de legături puternice de hidrogen cu moleculele de apă. Acest lucru îi permite organismului să reziste la presiunea extremă la care se află.

Peștii care trăiesc mai aproape de suprafața oceanului au o vezică înotătoare, un organ umplut cu gaz care le permite să plutească fără să se scufunde sau să plutească la suprafață. Peștii de adâncime, precum peștele-melc, nu au vezică înotătoare deoarece diferența de presiune dintre cavitatea plină cu gaz și apa care împinge din exterior i-ar rupe.

Cum se hrănesc peștii din adâncuri?

În adâncul oceanului nu există lumină directă a soarelui și, prin urmare, creaturile nu se pot baza pe fotosinteză pentru a transforma energia Soarelui în zaharuri cu care să se hrănească. În schimb, aceste ființe folosesc chimiosinteza pentru a crea zaharuri, folosind energia eliberată din reacțiile chimice care au loc în jurul orificiilor hidrotermale de pe fundul oceanului. „Ele trăiesc din substanțele chimice care ies din fundul mării”, spune Shank.

De asemenea, peștii din adâncul oceanului s-au adaptat pentru a supraviețui într-un mediu cu oxigen scăzut. Astyanax mexicanus, de exemplu, are globule roșii mai mari care produc concentrații mai mari de hemoglobină (proteina care transportă oxigenul în întregul corp) decât peștii care trăiesc lângă suprafață, potrivit unui studiu din 2022.

Toate aceste adaptări le permit creaturilor să prospere în abisul întunecat al adâncului oceanului, într-unul dintre cele mai dure medii de pe planeta noastră.

Vă recomandăm să citiți și:

Cei mai mulți microbi de pe fundul oceanelor sunt aproape inactivi

Extinderea lacurilor mici generează emisii care ar putea afecta Pământul

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

Încălzirea Oceanului Arctic duce la mai multe căderi de zăpadă în nordul Eurasiei