Pisicile domestice sunt unice pentru că își folosesc vocile pentru a „vorbi” cu stăpânii lor umani, iar de foarte puține ori miaună între ele. Așadar, de ce sunt prietenele noastre feline atât de vorbărețe cu noi?
Răspunsul are legătură cu domesticirea, au explicat experții.
Înainte ca pisicile să înceapă să locuiască alături de oameni în urmă cu 10.000 de ani, felinele erau singuratice, scriau John Bradshaw și Charlotte Cameron-Beaumont în cartea „Pisica domestică: Biologia comportamentului său”. Având în vedere că pisicile ancestrale se întâlneau de prea puține ori cu alți membri din specia lor, acestea nu trebuiau să-și folosească vocile pentru a comunica.
În schimb, aceste pisici sălbatice comunicau prin simțul mirosului sau prin faptul că se frecau de obiecte precum copaci. Astfel, pisicile nu trebuiau să ajungă față în față cu alte feline pentru a trimite un mesaj. Acesta este modul prin care pisicile încă mai comunică între ele și în ziua de astăzi, a explicat John Wright, psiholog care studiază comportamentul animal la Universitatea Mercer, din Georgia, SUA.
„De ce să folosești vocalizarea atunci când alte simțuri sunt atât de eficiente?”, a precizat Wright.
Însă, oamenii nu au simțul mirosului la fel de „ascuțit” ca cel al felinelor. Așadar, pisicile comunică prin alt mod cu oamenii lor, un mod care cel mai probabil le va permite să obțină exact ce își doresc: prin mieunat. „Sunt manipulatoare. Comunicarea vocală devine o unealtă”, a spus Wright.
Multe pisici dezvoltă chiar și un întreg repertoriu de sunete pentru a exprima diferite nevoi sau sentimente ori diverse răspunsuri. Spre exemplu, pisica ta ar putea să te întâmpine cu un mieunat ușor sau să îți ceară hrană cu un mieunat zgomotos, potrivit Live Science.
Mieunatul la oameni este un comportament parțial învățat. Toate pisicile miaună atunci când sunt pui pentru a atrage atenția mamei dacă sunt rănite, le este frig sau aceasta se așează accidental pe ele. Deși pisicile domestice prezintă acest comportament și la maturitate, felinele sălbatice (pisici domesticite dar fără stăpâni care trăiesc afară) scapă treptat de aceste obiceiuri.
Un studiu publicat în jurnalul Behavioral Processes a descoperit că pisicile sălbatice mârâiau mai des decât pisicile care aveau stăpâni. Atunci când pisicile sălbatice mieunau, o făceau fără discriminare, la oameni, păpuși și câini. Pisicile de casă mieunau mult mai des, însă doar la oameni, astfel sugerând că acestea dezvoltă obiceiul ca o limbă specială pentru stăpânii lor. Cu alte cuvinte, pisica ta miaună la tine pentru că a descoperit că așa îți poate atrage atenția.
Rămășițele unei pisici de acum 1.000 de ani, descoperite pe Drumul Mătăsii
Viaţa ascunsă a pisicii tale. Un studiu arată de ce ar trebui să o ţii mereu în casă