Cum reuşesc ciocănitorile să supravieţuiască impactului repetat cu copacii?

Ciocănitoarea este una dintre cele mai comune animale din pădurile lumii, ea putând fi găsită peste tot, cu excepţia notabilă a Australiei. Aceste păsări sunt recunoscute pentru modul în care se hrănăesc: sparg trunchiurile copacilor pentru a se hrăni cu insectele din interior. Acest mod neobişnuit prin care ciocănitorile se hrănesc ridică mai multe întrebări: cum reuşesc acestea să nu se rănească, dat fiind faptul că pot lovi un copac şi de 20 de ori pe secundă?

Cercetătorii Joanna McKittric şi Jae-Young Jung, ale căror domenii de interes includ studierea materialelor organice (n.r. osele, pielea sau penele), sunt de părere că fizionomia craniului, dar şi structura oasoasă care susţine musculatura limbii, reprezintă avantajele evolutive care fac ca aceste animale să fie mult mai puţin afectate de comoţii în comparaţie cu oamenii, notează Science Alert.

• Ce este „paradoxul coastei”?
• Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?

Cum funcţionează comoţiile în cazul oamenilor?

Atunci când ne mirăm de rezistenţa ciocănitorilor, în mod evident folosim oamenii drept punct de reper şi la faptul că am suferi comoţii dacă  ne-am lovi în în mod repetat cu o forţă care poate fi de 1.200 ori mai puternică decât atracţia gravitaţională pe care o resimţim.

Studiile desfăşurate pe jucătorii de fotbal american din National Football League au demonstrat că este nevoie de o forţă de aproximativ 80 G pentru a provoca o comoţie în cazul creierului uman; o diferenţă enormă faţă de cei 1.200 G pe care ciocănitorile îi dezvoltă pentru a se putea hrăni.

O fizionomie neobişnuită a craniilor

Prin compararea craniilor de ciocănitoare cu cele de gaină, oamenii de ştiinţă au aflat că primele s-au adpatat de-a lungul timpului unui mod specific de hrănire. Inginerii ştiu că atunci când vorbim de rezistenţa unui material există o legătură între masa acestuia şi duritate, acestea fiind necesare pentru a reduce cantitatea de energie care este transmisă către creier în timpul unui impact; în mod suprinzător, craniul unei ciocănitori reuşeşte să fie uşor, dar în acelaşi timp dur.

Cea de a doua ciudăţenie a fizionomiei ciocănitorilor este reprezentată de către faptul că creierul acestora are mai puţin lichid. Această caracteristică neobişnuită face ca transferul de energie rezultat din impact către creier să fie ineficient. De asemenea, trebuie precizat faptul că limba unei ciocănitori acţionează într-un mod asemănător unui arc, permiţând atenuarea şocului.

Citeşte şi: