Ce este Focul Sfântului Elmo?

Metoda ştiinţifică este o inovaţie a modernităţii, înainte de aceasta cunoaşterea comună era acumulată prin observaţia directă. Unul dintre fenomenele care a intrat în cunoaşterea comună este „Focul Sfântului Elmo”. Primii care l-au observat au fost marinarii în timpul furtunilor, atunci când pe catargele corăbiilor apăreau străluciri, asemănătoare focului. 

Navigatorii antici puneau aceste străluciri pe seama semizeilor gemeni Castor şi Polux, care veneau în ajutorul marinarilor aflaţi în pericol. Numele sub care acest fenomen este cunoscut în prezent provine de la Sfântul Elmo care a trăit în secolul III şi care era cunoscut şi sub numele de Sfântul Erasmus. Acest sfânt era considerat protectorul marinarilor, astfel luminile care apăreau în timpul furtunilor erau interpretate ca fiind un semn de la acesta, notează Live Science.

• De ce sunt casele dreptunghiulare?
• De ce ne amintim visele?

William Crookes, fizician şi chimist britanic, este cel care, în 1879, a creat „materie radiantă” în interiorul tuburilor vidate. Această descoperire, corelată cu confirmarea existenţei electronilor, a fost fundamentală în înţelegerea modului în care se produce acest fenomen. Munca sa a deschis calea către un domeniu nou până atunci: studierea plasmei.

Cercetătorii au aflat că Focul Sfântului Elmo este o descărcare coronală şi are loc prin echilibrarea încărcăturii electrice dintre două puncte, culoarea fiind dată de către concentraţia de azot şi oxigen din atmosfera terestră.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că Focul Sfântului Elmo este un fenoemn diferit faţă de fulgere, cu preciare că în timp ce primul fenomen ia forma unor „flăcări” albastre şi violete, cel de al doilea prezintă mai multe culori atunci când se produce. De asemenea, Focul Sfântului Elmo este confundat cu fulgerul globular, un fenomen puţin înţeles, deşi, după cum arată unele relatări aceste două fenomene pot avea loc simultan.

„Chiar sub mine, era o clădire dărăpănată. Am putut vedea limbi de flacără albastru deschis pe fiecare punct al cadrului de oţel care ieşea din ruine. Flacăra era de diferite dimensiuni. Cu cât punctul era mai mare, cu atât era mai mare o limbă de flacără. Încă mai jos, la o înălţime de 4.000 până la 4.100 metri fulgerul clipea. Mingi portocalii de dimensiunea unei mingi de fotbal zburau de vânt pe fundalul norilor negri”, a scris un explorator montan într-un articol publicat în anul 1977 în Journal of Scientific Exploration.

Citeşte şi: