Se roteşte Universul?

28 07. 2019, 10:00

În termeni cosmici, se pare că rotaţia este o caracteristică comună multor obiecte: planete, sateliţi naturali, sisteme solare şi chiar galaxii. Pornind de la această observaţie, astrofizicienii şi cosmologii s-au întrebat mereu dacă, la rândul său, Universul se roteşte?

„Aceasta este o întrebare foarte abstractă, la fel ca mare parte a domeniului de studiu al cosmologiei, dar aceia dintre noi care studiem asta considerăm că reprezintă o modalitate de a studia principiile fizice fundamentale”, explică dr. Tess Jaffe, astrofiziciană a Universităţii Maryland şi cercetător-secund al Centrului de Zbor Goddard al NASA, citată de Live Science.

Atunci când au început să studieze natura fundamentală a Universului, oamenii de ştiinţă au asumat că acesta nu se roteşte şi se află într-o stare de izotropie, adică are aceleaşi proprietăţi fizice în toate direcţiile. Această asumpţie tinde să fie consistentă cu ecuaţiile lui Einstein. Aceleaşi ecuaţii nu implică însă această stare. Pornind de la aceste ipoteze, astrofizicienii au construit modelul cosmic standard care este folosit pentru a descrie Universul.

„Această asumpţie este fundamentală pentru modul în care realizăm calculele, modul în care analizăm datele, pe scurt facem o mulţime de lucruri (n.r. în ştiinţă)”, explică dr. Daniela Saadeh de la Departamentul de Fizică şi Astronomie al Universitatăţii Nottingham.

Pentru a testa ipoteza, oamenii de ştiinţă au folosit o muţime de observaţii şi teste, dintre acestea lumina radiaţiilor cosmice de fundal (CMB), emisă la aproximativ 380.000 ani de la Big Bang

Cercetătorii au descoperit că indiferent de direcţia din care aceste radiaţii cosmice de fundal proveneau, acestea erau identice, prezentând variaţii infime ale temperaturii, a mia parte dintr-un grad Celsius. Prin studierea acestor variaţii, oamenii de ştiinţă pot determina dacă Universul s-a distorsionat într-o formă sau alta, care să sugereze rotirea sau expansiunea. Prin măsurarea polarizării luminii, adică a modului în care aceasta călătoreşte prin spaţiu, se pot obţine, de asemenea, informaţii despre geometria spaţiului cosmic.

Rezultatul unor astfel de măsurători sugerează că Universul, aşa cum au teoretizat cosmologii şi astrofizicienii, nu se roteşte.

Citeşte şi:

O echipă de cercetători a elaborat o metodă prin care se poate răspunde la o întrebare fundamentală: ce exista înainte de Univers?

Teoriile lui Einstein cu privire la expansiunea universului sunt confirmate de cercetători

Big Bang – cum ştim că aşa a început totul?

Trei mari mistere ale Universului care încă fascinează omenirea