Ce este Sindromul Stockholm?

Sindromul Stockholm este una dintre cele mai cunoscute condiţii psihologice. Specialiştii au început să teoretizeze şi să studieze acest subiect începând cu 1973, atunci când au observat un fenomen neobişnuit. Mai exact, ostaticii implicaţi într-un jaf armat în Stockholm au arătat sentimente pozitive şi chiar compasiune faţă de cei care i-au sechestrat pentru şase zile, notează Live Science.

Intuitiv, ideea de a arăta compasiune şi chiar a te ataşa emoţional de cineva care a exercitat violenţă faţă de noi, şi mai ales într-o formă continuă, pare greu de digerat, de aceea, susţin psihiatrii, acest sindrom se manifestă foarte rar. Experţii explică faptul că situaţiile care conduc la dezvoltarea ataşamentului victimei faţă de agresor sunt limitate, incluzând luările de ostatici, dar şi victimele cultelor religioase sau ale abuzurilor domestice.

• Ce este „paradoxul coastei”?
• Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?

Simptomele

În ciuda limbajului formal folosit pentru a descrie sindromul Stockholm, acesta nu reprezintă un diagnostic pe care practicienii îl folosesc pentru a descrie o serie de interacţiuni dintre victimele abuzului şi agresori, explică Steven Norton, citat de Live Science, psiholog criminalist în Rochester, Minnesota. În ultima ediţie a Manualului de Diagnoză a Afecţiunilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DMS-5), acest sindrom nu este inclus.

Totuşi, organele legii, psihologii şi psihiatrii recunosc şi acordă sprijin în cazurile în care sunt identificate persoane care se încadrează în definiţiile generale ale sindromului Stockholm.

Psihiatrii descriu sindromul Stockholm ca fiind caracterizat de două mari aspecte:

1. Sentimente pozitive faţă de agresori.

2. O creştere a sentimentelor negative şi a neîncrederii faţă de forţele legii. Un raport intern al FBI din 1999 explică că victimele ajung să creadă că acţiunile poliţiştilor sau ale altor oameni ai legii ar putea să le pună în pericol.

De obicei, sindromul Stockholm implică formarea unei legături afective strânse între victime şi agresorii acestora, ajungându-se chiar la dependenţa emoţională faţă de cei din urmă. Cauza ar putea fi reprezentată de către creşterea sentimentului de frică şi scăderea atenţiei şi grijei faţă de propria personă. În aceste condiţii, victimele au tendinţa de a-şi concentra atenţia şi afecţiunea faţă de cei care cauzează abuzurile.

Steven Norton explică faptul că nu există un set de criterii unitare pentru identificarea acestui sindrom. Adesea, simptomele sindromului Stockholm se suprapun cu cele ale sindromului stresului post-traumatic.

Cauzele

Din cauza modului complex în care acest sindrom se manifestă, şi din cauza faptului că experţii nu pot ajunge la un consens cu privire la ce constituie sau nu sindromul Stockholm, este de asemenea greu să fie identificare o serie de cauze pentru apariţia acestuia. Totuşi, psihiatrii sunt de părere că reprezintă un mecanism de adaptare în faţa condiţiilor de abuz emoţional şi fizic.

Dee L. R. Graham, psiholog şi profesor emerit al Universităţii Cincinnati şi colegii acesteia, au ajuns la concluzia că sindromul  Stockholm apare mai des în următoarele condiţii:

1. Victimele primesc mici forme de atenţie şi bunătate din partea agresorilor.

2. Victimele sunt izolate şi sunt limitate doar la perspectiva agresorilor.

3. Victimele nu pot identifica unul sau mai multe scenarii prin care ar putea să scape de agresori.

4. Victimele percep o ameninţare în ceea ce priveşte salvarea din partea agresorilor.

O posibilă explicaţie înaintată de către psihologi pentru sindromul Stockholm este legată de modul în care „începe” relaţia dintre victime şi agresori, mai exact aceasta debutează cu diferite forme de violenţă, situaţie care contribuie la instalarea fricii. În această situaţie, victimele „învaţă” că trebui să se supună capriciilor agresorilor.

Citeşte şi:

Efectul devastator asupra creierului al traumelor din copilărie

Markerii genetici ascociaţi cu acest sindrom cresc şansele de suicid

Oamenii care sunt pierduţi în timp

Efectele traumelor se transmit de-a lungul generaţiilor, arată un nou studiu într-un domeniu controversat