Ce este paralizia din timpul somnului?
Paralizia somnului este o tulburare a somnului care afectează aproximativ 7,6% din populaţia lumii cel puţin o dată în viaţă. Cele mai predispuse categorii includ studenţii, persoanele care suferă de sindromul stresului post-traumatic sau persoanele care suferă atacuri de panică, conform unui studiu citat de Live Science.
De-a lungul istoriei, paralizia din timpul somnului a fost consemnată sub diferite nume. Pornind de la poveşti de groază sau legende din folclorul diferitelor culturi, toate relatările erau conectate de incapacitatea de mişcare a celor care sufereau de aşa ceva. Uneori, relatările legate de această paralizie cuprind detalii şocante, legate de modul în care a fost resimţită, unii pacienţi povestind că se simţeau sufocaţi sau ţinuţi la pâmânt. Cea mai veche relatare clinică a acestui fenomen îi aparţine unui medic olandez din anul 1664.
Folosind tehnologiile moderne, cercetătorii din domeniul medical au obţinut o mai bună înţelegere a acestei afecţiuni, clasificând-o drept tulburare neuronală, în contrast cu folclorul care o ascocia cu paranormalul.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că paralizia din timpul somnului îşi are originea în întreruperea somnului REM, faza somnului caracterizată cu producerea viselor şi cu mişcarea rapidă a ochilor. „În timpul acestei paralizii, două dintre aspectele somnului REM persistă şi atunci când te-ai trezit. Ai cele mai mari şanse de a visa în timpul somnului REM, atunci când corpul devine paralizat pentru a preveni orice acţiune a corpului pe baza viselor”, explică Brian Sharpless, expert în psihologie clinică şi autor al cărţii „Paralizia din timpul somnului: perspective psihologice şi medicale”, apărută la Oxford University Press în 2015.
În timpul unui episod de paralizie, o persoană nu se poate mişca pentru câteva minute sau chiar secunde înainte de a se trezi sau a adormi, iar în timp ce rămân nemişcaţi, unii pacienţi experimentează halucinaţii. Acestea se află la baza folclorului care leagă paralizia din timpul somnului cu activităţile şi entităţile paranormale. Un studiu efectuat pe 185 de voluntari cu privire la această tulburare de somn a ajuns la concluzia că aproximativ 58% dintre cei diagnosticaţi cu paralizie în timpul somnului au raportat faptul că au simţit o prezenţă malefică alături de ei, adesea non-umană.
Cauzele acestui tip de paralizie ocupă o plajă largă de posibilităţi, pornind de la factori genetici, trecut traumatic, probleme anterioare cu sănătatea sau chiar somn de proastă calitate. Din această cauzăa, această tulburare a somnului nu se manifestă în mod regulat, dar unii specialişti sunt de părere că: „Episoadele de paralizie coincid adesea cu perioadele de stres”, explică dr. Daniel Denis, psihiatru.
Pentru evitarea unor astfel de episoade, medicii sugerează să ne asigurăm că avem parte de somn odihnitor pe cât posibil, să urmăm un program de somn regulat, să evităm consumul de alcool, droguri sau tutun pe parcursul nopţii cu cel puţin 3 ore înainte de a ne pune la somn. „Dacă aceste sfaturi nu ajută şi continuaţi să aveţi astfel de episoade care devin mai frecvente, este cazul să vă adresaţi unui specialist”, ne sfătuieşte Shelby Harris, directorul Centrului de Medicină a Somnului din Bronx, New York.
Citeşte şi:
Zece lucruri fascinante care ţi se întâmplă atunci când dormi
Cum acţionează bizara tulburare de somn care îi face pe oameni să vadă „demoni”?