Atunci când suntem preocupaţi şi implicaţi în ceva, creierul anticipează „imaginea de ansamblu” şi vede atât orizontul apropiat, cât şi cel îndepărtat, ceea ce face ca timpul „să zboare”. Dar atunci când eşti plictisit, anticipezi orizonturile mai apropiate precum sfârşitul unei propoziţii în loc de sfârşitul poveştii; altfel spus, aceste orizonturi nu sunt legate într-un tot, iar timpul curge greu, scrie Live Science.
Nu există niciun loc în creier care este responsabil pentru modul în care percepem timpul. Orice regiune care duce la apariţia unui gând şi a conştiinţei este cel mai probabil implicată în acest proces.
„Cu siguranţă, există o multitudine de mecanisme ale timpului în creier”, a precizat Joe Paton, neurosavant la Champalimaud Foundation din Portugalia.
De asemenea, nu este clar de ce creierele noastre nu au o metodă precisă de a urmări timpul, dar ar putea fi vorba despre un avantaj evolutiv. Simţul intern al timpului poate ajuta animalele să decidă dacă merită să rămână într-un loc sau să facă un anumit lucru.
Dar atunci când îţi aminteşti ceva, durata percepută a unui eveniment implică modul în care creierul a stabilit amintirea. Reţeaua de neuroni care înregistrează o nouă amintire este mai densă decât sunt pentru ceva ce nu este nou. Atunci când te uiţi înapoi în timp, acele reţele mai dense fac ca amintirea să dureze mai mult.
Mai mult, „timpul pare să curgă mai repede atunci când îmbătrâneşti”, a precizat David Eagleman de la Stanford University. Când eşti copil, totul pare nou, deci şi creierul vine cu reţele mai dense pentru a aminti acele evenimente şi experienţe. Ca adult, ai văzut mai multe, astfel că aceste evenimente nu duc la crearea unor amintiri elaborate.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum se transformă mirosurile în amintiri pe termen lung?
Unde păstrează creierul amintirile
Creierul uman funcţionează invers atunci când încearcă să recupereze amintiri