Înainte ca stărmoşii cangurilor să se deplaseze prin ţopăit, se agăţau de crengile copacilor, trâind mai mult deasupra pământului pe un continent australian mai verde şi mai umed, scrie Science Magazine.
Ţopăitul a apărut probabil în urma tranziţiei la viaţa pe pământ acum circa 10 milioane de ani, după o schimbare climatică dramatică. Cercetătorii australieni au presupus astfel că expansiunea simultană a păşunilor şi deşerturilor a declanşat evoluţia ţopăitului – o cale eficientă de a acoperi distanţe lungi de la o sursă de hrană la alta.
Dar atunci când unul dintre autorii studiului analiza fosile prelevate din nord-vestul statului australian Queensland, a descoperit una dintre cele mai vechi fosile de canguri. Pentru a afla modul în care acest cangur se deplasa, echipa a analizat forma şi dimensiunea oaselor de la degetele şi călcâiul mamiferului. Apoi au folosit această informaţie pentru a estima anvergura mişcării. Atunci când oamenii de ştiinţă au comparat-o cu cea a cangurilor actuali, dintre care unii se şi caţără, au găsit similarităţi cu speciile moderne care sunt adaptate atât la sărituri, cât şi la căţărat.
Animalul, care încă nu a fost denumit, se putea deplasa în mai multe moduri, inclusiv prin ţopăit, căţărat şi mers, conform studiului publicat pe 5 februarie în Royal Society Open Science.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Iată cum arată interiorul marsupiului unui cangur-VIDEO
Povestea emoţionantă din spatele videoclipului BIZAR în care un bărbat loveşte un cangur – VIDEO
Cangurii sunt stângaci sau dreptaci? Ce spun cercetătorii ruşi – VIDEO
Cangurul – animalul cu cinci picioare. Cum au demonstrat biologii că acest animal este „pentaped”?