Dificultatea în determinarea masei este uşor de înţeles, având în vedere că „nu se poate vedea pădurea de copaci”.
O altă parte a problemei este că o mare parte din masa galaxiei este invizibilă. Materia întunecată, o substanţă enigmatică ce nu reflectă lumina, alcătuieşte circa 85% din Calea Lactee, conform lui Ekta Patel, cercetătoare la Universitatea din Arizona. Aşadar, numărarea stelelor din galaxie nu ne va duce departe, scrie Live Science.
O metodă, publicată în Astrophysical Journal, este de a observa micile galaxii satelit aflate la sute de mii de ani lumină depărtare care orbitează Calea Lactee, aşa cum planetele orbitează o stea. Totuşi, există o problemă cu această metodă. „Orbitele lor au miliarde de ani lumină lungime”, a precizat Patel, ceea ce înseamnă că, după câţiva ani, abia se observă o deplasare, ceea ce face imposibilă determinarea vitezei de orbită.
Într-un nou studiu publicat tot în Astrophysical Journal, Patel (detalii ale acestuia puteţi găsi aici) şi echipa sa au abordat problema din alt unghi. Au analizat simulări computerizate ale universurilor virtuale, care pot reproduce multe aspecte ale cosmosului, încercând să găsească exemple ale galaxiilor mici care orbitează unele mai mari.
Aproximativ 90.000 de galaxii satelit simulate au fost comparate cu date de la nouă galaxii reale care orbitează Calea Lactee. Echipa le-a ales pe cele ale căror proprietăţi orbitale se potriveau cel mai bine cu galaxiile satelit reale şi au determinat masa galaxiilor simulate.
Astfel, au putut obţine o estimare mai exactă a masei reale a galaxiei, adică de 960 de miliarde de ori masa Soarelui. Patel recunoaşte însă că mai este loc pentru precizie mai bună; care ar putea veni de la satelitul Gaia al ESA, care a furnizat recent măsurători foarte bune ale proprietăţilor orbitale a 30 de galaxii mici care orbitează Calea Lactee.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cercetătorii au putut cântări Calea Lactee cu o precizie fără precedent