Poetul roman Publius Vergilius nota într-una dintre operele sale fraza ”fugit inreparabile tempus” care s-ar traduce ”timpul irecuperabil zboară”.
Conform Indy100, fenomenul a fost observat de mai multe ori în decursul anilor. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Munchen au analizat fenomenul în 2005. În cadrul analizei au fost intervievaţi 499 de participanţi cu vârste cuprinse între 14 şi 94 de ani privind modul în care percep trecerea timpului.
În cazul perioadelor scurte de timp (zile, săptămâni) trecerea timpului era resimţită la fel, indiferent de vârstă. Însă, în cazul perioadelor lungi de timp, precum zecile de ani, oamenii mai vârstnici tindeau să perceapă trecerea mult mai rapidă a timpului. Participanţii cu vârste de peste 40 de ani simţeau că timpul a trecut mult mai lent pe parcursul copilăriei şi mai rapid la maturitate. În mare parte, fenomenul are la bază experienţa relativităţii, cât şi a modului în care amintirile sunt stocate în creier.
Amintirile sunt stocate în funcţie de experienţele noi, acestea fiind mult mai vii şi mai uşor de amintit decât cele obişnuite.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: