Cum ar arăta un univers constituit din antimaterie?
Diferenţa de bază între cele două este că au sarcini în oglindă. Un proton al materiei are sarcină poozitivă, pe când un anti-proton are sarcină negativă, scrie Forbes.
Desigur, sarcinile pozitivă şi negativă sunt constructe teoretice şi nu reprezintă o anumită măsurătoare sau valoare. La fel de bine, electronul putea să aibă şi sarcină „pozitivă”.
Astfel, s-ar putea crede că un univers din antimaterie ar arăta de fapt la fel. Există totuşi unele diferenţe subtile.
Una dintre diferenţele principale constă în neutrini. Aceştia nu au o sarcină şi sunt diferiţi în cazul materiei şi antimateriei. Neutrinii materiei se rotesc spre stânga, în timp ce neutrinii antimateriei se rotesc spre dreapta. În acest sens, degradarea atomilor diferă în funcţie de orientarea rotirii. Poate de aceea nu vedem atât de multă antimaterie.
Dar dacă există o cantitate mare de antimaterie (atât de mare încât să formeze un univers). Studiile recente au arătat că atomii de anti-hidrogen emit acelaşi spectru de lumină ca hidrogenul. Astfel, o stea de antimaterie ar emite o lumină cu aceeaşi culoare. În acest sens, cerul şi lumea ar arăta la fel.
Nu ştim însă multe lucruri despre antimaterie, dacă există o anti-masă sau dacă particulele se atrag sau se resping. Dacă se resping, universul ar fi constituit numai din particule, fără posibilitatea de formare a stelelor sau planetelor.
Aşadar, există o mare posibilitate ca un univers de antimaterie să arate la fel ca al nostru, dar timpul de degradare al obiectelor cosmice să fie mai mic, din cauza sensului rotirii particulelor. De asemenea, poate fi constituit în totalitate din gaz cosmic.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Oamenii de ştiinţă au creat cel mai scump material din lume. Cât valorează acesta
Miliarde de particule de anti-materie au fost create in laborator
Oamenii de ştiinţă au reuşit, în premieră absolută, să manipuleze un atom de anti-materie
Pământul este bombardat de o cantitate mare de antimaterie şi nimeni nu cunoaşte motivul