Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce Statele Unite ale Americii nu folosesc sistemul metric?

De ce Statele Unite ale Americii nu folosesc sistemul metric?

Publicat: 07.01.2017
În timp ce majoritatea ţărilor au adoptat sistemul metric, Statele Unite ale Americii încă utilizează inchi (ţoli), livre şi picioare metrice. În ciuda unor încercări de schimbare a sistemului, americanii au refuzat.

Thomas Jefferson a încercat prima dată să implementeze în Statele Unite ale Americii sistemul zecimal în 1789. Dar fără ajutorul cercetătorilor, ideea inventatorului a eşuat. 

Mai bine de un secol mai târziu, în 1906, inventatorul telefonului Alxander Graham Bell le-a spus  membrilor Congresului că ,,foarte puţine persoane înţeleg cât de greu sunt de înţeles măsurătorile şi greutăţile pe care le utilizăm astăzi”.

În 1968, lucrurile păreau promiţătoare, atunci Congresul a autorizat un studiu de trei ani, în urma căruia a fost recomandată conversia la sistemul metric, iar experţii au realizat un plan pe 10 ani pentru obţinerea rezultatului final. Însă schimbarea nu a avut loc din cauza patronilor şi a oamenilor care s-au opus globalizării.  În urma unui sondaj, peste 45% dintre americani s-au opus schimbării. 

Astăzi, problema sistemului metric este aceiaşi ca şi în trecut.  Beneficiile schimbărilor nu sunt neglijabile, dar costurile ar fi imense. Producătorii ar trebui să schimbe valorile de pe ambalaje, iar oamenii obişnuiţi ar trebui să se obişnuiască cu ce înseamnă 20 de grade Celsius.

Sursa: Popular Science

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii anunță că „a reînceput” un ciclu solar misterios de 100 de ani

Aripile bufnițelor strălucesc în nuanțe de roz și ar putea ascunde un mesaj secret

De ce nu ar trebui să neglijăm simptomele unei hernii lombare (P)

Prima dovadă de gladiatori romani în luptă cu leii, descoperită în Marea Britanie

Cine deține Vaticanul? Și… ce deține Vaticanul?

Profeția antică a Papilor: următorul Suveran Pontif va anunța sfârșitul zilelor?

Sanda Țăranu, vocea TVR care a unit o țară întreagă , revine în lumina reflectoarelor la „Altceva cu Adrian Artene”

Oamenii de știință spun că au găsit o culoare nouă nemaivazută până acum

Unele părți ale ADN-ului uman ar evolua mult mai repede decât credeau oamenii de știință

Test de cultură generală. De ce simțim pe limbă picăturile de ochi?

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!

Cele mai puternice explozii cosmice dezvăluie că cea mai mare structură din Univers este chiar mai mare decât se credea

DeepSeek ar fi transferat datele și mesajele utilizatorilor fără consimțământ

Donald Trump este „frustrat” și nu mai are răbdare, avertizează Casa Albă

Racheta chineză Shenzhou-20, lansată cu succes. La bord se află trei astronauți

166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Papei Francisc

Bazilica Sfântul Petru, deschisă noaptea pentru ca mii de oameni să îi aducă un ultim omagiu Papei Francisc