Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce este sinele? 10 explicaţii ştiinţifice ale sinelui

Ce este sinele? 10 explicaţii ştiinţifice ale sinelui

Publicat: 25.12.2016
Pe de-o parte, sinele este doar o idee inventată care a apărut în urma interacţiunii dintre creier şi mediul înconjurător, dar, pe de altă parte, fiecare are propriul sine, care nu poate fi identificat şi analizat de către fizică, fiind un element spiritual, care trece dincolo de lumea fizică şi care, în urma decesului, poate supravieţui.

Filosoful britanic Colin McGinn a afirmat: „Motivul pentru care credem că avem acest sine, elementul transcendent care supravieţuieşte şi după moarte, este acela că noi nu cunoaştem, de fapt, ce este sinele.” Pe de altă parte, filosoful John Searle de la Universitatea din California susţine că: „sinele nu există, pentru că nu există nicio experimentare a acestuia. Dar, înainte de a analiza raţional comportamentul conştient, trebuie să ne gândim de unde provine acesta.”

S-a emis teoria conform căreia există o relaţie de interdependenţă între sine şi natură, iar cauza conştiinţei este o conştiinţă de ordin superior, iar în ceea ce priveşte explicarea sinelui, au ieşit la iveală mai multe idei, după cum urmează:

1.  Sinele este doar o iluzie, este un construct artificial al neuronilor care caută competitori pentru a da un sens multitudinii de fluxuri informaţionale interioare.

2. Sinele este real, dacă o persoană se confruntă cu experienţe care compun un ansamblu coerent, dar rămâne, totuşi, un produs al neuropsihologiei creierului mai mult decât ne-am fi imaginat.

3. Sinele reprezintă o multitudine de  proprietăţi şi relaţii care pot fi exprimate prin diferite maniere, ceea ce înseamnă că poate fi privit şi din perspectiva unui substrat nonbiologic.

4. Sinele este un rezultat al interacţiunilor mecanice ale creierului, ceea ce relevă că activitatea creierului poate explica existenţa sinelui.

5. Sinele este produsul activităţii cerebrale, dar indiferent de cât de mult va avansa neurologia, acest lucru nu va putea fi confirmat.

6. Sinele este un ansamblu existenţial unificat în care părţile sale sunt incapabile de existenţă separată.

7. Sinele reprezintă o organizare particulară a unei noi forţe sau structuri din natură care generează conştiinţa.

8. Sinele este independent de latura fizică şi invocă o caracteristică nonfizică.

9. Sinele este ceea ce creatorul a dorit să fie esenţa umană, iar acest spirit poate fi o componentă a conştiinţei.

10. Sinele este independent faţă de lumea fizică şi derivă din conştiinţă, cea care stă la baza existenţei fizice.

Sursa: Live Science

Citeşte şi:

Sinele cuantificat – ideea care va revoluţiona medicina

Cine sunt eu? Este ”sinele” o iluzie sau o realitate?

Transformari ale sinelui, un atelier interactiv cu Stefan Vianu

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul
Cum au ajuns pădurarii să arunce fazanii în bătaia puștii lui Nicolae Ceaușescu
Cum au ajuns pădurarii să arunce fazanii în bătaia puștii lui Nicolae Ceaușescu
Pamela Colman Smith, femeia din spatele celui mai faimos set de cărți de Tarot
Pamela Colman Smith, femeia din spatele celui mai faimos set de cărți de Tarot
Cum au reușit cercetătorii să facă pixeli mai mici decât un virus?
Cum au reușit cercetătorii să facă pixeli mai mici decât un virus?
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
O zgârietură antică ar putea fi unul dintre cele mai vechi simboluri gravate în stâncă
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Morten Harket, solistul trupei A-ha. La vârsta de 4 ani scria muzică și cânta la pian
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta Maimuțelor”
Jerry Goldsmith, geniul din spatele muzicii a sute de filme. De la „The Omen” și până la temele epice din „Planeta ...
Durata vieții este influențată mai mult de alegeri decât de gene, arată un studiu
Durata vieții este influențată mai mult de alegeri decât de gene, arată un studiu
Schimbarea simplă din alimentație care poate scădea colesterolul
Schimbarea simplă din alimentație care poate scădea colesterolul